Legea etichetării tricolore, la un pas de adoptare
Actualitatea | Revista Piața | 11/11/2016 13:30
Conform proiectului de lege, produsele procesate ar trebui să poarte etichete colorate pe care să fie inscripţionat gradul de risc de boală cardiovasculară în caz de consum.
Parlamentarii se grăbesc să finalizeze proiectele legislative blocate la Senat înainte de finalizarea mandatului. Toate proiectele respinse de senatori în ultimul an ajung în Camera Deputaţilor, unde primesc avize în termene foarte scurte pentru adoptare.
Ultimul proiect de acest fel preluat de deputaţi este propunerea legislativă privind etichetarea produselor alimentare procesate pentru reducerea riscului de boală cardiovasculară. Principiul pe care se bazează proiectul este unul corect, deoarece nu orice consumator poate aprecia ce înseamnă consum în exces de sare, zahăr sau grăsimi, iar o anumită categorie de consumatori nu poate citi indicaţiile de pe etichete. Propunerea legislativă privind etichetarea produselor alimentare procesate pentru reducerea riscului de boală cardiovasculară prevede că, „în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, toţi producătorii de alimente procesate au obligaţia de a identifica toate produsele alimentare care reprezintă un risc cardiovascular pentru consumator şi de a include în eticheta produselor eticheta de risc cardiovascular”. Potrivit textului de act normativ, prin etichetare corespunzătoare se înţelege aplicarea unui simbol dreptunghiular de culoare roşie, pentru risc ridicat, galbenă pentru risc moderat şi verde pentru risc scăzut al incidenţei unor boli cardiovasculare, potrivit sursei citate.
Costurile de producţie a noilor etichete pare la prima vedere neglijabil, suprafaţa însumată a etichetelor tricolore nedepăşind 10% din suprafaţa totală a etichetei produsului, susţin iniţiatorii în expunerea de motive. De asemenea, în cazul în care produsele nu sunt preambalate şi etichetate, vânzătorul are obligaţia de a afişa la loc vizibil eticheta de risc cardiovascular, mai arată textul de lege depus la Camera Deputaţilor.
Proiectul prevede că Ministerul Sănătăţii are obligaţia de a explica publicului larg, prin mass-media, modul în care trebuie decodate simbolurile reprezentate de etichetele de risc, precum şi riscurile asociate cu consumul produselor de risc. Iniţiatorii susţin în expunerea de motive că bolile cardiovasculare, diabetul şi bolile renale sunt responsabile pentru majoritatea cheltuielilor şi majoritatea cazurilor de deces din România, acestea având cel puţin un determinant în alimentaţia nesănătoasă, consumul de alcool sau de tutun.
„Eticheta tricoloră” este un proiect promovat de Societatea Europeană de Cardiologie, precum şi de Societatea Română de Cardiologie, iar implementarea prevederilor din legea propusă ar schimba semnificativ în bine starea de sănătate a populaţiei, într-un interval de 5-20 de ani, susţin iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Clasificarea propusă în acest proiect are la bază existenţa în conţinutul produsului a grăsimilor, grăsimilor saturate, acizilor graşi trans, zahărului şi sării, iar etichetarea s-ar face în funcţie de anumite cantităţi din aceste categorii la fiecare 100 grame de produs. Conform proiectului, eticheta de risc cardiovascular va fi inscripţionată pe două rânduri, pe primul fiind scris gradul de risc corespunzător culorii, iar pe rândul al doilea elementul nutriţional de risc.
În ceea ce priveşte gradul de risc, pentru produsele ce conţin mai mult de 17,5 g grăsimi sau 5 g grăsimi saturate sau 3 g acizi graşi trans sau 23 g zahăr sau 1,5 g sare la fiecare 100 grame de produs, eticheta roşie ar conţine mesajul „RISC CRESCUT – consumaţi doar ocazional”.
Pentru a primi eticheta verde, produsele ar trebui să conţină maximum 3 g de grăsime sau 1,6 g de grăsimi saturate sau 1,5 g acizi graşi trans sau 5 g zahăr sau 0,3 g sare pentru fiecare 100 grame de produs. Conform proiectului legislativ, eticheta verde ar trebui să fie inscripţionată cu mesajul „Alegere sănătoasă”, mesaj ce poate fi interpretat ca recomandare de cumpărare şi poate intra sub incidenţa legislaţiei în materie de concurenţă. În plus, un astfel de mesaj neînsoţit de recomandări privind cantităţile consumate poate induce în eroare consumatorul, acesta considerând că prin alegerea unui „produs sănătos” consumul poate fi nelimitat.
Producătorii contestă decizia şi o califică drept inechitabilă
Producătorii de preparate din carne consideră inechitabilă această formă de etichetare. Produsele lor, preponderent mezeluri sau salamuri crud uscate, ar primi, conform acestei propuneri legislative, eticheta roşie. „Cu ce sunt mai periculoase mezelurile pentru sănătate, comparativ cu legumele cu pesticide sau cu pastele făinoase bogate în gluten? De ce sunt considerate periculoase pentru sănătate doar anumite categorii de substanţe, în timp ce altele nu sunt catalogate cu etichete speciale ca fiind periculoase?”, se întreabă retoric un producător de mezeluri care a preferat să nu îi publicăm numele.
Nici producătorii de ciocolată nu sunt încântaţi de propunerea legislativă privind etichetarea tricoloră după gradul de risc de boală cardiovasculară. Aceştia spun că o astfel de măsură ar reduce şi mai mult consumul de ciocolată pe cap de locuitor în România, deşi ţara noastră se află pe penultimul loc în Europa, cu un nivel de consum de 3-4 ori mai mic decat consumul mediu.
Patronatul industriei alimentare - Romalimenta – s-a declarat împotriva acestui proiect legislativ ce are în vedere „etichetarea tricoloră” a produselor procesate, în funcţie de pericolul cardiovascular pe care îl implică fiecare produs în parte.
„Nu există alimente «bune» sau «rele», toate îşi au locul într-o dietă echilibrată, parte a unui stil de viaţă sănătos care neaparat să includă exerciţiul fizic, mişcarea. Aplicarea unor baremuri arbitrare este lipsită de bază ştiinţifică şi, în afara catalogării greşite a unor alimente, dezinformează pur şi simplu consumatorul, privându-l de alimente cu aport valoros de nutrienţi. Doar două exemple sunt suficiente pentru a argumenta această afirmaţie: mierea şi uleiul de măsline «beneficiază» de culoarea roşie, conform acestei etichete tricolore”, spune Mihai Vişan, director executiv Romalimenta.
„Suntem, ca atare, împotriva acestui sistem în general, nu doar a proiectului în speţă. De altfel, trebuie menţionat că aceasta e şi poziţia oficială a României, care a fost clar exprimată în acest an când, alături de alte state membre UE, am atras atenţia Comisiei Europene asupra efectelor negative ale sistemului semafor din Marea Britanie, care nu este un instrument efectiv de promovare a unui «stil de viață sănătos», centrat pe o dietă echilibrată, şi nu pe nivelul individual al unui nutrient dintr-un aliment. În plus, el este în contradicţie cu legislaţia europeană (Regulamentul 1169) care generalizează din decembrie obligativitatea etichetării nutriţionale, într-o formă (procent din necesarul mediu zilnic) mult mai uşor de înţeles pentru consumator şi, deci, utilă sănătăţii acestuia. Este uşor de imaginat ce confuzii ar genera existenţa paralelă, pe aceeaşi etichetă, a două sisteme, dintre care unul oferă o informaţie trunchiată, simplistă, fără suport ştiinţific!”, a mai spus Mihai Vişan.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



