Caroli extinde gama Maestro cu ingrediente 100% naturale. Cum sunt poziționate produsele?
Actualitatea | Revista Piața | 14/05/2018 15:00

În a doua parte a anului trecut, Caroli Foods Group lansa gama de produse Maestro cu 100% ingrediente naturale - cârnați groși și subțiri, fără E-uri, fără aditivi, fără conservanți. Asistăm, în prezent, la o extensie de gamă - cârnați ardelenești și salam de porc -, precum și la o nouă campanie de comunicare construită pe povestea lansării brandului Maestro și pe valorile acestuia: „fără compromisuri, onestitate și transparență”, după cum se precizează într-un comunicat al companiei.
Caroli Foods Group a reușit astfel să facă un pas uriaș în direcția produselor cu 100% ingrediente naturale la o scară industrială, cu distribuție la nivel național.
Cum sunt poziționate produsele și cu cine concurează?
Așadar, gama Maestro cu ingrediente 100% naturale include, în prezent, trei sortimente de cârnați - groși, subțiri și ardelenești - și un sortiment de salam de porc.
Salamul de porc este un produs fiert și afumat, pregătit din carne de porc, condimente naturale, miere de albine, morcov și țelină. Modalitatea de ambalare este în vid, în pachete de 300 grame.
Cele trei sortimente de cârnați, în a căror elaborare au fost implicați și numeroși producători artizanali din toate regiunile țării, conțin carne de porc, condimente naturale și țelină, fiind disponibile în varianta vid sau vrac.
Cârnații groși şi subțiri ambalați în vid au un termen de valabilitate de 30 de zile, iar cei prezenți la raft ambalați în pungă, cu vânzare de tip vrac, au un termen de valabilitate de 21 de zile. Salamul Maestro are un termen de valabilitate de 21 de zile.
Produsele sunt poziționate pe segmentele premium și upper-mainstream și sunt prezente în toate lanțurile mari de magazine locale și internaționale, precum și în cadrul comercianților tradiționali.
Pe cele două segmente de piață, principalii competitori sunt: Cris-Tim, Angst, Sergiana și Elit.
Conform Nielsen, în totalul categoriei produse procesate din carne, salamurile reprezintă 26,5% ca valoare a vânzărilor, fiind urmate de specialități (24,3%) și de cârnați (14,3%). Salamurile fiert- afumate reprezintă 77% ca valoare și 64% ca volum în subcategoria salamuri. Pe acest segment, primii 5 producători, Caroli, Cris-Tim, Elit, Fox și Salbac (în ordine alfabetică) dețin cumulat 60% din valoarea vânzărilor.
Consumatorii de mezeluri migrează către «premium»
Potrivit jucătorilor din piață, asistăm la o orientare a consumatorilor către anumite segmente premium din categoria mezeluri, îndeosebi salamuri fierte, salamuri crude și specialități, în timp ce marca proprie are o cotă destul de importantă pe segmentul parizer.
Caroli Foods, locul 7 în Top procesatori de carne și 47 în Top FMCG
Caroli Foods Group ocupă locul şapte în topul producătorilor şi procesatorilor de carne din România, clasament realizat de revista Piaţa după valoarea cifrei de afaceri înregistrată în anul 2016 şi publicat AICI . În rândul companiilor din industria bunurilor de larg consum, Caroli Foods Group ocupa în acelaşi an poziţia 47, cu o cifră de afaceri de aproximativ 430 milioane lei (99,6 milioane de euro), în creştere cu 7,4% faţă de anul anterior şi un profit de 15 milioane lei (3,7 milioane de euro), cu peste 10% mai mult decât în anul 2015.
În septembrie 2017, Caroli Foods Group a anunţat că grupul mexican Sigma a cumpărat 51% din acțiunile Caroli, adăugându-le la pachetul de 49% pe care îl deținea deja prin Campofrio Food Group.
Caroli Foods a fost achiziţionat de compania mexicană Sigma Alimentos
De-a lungul anilor, Caroli Foods și-a consolidat poziția de lider în România pe segmentul său, atingând o cotă de piață valorică de 17% (conform raportului Nielsen pe ianuarie-iulie 2017).
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



