AMBALAJE 360 > Julia Leferman, ABRM: ”RetuRO SGR va fi o companie ce nu se va orienta spre profit, are deja inclus în actul constitutiv obligația de a nu acorda dividende”
Actualitatea | Revista Piața | 10/05/2022 16:49

Discutând despre costuri dar și despre sursele de finanțare pentru Sistemul Garanție Returnare(SGR), Julia Leferman, Director General al Asociației Berarii României pentru Mediu a spus: ”Sunt mai multe forme de finanțare pe care acest sistem se va putea construi. Principial, RetuRO SGR va fi o companie ce nu se va orienta spre profit, are deja inclus în actul constitutiv obligația de a nu acorda dividende, deci va funcționa pe bază de costuri nete. Obiectivul nostru este să oferim un sistem eficient care să asigure cele mai mici costuri posibile pentru producători. A nu se înțelege că este un cost mic. Din experiența statelor care au implementat un astfel de sistem, știm că SGR vine cu un cost mai mare decât sistemele actuale de colectare, dar și cu performanțe mai bune în ceea ce privește gradul de colectare și reciclare. Costurile acestui Sistem Garanție Returnare sunt legate în mare parte de tarifele pe care le va plăti comercianților care vor organiza puncte de colectare a ambalajelor returnate de consumatori, practic 60% din costuri se duc către comercianți. Diferența până la 100% sunt costuri cu infrastructura logistică și cu sistemul care va funcționa în spatele acelui sistem de colectare, respectiv preluarea ambalajelor, transportul acestora la centrele de sortare, numărare, precum și componenta logistică de transfer către reciclatori.”
”În ceea ce privește acoperirea costurilor sistemului, potrivit planului nostru de afaceri vor fi accesate împrumuturi bancare în valoare de aproximativ 80 de milioane de euro, bani cu care SGR va pregăti infrastructura necesară funcționării, în cele 18 luni înainte de prima zi de colectare. Investițiile vor merge către platformele de sortare, compactare, numărare, către sistemele IT prin care fiecare producător va trebui să declare numărul de ambalaje puse în piață, comercianții vor trebui să declare numărul de ambalaje colectate. Tot din acești bani vor fi decontate către comercianți aparatele automate pentru colectare. În momentul în care SGR devine funcțional, vor exista mai multe surse de venit pe baza cărora SGR va putea să-și deruleze activitatea. Una dintre sursele de venit se referă la valoarea garanției nerevendicate de consumatori. Aceste sume vor fi mai mari în primii ani, până când consumatorii se alătură obiectivului de mediu care stă în spatele acestui sistem, și am văzut din experiența altor state că primii doi ani sunt mai dificili. O a doua sursă de venit o reprezintă valoarea materialului colectat de SGR și vândut către reciclatori. Așa cum s-a menționat în prima parte a dezbaterilor, vor fi cantități mai mari de ambalaje livrate către reciclatori, pentru că acest sistem colectează într-un regim fără contaminare. A treia sursă de venit o reprezintă tariful de industrie. Toți producătorii care pun în piață ambalaje incluse în SGR vor avea un tarif de industrie pe care îl vor plăti astfel încât SGR să echilibreze la zero raportul dintre venituri și cheltuieli. SGR va fi neutru față de piață, tarifele vor fi identice pentru producători, vor fi însă tarife diferențiate pe tip de materiale. Va exista o corespondență directă între ce pune în piață fiecare producător și ce are de plătit pentru efortul de colectare a ambalajelor sale”, a mai spus Julia Leferman la conferința AMBALAJE 360.
Conferința AMBALAJE 360 a adus în același cadru de discuții autorități, producători de ambalaje producătorii de bunuri care folosesc ambalajele, retaileri, organizații care implementează responsabilitatea extinsă a producătorului(OIREP), reciclatori.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



