British American Tobacco deschide în România primul magazin dedicat glo
Actualitatea | Revista Piața | 21/12/2017 12:44

British American Tobacco (BAT) a deschis primul magazin glo™ din România și al cincilea din lume în cadrul Băneasa Shopping City din București. glo™ este cel mai nou și mai inovator produs de încălzire a tutunului destinat fumătorilor adulți, lansat de BAT pe piața din România la începutul lunii decembrie.
În magazinul dedicat, consumatorii adulți pot afla toate informațiile referitoare la glo™, un produs care încălzește tutunul, în loc să îl ardă și pot testa noul dispozitiv împreună cu gama largă de accesorii. British American Tobacco, cea mai mare companie de tutun și produse de nouă generație din lume, a mai deschis magazine dedicate glo™ în Japonia și Coreea de Sud.
“Magazinul glo™ din Băneasa ne oferă ocazia de a le prezenta consumatorilor noștri adulți felul în care simplitatea și inovația se regăsesc în toate caracteristicile produsului și de a le răspunde întrebărilor privind cel mai nou produs de pe piață cu potențial de risc redus”, a declarat Asli Ertonguc, Director de Marketing al Ariei Europa Centrală și de Sud în cadrul British American Tobacco.
Magazinul glo™ ocupă o suprafață de circa 100 m2, iar designul a fost realizat de Arhitectul Mario Kuibuș și biroul de arhitectură RE-ACT NOW și respectă valorile și atributele produsului, centrate în jurul simplității și înaltei tehnologii: un singur aparat, un singur buton și o baterie încorporată care, încărcată complet, este suficientă pentru consumul a până la 30 de Neostiks™.
Magazinul glo™ din Băneasa Shopping City îi întâmpină pe consumatorii adulți cu 3 categorii de produse: dispozitivul glo™ în cele 5 nuanțe disponibile în prezent: Silver, Gold, Blue, Black și Pink; consumabile din tutun Kent Neostiks™ în 3 arome diferite: BLUE (tobacco), YELLOW (citrice) și GREEN (mentol); accesorii precum huse pentru protecția dispozitivului (în 3 culori diferite – Orange, White și Space Gray), cabluri de încărcare și periuțe de curățare.
În perioada următoare, consumatorii adulți pot găsi în magazin nu doar oferta promoțională de 200 de lei pentru un glo™ starter kit (dispozitivul însoțit de 10 pachete de Neostiks™), ci și o serie de alte oferte exclusive, disponibile doar în glo™ store. Prețul unui pachet de Neostiks™ este de 17 lei, asemănător celui unui pachet de țigarete.
În prezent, glo™ este disponibil în magazinul glo™ store din Băneasa Shopping City, prin ambasadorii glo din întreaga țară și prin intermediul magazinului online pe www.glo.ro.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



