Interviu cu

Bogdan Chiritoiu

, presedintele Consiliului Concurentei.

Consiliul Concurentei a finalizat investigatia de cunoastere a sectorului comercializarii cu amanuntul a produselor alimentare. Printre recomandarile pe care le faceti la finalul acestui demers este si aceea de liberalizare a vanzarii cu pret redus. Ce trebuie inteles prin aceasta expresie ? Ca este permisa vanzarea sub pretul de cumparare ?

Din punctul nostru de vedere, e irelevant la cat cumpara un comerciant un produs. Daca vrea, poate sa-si puna un adaos mare daca crede ca vinde bine, sau poate sa-si puna un adaos mic daca accepta ca a facut o greseala, ca a cumparat o marfa care nu se vinde. Nu are niciun sens sa-i pun eu vreo restrictie, sa-i stabilesc limite minime sau maxime pentru adaosul comercial. E adevarat ca vanzarea in pierdere poate fi si o practica de a se elimina concurentii de pe piata, dar comerciantul care recurge la aceasta metoda trebuie sa fie foarte mare. Altfel, vanzand la pret mai mic ar face un cadou cumparatorilor. Un comerciant foarte mare isi permite sa vanda in pierdere o vreme, si in felul asta sa isi ruineze concurentii, devenind si mai mare, ulterior recuperand pierderea prin cresterea preturilor. Asta este ilegal.

Ceea ce am descris acum se numeste pret de ruinare si este ilegal; incalca legea concurentei si noi il amendam pentru genul asta de comportament. Dar pentru a vinde la pret de ruinare trebuie sa fii foarte mare, ori noi, dupa investigatia recent finalizata, consideram ca nu avem actori atat de mari, cel putin la nivel national, nu avem actori cu o cota de piata atat de mare incat sa-si permita sa faca asa ceva. Daca se intampla asa ceva pe piata locala, a unui oras de exemplu, va trebui sa analizam de la caz la caz. Dar, repet, pentru genul asta de abuz noi avem deja solutie (si sanctiune mare!) in Legea Concurentei, nu mai e nevoie de alta lege.

Cum distingem la momentul oportun intre vanzarea la pretul de ruinare si vanzarea sub pretul de achizitie?

Concurentul afectat de acest comportament se poate plange la noi si noi deschidem o investigatie. Daca se dovedeste ca s-a incalcat legea, ca a fost pret de ruinare, atunci il sanctionam pe cel care a comis incalcarea legii.

Dar cum isi poate da seama un comerciant ca un concurent de-al lui vinde la pret de ruinare? El nu are acces la date, nu poate sti care e pretul de achizitie.

Da, el poate numai sa suspecteze. Fiecare comerciant isi poate da seama daca un anumit concurent vinde sistematic mai ieftin decat cumpara el marfa. Un om, cand e lovit, cand e impins spre ruina, isi da seama. Nu i se intampla asa ceva in fiecare zi. Atunci, face plangere si noi o analizam. Sigur, nu are date, dar noi putem sa le strangem. Insa, respectivul comerciant trebuie sa faca plangere, altfel nu avem de unde sa stim de presupusa vanzare la pret de ruinare.

In ce cazuri ar fi permisa vanzarea sub pretul de achizitie ?

Sunt situatii in care consumatorul ar beneficia, iar concurenta nu ar fi lovita de vanzarile la un pret mai redus. Sunt situatii in care comerciantul are o marfa care nu se vinde; a facut o greseala in aprovizionare. Ce face cu aceasta marfa, ramane cu ea? Nu, o vinde. Sa-l lasam sa o vanda!

Ati recomandat, de asemenea, eli minarea taxelor care nu au le gatura directa si imediata cu prestatia comerciantului. Cine distinge intre aceste taxe si celelalte?

Taxele solicitate furnizorilor si care nu au legatura cu prestatia comerciantului sunt enumerate. Vorbim despre taxe de deschidere de magazin, taxe de modernizare a magazinului, de extindere a magazinului, despre acest gen de taxe. Sunt mentionate in proiec tul legii de adoptare a Codului de bune practici, au fost explicit introduse in textul acestei legi. Consiliul Concurentei a fost de acord cu aceasta modificare a legii. Nu a fost initiativa noastra, dar am fost de acord cu ea.

O a treia recomandare se referea la managementul categoriei: cine trebuie sa controleze acest proces.

Aici trebuie sa mai lucram. Pana la o anumita limita managementul categoriei este OK, dar poate sa devina abuziv in momentul in care se da putere furnizorului sa elimine sau sa dezavantajeze prin pozitionare la raft alti furnizori. De aceea, opinia noastra este ca raspunderea pentru aranjarea rafturilor sa ramana, in esenta, a magazinului. Asta nu impiedica in nici un fel consultarea furnizorului.

Sunt situatii in care managementul categoriei se acorda contra unor sume bani si la astfel de aranjamente trebuie sa fim atenti. E un pericol, credem noi, ca acest gen de practica sa duca la eliminarea unor concurenti, plus ca faciliteaza foarte mult schimbul de informatie. Adica, un concurent pe piata, un anumit furnizor, incepe sa afle ce produse ale concurentei se vand, incepe sa aiba acces la date, ceea ce poate sa distorsioneze concurenta. Aici trebuie sa fim atenti.

Nu am facut o recomandare legislativa clara in privinta managementului categoriei, deoarece este o zona la care inca suntem atenti.

Managementul categoriei este o problema care tine de raportul dintre comercianti si furnizori; deseori furnizorii sunt cei care propun solutii de category management.

Da, si intr-o anumita masura este in regula, pentru ca este vorba despre o experienta pe care magazinul nu o are. Deci, cat timp este un efort de a creste vanzarile in general, ale intregii categorii, de a avea un aranjament mai agreabil pentru consumator, e OK. Dar daca devine un mijloc de a exclude un anumit tip de produse, atunci nu mai e OK.

Dar asta s-ar putea sa nu fie, in primul rand, in beneficiul comerciantului…

Poate sa nu fie in beneficiul magazinului, dar acesta este recompensat cu bani. Aceasta este o abordare teoretica; nu am gasit cazuri de genul acesta. Am luat prin sondaj unele produse si unele magazine si am analizat efectele actiunilor de management al categoriei. Din observatiile noastre, categoria a crescut si cotele de piata ale concurentilor capitanului de categorie au crescut, de asemenea.

Noi n-am gasit pana acum situatii in care sa vedem capitanul de categorie crescandu-si cota de piata. Pentru ca atunci deja am fi spus ca, probabil, e incalcarea legii si cred ca am fi declansat direct investigatie in astfel de cazuri.

In aceasta investigatie de cunoastere a comertului cu amanuntul de produse alimentare, piata relevanta a fost piata nationala de comert cu amanuntul, insa exista diferente mari intre urban si rural. Exista intentia de a adanci aceasta analiza si la nivelul unor piete locale?

Asteptam sa vedem cum va fi primit acest raport, ce reactii vom avea. Daca segmentam piata, pe parti din piata nationala, poate gasim niste concentrari mai mari, nu stiu…

Grupul producatorilor autohtoni care militeaza pentru Codul de bune practici spune ca exista o concentrare foarte mare a comertului modern in orasele mari. De exemplu, Bucurestiul unde ar atinge 70-80%.

Pot eu sa spun ca in Bucuresti nu este concurenta intre jucatori? Daca luam exemplul unui oras in care este doar un reprezentant al comertului modern, pot sa-mi pun intrebarea daca nu cumva are o pozitie dominanta. Dar acolo unde avem un numar mare de reprezentanti ai comertului modern, mai greu putem vorbi de pozitii dominante.

Dar noi nu ne uitam la tot comertul modern la un loc, ca o la entitate. Ideea e daca nu cumva unul din agentii care practica comertul modern nu are o pozitie foarte mare sau dominanta. Acesta ar fi pericolul.