Aquila a finalizat cu succes procesul de integrare a companiei Agrirom, specializată în distribuția produselor alimentare în regim de temperatură controlată, a anunţat compania printr-un comunicat de presă.
Integrarea vine în urma fuziunii prin absorbție a celor două companii. Achiziția Agrirom a reprezentat una dintre cele mai mari tranzacții din ultimii ani din sectorul de distribuție în piața de HoReCa. Aquila își consolidează astfel poziția de lider pe acest segment.
„Achiziția Agrirom face parte din strategia de a ne extinde prezența pe canalele complementare activității noastre și de a oferi clienților soluții complete și cu valoare adăugată, atât la nivel național, cât și regional. Finalizarea procesului de integrare reprezintă un pas important în consolidarea Aquila, care, în peste 26 de ani, a reușit să crească în mod sustenabil și să devină lider de piață”, a declarat Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, Aquila.
Compania Agrirom a fost achiziționată de către Aquila la începutul anului 2019. Odată cu aceasta, în portofoliul Aquila au intrat mai multe branduri, printre care și cele două branduri de produse congelate ale Agrirom – Gradena și Yachtis.
Finalizarea procesului de integrare a Agrirom face parte dintr-un proces mai amplu de consolidare a businessului care a mai inclus, la finalul anului 2019, absorbția Seca Distribution și integrarea activității sale în Aquila.
Înființată în 1994 și cu o echipă de peste 3.000 de angajați, Aquila este liderul pieței de distribuție din România, activând cu succes și în Republica Moldova. Aquila oferă partenerilor săi soluții integrate, prin vânzare de produse și servicii complementare. În 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 370 milioane de euro.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea




