Revista Piata / Nr.21 / Iulie 2006

Dupa ce ca este impovaratoare, "povara fiscala" se mai si schimba de la o zi la alta.
Pe langa obisnuitele cabale politice, inceputul verii a focalizat atentia opiniei publice asupra Codului Fiscal. Mai exact, asupra nasterii lui cu dureri, pe fondul nemultumirii generale. Cercurile de afaceri l-au criticat in corpore, clasa politica, mai prudenta, l-a primit in functie de relatiile sale cu puterea. Unele partide l-au tratat cu oarecare blandete, considerand ca se mai poate carpi cate ceva pe ici, pe colo, altele l-au desfiintat pur si simplu.

Vicepremierul Copos a profitat de ocazie pentru a parasi scena politica trantind usa, dezamagit ca amendamentele sale nu au fost bagate in seama. Este un pretext - l-au taxat adversarii politici. Ex-vicepremierul a cautat doar o iesire salvatoare din postura jenanta de anchetat pentru afaceri ilegale pe spatele statului.

Repetabila povara fiscala

Cu exceptii minore, istoria se repeta an de an, de parca ar fi trasa la indigo. De 16 ani, stabilirea poverilor fiscale pune pe toata lumea pe picior de razboi. Opinia publica da repede in clocot: impozitele sunt aberante, abuzive, antieconomice, stabilesc diagnosticul analistii si oamenii de afaceri. Imbogatesc clientela politica si saracesc pe toti ceilalti, explica ei. De 16 ani, guvernarea - indiferent de culoarea ei politica - este acuzata de interese oculte, amatorism, dezinteres si incompetenta.
Acuzatii care, la inceput, mai intaratau spiritele, dar pe care, cu timpul, nu le mai ia nime-ni in serios. Cainii latra si caravana trece, in varianta autohtona. Mai grav e faptul ca nimeni dintre decidentii politici nu s-a aratat vreodata interesat sa traga linie si sa vada ce consecinte au avut politicile fiscale practicate pana acum. An de an, povestea se reia cu aceeasi ineficienta, de parca nu s-ar fi intamplat absolut nimic.
Romaniei ii sunt necesari multi bani la buget, pentru ca si nevoile ei sunt mari si presante. Pentru a face rost de acesti bani, poate mari povara fiscala sau poate reduce cheltuielile publice. Aparent, o dilema. Aparent, doar, caci guvernul are in mana sa si painea si cutitul. De ce sa restructureze cheltuielile bugetare, cu riscul de a-si supara clientela politica si de a scoate functionarii publici in strada, cand, in definitiv, poate sa majoreze impozitele printr-o simpla trasatura de condei? E adevarat, impozitele sunt o sabie cu doua taisuri: te ajuta sa rezolvi nevoi imediate, dar pot ipoteca dezvoltarea economica pe termen lung. Este cunoscuta influenta exercitata de un singur procent mai mare sau mai mic de fiscalitate asupra intregului climat economic.
Ce are, insa, prioritate: un viitor oricum incert sau prezentul confruntat cu atatea probleme care te trag de maneca si cu nemultumiri care stau sa dea in foc? Mai ales ca nici guvernului nu i-ar prinde prea bine mai multa austeritate bugetara. Cum ar mai putea sa se lanseze in proiecte gigantice de infrastructura, cu care sa defileze apoi in fata electoratului?

Din aceste multiple optiuni s-a nascut filosofia bugetara romaneasca, promovata cu obstinatie in ultimii 16 ani, o varianta mai atenuata a celebrei maxime „Dupa mine, potopul“.
Deloc intamplator, Raportul de tara mentioneaza apasat administrarea defectuoasa de catre autoritati a resurselor bugetare. Pentru anul 2005, Comisia Europena a pus Romaniei un verdict cat se poate de dur in aceasta privinta. „Nu s-a inregistrat nici un progres in reformarea cheltuielilor bugetare“, se mentioneaza in document. Faptul ca, in acelasi an, investitiile publice au fost mai mici cu 1,7% din PIB se datoreaza nu veniturilor bugetare reduse, ci subventiilor mai mari si cresterilor salariale acordate.

Care filosofie bugetara?

Supus atator presiuni, finantistul-sef al Romaniei, Stelian Vladescu, a gasit solutia: impozitarea agresiva a proprietatii. Procedand asa, domnia sa spera sa evite alte trei posibile complicatii: majorarea cotei unice, marirea TVA si - cosmarul guvernantilor - restructurarea cheltuielilor publice. Asadar, fiscalitatea pune tunurile pe proprietate. Impozitul progresiv pe locuinte, pe tranzactii imobiliare, pe profit, cu plati anticipate, majorarea unor accize, impozitele pe autoturisme si multe altele sunt considerate de legiuitori surse de finantare a bugetului. Guvernul a adoptat varianta finala a Codului, publicat de Ministerul Finantelor cu modificari la punctul de vedere guvernamental. De ce, numai Dumnezeu stie.

Devenit document public, Codul Fiscal a intrat in vizorul politicienilor si al societatii civile. A ajuns si la Parlament, cu o consistenta intarziere. Intre timp, a fost atacat a nu stiu cata oara, de data aceasta in mod concertat si de oamenii de afaceri. Ei nu s-au sfiit sa afirme ca proiectul Legii de modificare a Codului Fiscal este ilegal. Iar argumentul lor nu prea poate fi combatut. Pe scurt, Guvernul trebuia sa ceara i n prealabil avizul Consiliului Concurentei, lucru pe care a omis sa-l faca. Or, in docu-mentele Uniunii Europene se stipuleaza clar ca legislatia in domeniul concurentei are prioritate asupra legislatiei afacerilor si impozitarii, deci un asemenea aviz este indis-pensabil. Nu este vorba de o chestiune formala. Oamenii de afaceri au exemplificat, de pilda, ca lipsa de dialog cu Consiliul Concurentei duce la situatii aberante. De pilda, prin taxa pe viciu si acciza introduse la tigari, marcile ieftine sunt in pericol sa dispara. Nici castiguri suplimentare la buget nu vor fi obtinute, mai adauga ei. Pentru marcile ieftine este folosit tutun romanesc, iar daca ele vor disparea, atunci si industria va avea de suferit.

O alta aiureala strecurata, sub patronajul dlui Vladescu, in noul Cod este asa-zisa acciza minima. O masura inventata ca sa creeze in avantaj competitiv anumitor companii, mai acuza oamenii de afaceri. Statul n-a renuntat decat de ochii lumii la pretul minim de altadata. Acum, il introduce in Cod prin usa de din dos, deoarece prin acciza minima, pretul este in realitate fixat tot de catre stat. Si ca sa nu existe nici un dubiu privind consecintele acestor practici dirijiste, sa mentionam ca, in pretul tigarilor ieftine acciza reprezinta 86% din pret, in timp ce pentru cele scumpe, se ridica doar la 52%. Cine pierde si cine castiga? O masura fiscala cu dedicatie, acuza oamenii de afaceri, si au perfecta dreptate. Gandirea dlui Vladescu este departe de rigorile economiei libere piata, creand un precedent periculos. Este evident ca notiuni fundamentale din domeniul fiscalitatii nu sunt stapanite de autorii codului sau folosite intentionat aiurea pentru a compromite eforturile de a crea o piata concurentiala autentica. Astfel, desi acciza este o taxa pusa pe lux, ea scoate practic de pe piata produsele cele mai ieftine. Un atentat direct la buzunarul consumatorului.

Cum si-a croit Sebastian Vladescu Codul Fiscal, care a si inceput sa-i poarte numele, este, dupa cum se vede, o poveste care starneste destule controverse. Anul trecut, Codul Fiscal suferise cinci modificari, mai tarziu considerate vinovate de instabilitatea fiscala si dezechilibrarea planurilor de afaceri. Acum, Codul lui Vladescu contine de patru ori mai multe modificari, premisa a unor disfunctionalitati si incurcaturi mult mai mari. Impozitul pe locuinte, in forma preconizata, de exemplu, va produce distorsiuni majore si pe aceasta piata, este opinia specialistilor in afaceri imobiliare. Ei observa dicriminarea insinuata in prevederile Codului intre persoanele fizice si cele juridice. Fapt care poate duce la un impozit de 70 de ori mai mare pentru o persoana juridica, in comparatie cu una fizica.

Mari discutii si, evident, surse de nemultumire vizeaza impozitarea microintreprinderilor cu 16% sau taxarea profitului reinvestit, asa cum ar vrea dl Vladescu. Inflexibilitatea ministrului Finantelor, de fapt, inflexibilitatea liberalilor in acest domeniu pune pe tapet egoismul si lacomia lor, lipsa de apetenta fata de sectoarele din economie in care nu au interese directe. Asociatia Oamenilor de Afaceri dezaproba, la randul ei, libertatea data primariilor de a majora cum vor taxele locale. Pe de alta parte, Uniunea Nationala a Patronatului Roman, Asociatia Brokerilor au formulat tot felul de amendamente de specialitate, pe care spera sa le vada macar puse in discutie. N-am facut intamplator aceasta trecere in revista. Ea scoate in evidenta, pe langa numarul apreciabil al nemultumitilor, pe langa importanta lor institutionala si economica, lipsa totala de dialog dintre guvernarea actuala si societate. Multe dintre anomaliile reclamate astazi nu s-ar fi produs daca guvernul si-ar fi inteles limitele de competenta si i-ar fi pus in tema, consultandu-i chiar, pe cei interesati de intentiile sale. N-a facut-o, compromitand arhitectura bugetara a anului viitor.

Chiar si aliatii politici ai liberalilor - in speta, conservatorii si democratii - nu-si ascund deceptia fata de o constructie fiscala atat de subreda. Mai mult, s-a observat ca - potrivit unor apucaturi mai vechi - in Codul lui Vladescu investitorii straini se bucura de facilitati aberante si concureaza de pe pozitii privilegiate cu investitorii romani. Un singur exemplu: in timp ce pentru produsele din Uniunea Europeana nu se face nici o verificare, preturile produselor romanesti sunt controlate de Finante. Din ce ratiune, nici Vladescu n-ar putea sa explice.

Pritocit cu intarziere, Codul lui Vladescu este confruntat cu riscul de a nu deveni operational la 1 ianuarie 2007. Ca sa fie evitat un asemenea „accident“, el ar fi trebuit sa strabata circuitul legislativ pana la1iulie curent. Conditie care n-a fost respectata. Abia trecut de Senat, la sfarsitul lui iunie, cu o serie de modificari importante despre care vom aminti, Codul a ajuns in sfarsit pe masa deputatilor. Urmeaza ca, de acum incolo, sa fie luat in primire si de catre acestia.
Cu ce vor fi si cu ce nu vor fi ei de acord, cate dintre optiunile lor vor coincide cu cele ale senatorilor, pentru a nu se ajunge la arbitraj (alt timp pierdut, alta distractie), ramane o necunoscuta. Pentru a nu fi pus in situatia sa-si recunoasca incapacitatea de a respecta propriul calendar, guvernul a gasit in ultimul moment formula salvatoare: actul legislativ va fi adoptat dupa o runda finala de negocieri pe aceasta tema programata cu FMI. Un tertip ca atatea altele la care s-a obisnuit sa apeleze guvernul Tariceanu, caci niciodata pana acum nu se mai vorbise despre acest ultim „prag“ ce ar fi trebuit trecut. Senatorii au avut in primul rand grija de propria bunastare, anuland majorarea de taxe la locuintele a caror suprafata depaseste 150 mp. Deoarece foarte multi dintre ei sunt in aceasta situatie, se poate sune ca este vorba de o modificare cu dedicatie. N-a fost singurul amendament adus proiectului final al dlui. Vladescu.

Cel mai important a constat in mentinerea actualului sistem de impozitare pentru microintreprinderile care produc bunuri materiale si obtin cel putin 50 % din venituri din astfel de activitati. Ele pot opta pentru impozitarea cu 1,5 % a cifrei de afaceri sau cu 16 % a profitului. Senatorii au mai amanat si aplicarea impozitului agricol cu un an. Suntem departe de finalul acestei povesti. OECD a taxat, intre timp, cu maxima duritate „opera“ fiscala patronata de dl Vladescu, iar in tara Camera de Comert si Industrie l-a sanctionat, la randul ei, la fel de necrutator. Si inca nu s-a terminat.
Odiseea Codului Fiscal vorbeste despre intentii oculte, dar bine protejate, despre absenta dialogului social in momentul luarii unor decizii importante, despre inexistenta unei filosofii bugetare autentice si de durata. Totul este facut pe picior, pompieristic, fara temei. Nici un domeniu n-a beneficiat de-a lungul anilor de o politica de sustinere coerenta. Nici sanatatea, nici educatia, nici micii intreprinzatori.
Niciodata bugetul n-a fost indestulator, nu pentru ca n-ar fi existat bani, ci fiindca au fost cheltuiti in alte scopuri.

Principalele prevederi ale noului Cod Fiscal

• Cresc impozitele pe proprietate. Iata cum suna justificarea autorilor impozitelor: „A plati 1.000 de euro pe o masina care costa 100 000 nu pare exagerat.“ Adevarat este ca la noi, taxele pe proprietate reprezinta mai putin de 1% din PIB, in vreme ce in celelalte state europene ele sunt mai mari de 2%.
• Este eliminat regimul fiscal, considerat preferential, de care se bucurau micro-intreprinderile. Ele erau impozitate cu 3% din cifra de afaceri, in viitor ministrul Vladescu vrea sa le supuna regimului fiscal general, de 16%.
• Cresc taxele de mediu, zona fiscala subimpozitata. In Romania, ele ajung pana la 0,3% din PIB, iar in UE - la 3%.
• In perioada 2007- 2008, va fi continuata tendinta de reducere a contributiilor la asigurarile sociale.

{moscomment}