Autor: Iulian Comanescu

www.comanescu.partners

Iulian Comanescu este consultant de comunicare, stabilit la Bruxelles. Lucrează pentru oameni politici şi instituţii de acolo.

România a fost cândva Grânarul Europei. E unul din puținele motive de mândrie națională, dar unul care pare perimat, mai ales după jumătatea de secol de CAP-uri și raportări false la hectar ale comunismului, urmată de deceniul 1990-2000, când lucrurile au mers din prost în mai prost. Și totuși, producția agricolă și activitățile aferente (îngrășăminte, lanțuri de aprovizionare) sunt o oportunitate economică reală pentru noi, în acești ani. Mai ales că războiul din Ucraina produce o transformare profundă a piețelor și fluxurilor agricole globale, iar România are cu ce contribui.

Într-o țară în care legumele de la supermarket sunt necomestibile și pe deasupra din import, faptul că România e al doilea cel mai mare exportator de grâu din Uniunea Europeană trece neobservat. Sau, cel mult, produce știri false de genul „vom rămâne fără pâine”, după începerea conflictului cu Ucraina. Atunci, România a refuzat să restricționeze exporturile de acest tip, spre deosebire de țări vecine, ca Bulgaria sau Ungaria. Cifrele dau dreptate Ministerului Agriculturii, care a luat decizia: în 2021, România a avut o producție-record de grâu, de peste 11 milioane de tone, în timp ce consumul intern se situează, după diferite estimări, în marja 3-5 milioane de tone. E drept, în România prețul la făină poate crește speculativ sau din motive psihologice și antrena după el scumpirea pâinii, mai ales dacă presa începe și ea să agite opinia publică. Situația macroeconomică e însă clară: avem grâu în surplus – și la fel se prezintă lucrurile și pentru alte cereale sau pentru rapiță. Iar asta e o oportunitate.

Războiul din Ucraina și transformarea comerțului agricol mondial

Până la începerea conflictului, Rusia și Ucraina erau pe locurile al doilea și al treilea în topul mondial al exportatorilor de cereale. Sau, în alți termeni, cele două țări asigurau, împreună, 30 la sută din comerțul mondial de grâu, conform datelor Națiunilor Unite. Cu alte cuvinte, Ucraina și Rusia produc câte 6%, fiecare, din necesarul mondial de calorii, conform think tankului bruxelez Bruegel. Aceste exporturi, împreună cu cele ale UE, se duceau (și încă se duc) mai ales în Africa și Asia. Unul din foarte marii importatori este, de exemplu, China.

În mod evident, comerțul mondial cu cereale va fi profund perturbat de război și, probabil, nu va reveni niciodată la forma și cifrele dinaintea acestuia. Conflictul va avea cel puțin două consecințe, pe termen scurt.

Prima se referă la Ucraina și se împarte în două etape: pe termen mai scurt, e vorba de salvarea producției existente, care nu poate ieși în afara țării din cauza războiului. Pe termen mai lung, Ucraina urmează să se așeze în anumiți parametri de export, care depind de variabile încă necunoscute în prezent. Războiul s-ar putea sfârși repede sau transforma într-un conflict înghețat și fiecare situație ar însemna alte volume de producție agricolă. Ucraina ar putea reveni la granițele dinainte de 2014 sau ar putea rămâne cu o parte de teritoriu, iar asta va modifica iarăși capacitatea agricolă a țării.

Desigur, fiecare dintre aceste evoluții creează o serie de oportunități pentru România, și nu numai pentru ea; vom reveni la ele după consecințe.

Rusia e și ea într-o repoziționare drastică. Faptul că economia ei va fi, în general, puternic afectată de sancțiuni va avea un impact considerabil și asupra agriculturii. Uniunea Europeană nu a impus sancțiuni la exporturile agricole, până acum, fiindcă așa-numita siguranță alimentară e o chestiune foarte sensibilă din punctul de vedere al Bruxelles-ului, dar nu neapărat în sensul consumului propriu UE, cât al unei posibile crize globale. Schimburile comerciale nu vor rămâne însă aceleași dinaintea războiului: fostul președinte Dmitri Medvedev a amenințat, la începutul lunii aprilie, cu limitarea exporturilor agricole la „țările prietene”, cu trimitere la crearea unui pol de putere global, bazat pe tandemul Rusia-China, la care Rusia, mai ales, s-a referit în mod repetat. Pare mai greu de crezut că Rusia va renunța la veniturile din exporturi de cereale, cu o economie atât de afectată de sancțiuni. Asta nu înseamnă că grâul și porumbul vor merge pe aceleași trasee ca până acum. În februarie, cu puțin înainte de invazia Ucrainei, China a anunțat că a ridicat toate restricțiile referitoare la importurile de grâu din Rusia, dictate până atunci de considerente fitosanitare. Asta înseamnă că grâul rusesc are acum o piață de desfacere importantă în „țările prietene” la care se referea Medvedev.

Rusia nu este, sau nu era, un mare exportator de cereale în UE. Primele trei țări, în top, erau Ucraina, Brazilia și Canada, cu medii de 6,5, 4,2 și 1,4 milioane de tone în perioada 2016-2020, conform Eurostat. Totuși, redirecționarea exporturilor rusești pornind de la considerente politice nu poate fi altfel decât alarmantă pentru Uniunea Europeană, fie și numai fiindcă aceasta vede perturbate piețele de desfacere pe care ea însăși exportă.

Comisia Europeană s-a referit la siguranța alimentară într-un document publicat la sfârșitul lui martie, la o lună după invazia Ucrainei. Una din concluzii e că, spre deosebire de energie de exemplu, siguranța alimentară a Europei nu este în mod grav afectată de războiul din Ucraina, fiindcă Uniunea Europeană produce intern o mare parte din mâncare. În schimb, siguranța alimentară globală e un motiv de îngrijorare. Mulți dintre marii importatori de cereale se află în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. E vorba de țări cu economii și sisteme politice volatile, în care mâncarea reprezintă peste 40% din costurile asociate coșului zilnic. Ceea ce înseamnă că evaluarea Comisiei e mai puțin o demonstrație declarativă de altruism, decât o îngrijorare reală. Uniunea Europeană se va implica în exporturile extra-UE la fel cum a oferit vaccinuri anti-COVID țărilor din afara UE, din motive umanitare, dar și pentru a preveni repercusiuni ulterioare asupra propriilor cetățeni.

Salvarea recoltei ucrainene din 2021 și primul tip de oportunități pentru România

Majoritatea cerealelor sunt recoltate în perioada iulie-septembrie. Războiul din Ucraina nu a distrus plante pe punctul de a fi culese, dar a întrerupt lanțurile de aprovizionare care duceau produsele agricole către Europa occidentală. Odată ce Rusia s-a regrupat în Estul Ucrainei, a devenit posibil un demers politic de refacere sau suplinire a fluxurilor de marfă. Pe data de 12 mai, Comisia Europeană a publicat o Comunicare referitoare la crearea unor așa-numite Culoare ale Solidarității (Solidarity Lanes) pentru produsele agricole și conexe din Ucraina.

Deși, conform uzanțelor europene, nu este numită, România e peste tot în acest document: comunicarea vine dinspre Directoratul pentru Mobilitate și Transporturi (DG Move) al comisarului român, Adina Vălean, și a fost pusă la punct de specialiștii acestuia împreună cu Ucraina și țările membre UE limitrofe Ucrainei. Documentul analizează în detaliu diferitele „bottleneck-uri” (impedimente) legate de rezolvarea situației, începând cu ecartamentul diferit al liniilor ferate ucrainene față de cele europene sau blocada rusească a porturilor ucrainene și continuând cu posibilele rute noi de aprovizionare, care pot fi nu doar terestre (transport cu trenul și, mai puțin, camioane), ci și maritime și fluviale. Porturile de pe Dunăre și Portul Constanța sunt printre cele mai apropiate destinații pentru produsele agricole din Ucraina. Ele ar putea fi incluse în diferite fluxuri de marfă, inclusiv acela de export în afara UE, prin Mediterană, unde se află mari importatori ca Egiptul sau Orientul Apropiat.

Foarte multe dintre aceste rute trec prin România, ceea ce înseamnă oportunități de business în multiple segmente ale transporturilor. Comunicarea Comisiei include însă și oportunități legate de agricultură, ca de pildă stocarea în UE a produselor ucrainene. Desigur că, în situația dată, planul de acțiune european nu are cum fi la fel de punctual și concret ca o licitație pentru o anumită cantitate de marfă sau o scutire fiscală. Însă Comunicarea menționată are rolul de a identifica problemele și soluțiile, notificând și armonizând statele-membre ale UE într-o acțiune care contribuie la binele comun. Mai mult, ea ridică și problema finanțărilor, pronunțându-se în principiu asupra a diferite surse de bani, de la credite ale Băncii Mondiale sau Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la fondurile pentru transporturi din Facilitatea de Conectare a Europei, despre care spune că pot fi folosite pentru refacerea lanțurilor de aprovizionare. Un beneficiar colateral al acestui efort este Republica Moldova, care, datorită apropierii de Ucraina, va fi și ea conectată în rețele de transport europene ca TEN-T.

Toate aceste recomandări și constatări europene urmează să se transforme în reglementări și prevederi legale concrete în lunile următoare, cu concursul statelor-membre. De notat e însă faptul că Bruxelles-ul creează un cadru competitiv pentru acestea: imediat după apariția comunicării, de exemplu, Polonia a început să vorbească despre transportul grâului ucrainean către porturile ei din Marea Baltică. Care sunt mai îndepărtate decât Constanța. Însă demersurile energice (sau mai puțin) ale autorităților naționale contează.

Oportunități pe termen mai lung: suplinirea deficitului de export ruso - ucrainean

Pe parcursul acestei analize, am vorbit în principal despre cereale și grâu, fiindcă ele sunt o bună exemplificare a transformărilor. Situația e asemănătoare, în diferite grade, și la alte produse agricole, chiar dacă acestea au alte cicluri sezonale. Ajunge să spunem că Ucraina era, înainte de conflict, cel mai mare exportator de ulei de floarea soarelui (50% din totalul mondial) și al treilea, la capitolul rapiță (20%), conform Comisiei Europene. Din Ucraina vin și îngrășăminte, de pildă. Iar Rusia are și ea o producție destul de asemănătoare.

Interesant e că asemănarea se aplică și la România, chiar dacă specialiștii ar putea constata și diferențe semnificative. E vorba de suprafețe mari și agricultură extensivă, post-comunistă. Presa din România a relatat nu odată despre latifundiarii/baronii locali din clasa Triță Făniță, afiliați de regulă PSD, care au intrat în posesia a (zeci de) mii de hectare prin achiziția loturilor individuale rezultate din legea împroprietăririi.

Mai mult, specialiștii în agricultură atrag atenția că acest gen de producție e învechit. Rapița, floarea soarelui și soia, din care România exportă peste două milioane de tone anual, sunt parțial culturi care epuizează solul. În schimb, România nu își realizează potențialul în materie de pășuni și agricultură ecologică. Specialiștii spun că ceea ce nu este omologat la noi (ferme mici, cu produse lactate specifice, de exemplu) ar putea intra în categorii superioare „bio”, încurajate de politicile agrare ale Uniunii Europene, într-o țară mai atentă cu propria tradiție și propriul specific.

Toate acestea sunt adevărate. Însă pe termen scurt și mediu, ceea ce avem se numește grâu, rapiță, porumb sau floarea soarelui. Invazia Ucrainei va modifica substanțial forma piețelor agricole globale și fluxurile de marfă la acest gen de produse, de la cifrele importurilor și exporturilor, la trasee și modalități de transport. Producătorii români ar putea stoca produse venite din Est, ar putea suplini lipsa unor astfel de produse în Uniunea Europeană, dar ar putea suplini și exporturile rusești în anumite teritorii, pe o piață devenită mult mai dinamică și dispusă la negocieri și deal-uri noi.

Desigur, e imposibil de știut cum vor arăta marile fluxuri agricole peste câțiva ani. Cunoscute sunt doar necunoscutele problemei. Ca și faptul că schimbările profunde de pe piețele de acest tip vor crea și perdanți, și beneficiari. România are date care o fac favorită pentru a doua categorie. Rămâne de văzut dacă va ști să se folosească de ele.