Sistemul european de alertă rapidă pentru alimente (RASFF) consemnează anual mii de notificări privind produse neconforme. În FMCG, orice incident de acest fel poate genera întârzieri la livrare, blocaje la listare, retrageri din magazine, pierderi de contracte și deteriorarea reputației brandului.
Ce „cumpără” de fapt companiile din FMCG când investesc în conformitate? Dincolo de analize și rapoarte, miza este practică: predictibilitate în relația cu retailul modern, continuitatea livrărilor (fără loturi respinse sau blocate), protecția brandului și un acces mai rapid pe piețe, mai ales când cerințele diferă între țări și canale. Calitatea și conformitatea sunt instrumente de business care sprijină continuitatea livrărilor și stabilitatea relațiilor comerciale, afirmă Tudor Suciu - Business manager Health & Nutrition în cadrul SGS. În acest context, SGS propune o abordare integrată prin care companiile pot transforma gestionarea riscurilor într-un instrument de stabilitate și diferențiere: testare, inspecție și certificare pe întreg ciclul de viață al produsului – de la materii prime și procesare până la produs finit, etichetare și acces pe piață.
Pește și fructe de mare: categorie sensibilă, risc ridicat
Produsele din pește și fructe de mare sunt între cele mai sensibile categorii alimentare, reglementate strict și monitorizate activ, inclusiv prin RASFF. În astfel de categorii, o neconformitate poate declanșa rapid reacții în lanț: de la reținerea lotului până la reevaluarea furnizorului. Testarea și verificările de conformitate ajută la reducerea variabilității și la susținerea trasabilității pe întreg fluxul de aprovizionare.
Condimente și ingrediente: vulnerabilitate ridicată la fraudă
Condimentele și ingredientele alimentare rămân printre categoriile cele mai expuse la fraudă alimentară. Adulterarea, diluarea cu substanțe inerte sau falsificarea originii geografice sunt practici documentate pe piața globală, cu impact direct în lanțul FMCG (calitate inconsistentă, reclamații, pierderea încrederii). În acest context, testarea purității, identificarea substanțelor nedorite, analiza reziduurilor de pesticide și verificarea autenticității (inclusiv prin metode avansate, precum profilare izotopică și ADN) condimentelor pot sprijini retailerii, importatorii și producătorii să își protejeze portofoliul și să mențină controlul asupra furnizorilor. Complementar, inspecțiile și auditurile contribuie la reducerea riscului pe întreg lanțul de aprovizionare.
Cofetărie și patiserie: complexitate mare, toleranță mică la eroare
Produsele de cofetărie și patiserie combină rețete complexe și ingrediente multiple, ceea ce crește riscul de variație și de erori de etichetare sau contaminare. În această categorie, probleme precum declararea incorectă a aditivilor/alergenilor, contaminarea pe lanțul logistic, valorile nutriționale greșite sau ambalajele neconforme sunt asociate frecvent cu retrageri de pe piață. SGS poate susține operatorii prin testări de siguranță alimentară, evaluarea valorilor nutriționale, verificarea alergenilor (inclusiv prin metode ELISA și PCR) și verificarea conformității ambalajelor. Din perspectiva business, obiectivul este clar: consistență de lot, risc redus de reclamații și un control mai bun al schimbărilor de rețetă/furnizor.
Băuturi: încrederea consumatorului se construiește cu dovezi
Industria băuturilor (apă îmbuteliată, răcoritoare, sucuri, alcoolice etc.) operează într-un cadru de reglementare strict, care include cerințe europene privind cultura siguranței alimentare și apa potabilă. Pentru branduri, miza este dublă: siguranță + consistență (gust, compoziție, stabilitate). SGS poate susține companiile prin servicii precum testare fizico-chimică și microbiologică, verificarea contaminanților și reziduurilor, evaluarea compoziției produsului, precum și evaluarea siguranței materialelor de ambalare care intră în contact cu alimentele. Auditurile și certificările recunoscute internațional contribuie la accesul pe piață și la consolidarea încrederii consumatorilor, mai ales când lanțurile de retail impun standarde și verificări suplimentare.
Hrana pentru animale: standarde tot mai apropiate de cele pentru consumul uman
Segmentul hranei pentru animale crește accelerat, iar incidentele de contaminare din ultimii ani au amplificat presiunea asupra producătorilor. În practică, cerințele de calitate și siguranță ajung tot mai aproape de rigorile aplicate produselor pentru consum uman, inclusiv în privința contaminanților, compoziției și etichetării. Soluțiile de testare pentru materii prime și produse finite includ analize nutriționale, detectarea contaminanților și verificarea conformității etichetării. În paralel, auditurile și certificările sistemelor de management pot demonstra că producătorul deține controlul asupra riscurilor și răspunde așteptărilor consumatorilor, retailerilor și autorităților.
Eticheta: una dintre cele mai frecvente surse de neconformitate
În FMCG, etichetarea produselor rămâne una dintre cauzele recurente ale neconformităților și retragerilor, mai ales pe fondul actualizărilor legislative și al diferențelor între piețe. În termeni comerciali, o etichetă incorectă poate însemna refuz la recepție, listare întârziată, reambalare și costuri logistice sau chiar reputaționale. Serviciile specializate de verificare și revizuire a etichetelor pot acoperi: conformitatea cu legislația aplicabilă, corectitudinea declarațiilor nutriționale și de alergeni, trasabilitatea ingredientelor și coerența afirmațiilor de marketing. Pentru producători și importatori, aceasta se traduce într-un risc mai mic de „corecții” scumpe după ce produsul a intrat deja în piață.
Microplasticele: un subiect tot mai des discutat
Microplasticele au devenit un contaminant ambiental omniprezent, cu risc sporit de a ajunge în lanțul alimentar. Pentru companii, problema nu este doar una de percepție publică, ci și de demonstrare a controlului, în special în contextul în care marii retaileri și importatori încep să includă acest tip de analiză în cerințele de conformitate, cerând dovezi. Testarea rămâne instrumentul cheie de detectare, iar laboratoarele SGS utilizează echipamente și metodologii avansate pentru analiza probelor, inclusiv atunci când sunt necesare abordări analitice adaptate tipului de produs.
Sustenabilitate și „greenwashing”: o altă zonă de risc
Pe lângă conformitatea clasică, sustenabilitatea a devenit un criteriu esențial în industria alimentară, atât ca răspuns la reglementări cât și ca așteptare explicită din partea pieței. În FMCG, declarațiile de mediu și promisiunile de sustenabilitate pot aduce valoare, dar și risc dacă nu sunt susținute de dovezi și procese solide. Serviciile care vizează evaluarea impactului asupra mediului, verificarea lanțurilor de aprovizionare responsabile, auditarea practicilor de sustenabilitate, verificarea declarațiilor și a criteriilor ESG pot ajuta companiile să reducă riscurile de neconformitate și de greenwashing într-un context tot mai strict.
Atunci când aveți nevoie de certitudine
Ca să sumarizăm, neconformitățile se nasc din contaminări, nealinierea la cerințele de etichetare sau din variația calității pe lanțul de aprovizionare. Indiferent de segment, complexitatea lanțurilor de aprovizionare și viteza cu care o neconformitate se poate transforma într-un incident comercial cer un partener cu expertiză locală și acoperire globală.
SGS sprijină operatorii din sector prin programe de testare pentru contaminanți (inclusiv metale grele, toxine și contaminanți microbiologici), verificarea autenticității și trasabilității, precum și inspecții pe lanțul de aprovizionare. Beneficiul direct este evident: decizii rapide despre acceptarea, reținerea sau redirecționarea loturilor și un control mai bun asupra riscului înainte ca acesta să devină „știre” în piață. Pentru informații despre servicii și opțiuni de colaborare, contactați echipa SGS Romania.
Despre SGS
SGS este lider mondial în domeniul testării, inspecției și certificării. Operăm o rețea extinsă de peste 2.500 de laboratoare și unități operaționale în 115 țări, susținută de o echipă de peste 100.000 de profesioniști dedicați. Cu o experiență de peste 145 de ani în excelență operațională, îmbinăm rigoarea și precizia specifice companiilor elvețiene pentru a sprijini organizațiile în atingerea celor mai înalte niveluri de calitate, conformitate și sustenabilitate.
Promisiunea brandului – when you need to be sure – ne reflectă angajamentul ferm față de credibilitate, integritate și fiabilitate, oferind companiilor siguranța de care au nevoie pentru a performa și a se dezvolta cu încredere. Furnizăm servicii specializate sub marca SGS, precum și printr-un portofoliu de branduri de încredere precum Applied Technical Services, Brightsight, Bluesign și Nutrasource.
SGS este cotată la bursa SIX Swiss Exchange, sub simbolul SGSN (ISIN CH1256740924, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN SW).
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea




