UPDATE: Iniţiatorii populişti au înţeles ceva, dar le-a scăpat esenţialul. Dezbaterile pe tema proiectului de lege de limitare la 10% a adaosului comercial pe tot lanţul de distribuţie şi comercializare a alimentelor pe durata stării de urgenţă plus maxim 90 de zile, adoptat deja în Senat, au conturat ideea unei modificări importante în Camera Deputaţilor (camera decizională). Anume, limitarea adaosului comercial practicat de distribuitori şi de comercianţi la media din ultimele trei luni dinaintea instituirii stării de urgenţă. Aşadar, eventuala modificare de această manieră a proiectului de lege NU vizează şi segmentul producţiei alimentelor vizate de reglementare (aproape toate tipurile de alimente).

O modificare în acest sens ar elimina neghiobia creată din exces de populism şi care ar lovi rău industria alimentară, distribuţia şi comerţul, dar nu ar reglementa mare lucru. Întrucât la nivelul producătorilor de alimente şi în amonte de aceştia nu există nici o plafonare a preţurilor. După cum ştim din experienţa lunii martie şi după cum ştim că funcţionează lanţul de de aprovizionare, preţurile la producătorii de alimente sunt influenţate esenţial de preţul materiilor prime şi al diverselor altor componente ce intră în calculul costului de producţie al alimentelor. Pe acestea iniţiatorii legii nu le văd sau nu vor să le vadă, probabil pentru că sunt greu de controlat şi, oricum, nu influenţează numărul de voturi pe care speră că-l vor obţine prefăcându-se că luptă cu specula.

“Se plafonează prețurile la raft ale alimentelor care fac parte din coșul minim de consum prevăzut de OUG 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, aprobată prin lg 554/2001, după cum urmează: la prețurile de livrare ale producătorului adaosul maxim pe întreg lanțul de distribuție și vânzare cu amănuntul va fi de maxim 10% pe toată perioada stării de urgență și pe o perioadă de cel mult 90 de zile de la data încetării stării de urgență”.

Senatul României a aprobat, luni, 30 martie, proiectul de lege 182 (L182) care conţine paragraful de mai sus (plus încă unul similar, referitor la medicamente şi articole medicale). Din punctul de vedere al „părinţilor patriei” acest text e bun să devină lege şi, pentru aceasta, e nevoie de votul favorabil în Camera Deputaţilor (for decizional). Iniţiatorii proiectului de lege votat de Senat sunt 164 de senatori şi deputaţi, din care 94% PSD, restul independenţi şi ALDE.

Redusă la esenţă, semnificaţia L182 este asta: dacă un kilogram de mere costă 1 leu la poarta fermei, atunci la raft el nu are voie să coste mai mult de 1 leu şi 10 bani. Suuuper, păi, cine n-ar vrea să cumpere mărul cu 1 leu şi 10 bani în loc de 3 lei? Sau 4 sau 5. Adică, să fie sigur că nu-i va cere nimeni în ţara asta mai mult de 1 leu şi 10 bani pe kilogramul de mere dacă din pom se dă jos cu 1 leu! Iar regula asta să fie valabilă pentru toate produsele alimentare: fructe, legume, carne, lactate şi brânzeturi, ouă, miere, cereale, dulciuri, sucuri, apă etc. Păi, n-ar fi grozav ?

Atunci, ce e în neregulă cu ideea asta ?

Mai multe:

1. Legiferează Iepuraşul de Paşte

2. Subminează toţi operatorii din industria alimentară, distribuţia şi comerţul cu alimente, începând cu cei mici şi mijlocii. Subminează aprovizionarea populaţiei cu alimente

3. E parşivă şi insidioasă

4. E de un populism agresiv

5. E foarte posibil să devină lege

Sunt doar 45 de cuvinte în pasajul scris cu litere îngroşate din citatul de la începutul articolului, dar 45 de cuvinte care pot distruge industria alimentară, distribuţia, comerţul cu alimente, dar pot face încă şi mai mult rău

Să detaliem pe rând cele 5 puncte de mai sus.

1. Legiferează Iepuraşul de Paşte

Limitarea la 10% a adaosului comercial pe întregul lanţ de distribuţie şi comercializare cu amănuntul a alimentelor, adică limitarea la 10% a creşterii preţului merelor de la pom la raft sau a preţului laptelui de la vacă la supermarket etc., este de-a dreptul seducătoare !

Câţi oameni nu şi-ar dori să plătească mai puţin pentru mâncare ? Dar semnificativ mai puţin, nu aşa ... Câţi copii nu şi-ar dori să existe Iepuraşul de Paşte ? Dar câţi oameni maturi nu şi-ar dori să existe Iepuraşul ? Păi, hai să-l instituim prin lege, dacă aşa vrea poporul !

Apare o problemă: de unde luăm Iepuraşul ?

2. Subminează toţi operatorii din industria alimentară, distribuţia şi comerţul cu alimente, începând cu cei mici şi mijlocii. Subminează aprovizionarea populaţiei cu alimente

Orice întreprindere funcţionează pe principiul profitabilităţii: să încasezi mai mulţi bani pe produsele tale decât cheltui ca să le fabrici. Dacă e invers, e faliment.

Revenind la limitarea adaosului comercial pe tot lanţul, întrebarea este dacă ar fi suficient 10% ca să existe profit şi pentru cel care transportă produsele către magazine, dar şi pentru magazine ?

Cei care sunt de meserie ar pufni în râs. Până şi eu, ziarist, ştiu că 10% nu reprezintă nici jumătate din costurile de pe lanţul de distribuţie şi comercializare.

Costurile de distribuţie ale alimentelor sunt, de regulă, între 10 şi 22%, cu o medie de aproximativ 15%. La legume, fructe unde pierderile cu perisabilităţile nu sunt deloc neglijabile, se ajunge la peste 25%. La aceste procente trebuie adăugate şi costurile la comerciant (şi el consumă curent, cumpără rafturi, vitrine frigorifice, case de marcat etc. plăteşte salarii, chirie pentru spaţiu, are cheltuieli de marketing etc.), dar şi marja de profit a comerciantului, că şi el funcţionează după acelaşi principiu.

Distribuţia şi comerţul cu alimente sunt mai complicate şi mai costisitoare decât ar părea la prima vedere, dar ca să simplificăm pentru a fi mai uşor de înţeles o să facem o socoteală cu mere. (profesioniştii din FMCG şi food retail sunt sfătuiţi să scrolleze peste exemplul care urmează, să nu râdă şi să accepte că oamenii care nu sunt de meserie pot fi uşor induşi în eroare şi ajung să susţină cu înverşunare idei care le sună bine şi sunt promovate de la nivelul Parlamentului).

Costel şi merele ne ajută să pricepem

Deci, Costel SRL e distribuitor de legume şi fructe. Are un camion de 10 tone cu care transportă marfă de la depozit la magazine. Pentru că e destoinic, Costel a încheiat un contract cu o reţea comercială, prin care livrează 100 de tone de mere la cele 50 de magazine aflate în sudul ţării. Costel a cumpărat merele cu 1 leu/kg şi, dat fiind că legea spune că la raft merele trebuie să coste maxim 1,10 lei/kg, Costel şi reţeaua comercială trebuie să împartă câştigul maxim admisibil legal, care este de 10% din valoarea de 100.000 lei a merelor, adică 10.000 lei. Să zicem că această sumă se împarte frăţeşte (deşi costurile comerciantului sunt mai mari decât ale transportatorului). Deci, Costel trebuie să se descurce cu 5.000 de lei pentru transportul merelor.

În camionul său intră 10 tone de mere, aşa că va trebui să facă 10 transporturi între depozit (la Târgovişte, să zicem că sunt mere de Voineşti) şi magazine. La fiecare cursă aprovizionează 5 magazine, cu câte 2 tone fiecare. Iată cum îşi organizează Costel cursele şi ce costuri are:

Surpriză: cei 5.000 de lei nu acoperă nici trei din cheltuielile de bază – carburant, RCA şi salariul şoferului. Dar firma are multe alte cheltuieli, rata la leasing pentru camion, salariul contabilei, taxe, întreţinerea maşinii, ITP-ul etc.

Lui Costel SRL nu i-ar ajunge nici 15.000 de lei, pentru toate cheltuielile sale, asta dacă cineva s-ar gândi că, la 3 lei/ kg de mere, marja de câştig ar fi de trei ori mai mare.

Un calcul serios, riguros, luând în considerare toate elementele de cost pentru distribuitor, depozitul logistic al retailerilor şi magazine, cu toate operaţiunile care se fac pe acest lanţ este extrem de complicat şi, chiar dacă l-am putea publica aici nimeni nu ar avea răbdarea să-l urmărească.

Cine, ce pierderi are

Limitarea la 10% a adaosului pe întregul lanţ nu numai că nu aduce profit, dar aduce pierderi mari şi distribuitorilor şi comercianţilor. Şi nu vorbim despre un număr mic de produse, ci de aproape toate tipurile de alimente plus apă îmbuteliată (detalii la punctul următor), categorii care aduc mai mult de jumătate din încasările firmelor de distribuţie şi ale magazinelor alimentare. Să pierzi bani pe mai mult de jumătate din afacere înseamnă să închizi firma. Chiar dacă restricţionarea e temporară, pierderea este serioasă.

Să facem rapid un calcul de impact: cheltuielile operaţionale (doar operaţionale!) ale unui magazin sunt de 15-20% din încasările sale. Dacă adăugăm şi cheltuielile cu logistica (toţi retailerii mari, dar şi o parte din retailerii locali, au depozite logistice de la care transportă mărfurile către reţeaua de magazine), atunci costurile operaţionale urcă la 25-30%. În situaţia în care comercianţii ar încasa doar jumătate din adaosul comercial permis de lege, adică 5%, ar însemna o pierdere de 20-25% din încasări pe grupa de alimente. Dacă aceasta are ponderea de 60% în încasările totale ale magazinului, rezultă o pierdere netă de 12-15% în luna sau în fiecare din lunile cât adaosul e restricţionat. Asta doar din activitatea operaţională care ar trebui să ofere câştigul din care să susţină cheltuielile financiare, de dezvoltare, pe cele de marketing etc. Dacă ţinem cont că şi aceste cheltuieli trebuie plătite, atunci înţelegem că pierderile sunt mult peste 12-15%.

Toţi distribuitorii şi comercianţii suferă, dar unii mai rău ca alţii

Bun, până aici a devenit clar că distribuitorii şi comercianţii ies rău în pierdere. Toţi, fără excepţie, dar pentru unii ar fi mai rău decât pentru alţii. În comerţul cu alimente sunt lanţuri mari de magazine, dar şi reţele mai mici şi magazine independente. Între cei mari şi cei mici este o diferenţă fundamentală: cei mici vând volume mici de produse şi, ca să fie profitabili, trebuie să aplice un adaos comercial mai mare, în timp ce cei mari vând volume mari de mărfuri şi pot practica un adaos comercial mai mic. Ghici care categorie de comercianţi suferă mai tare dacă se limitează adaosul comercial ?

Nu câştigă nimeni. Absolut nimeni. Sau poate cineva ?

Păi, cum, nu câştigă consumatorii? Dacă plătesc mai puţin nu ies în câştig ? Logica asta presupune că se vor găsi mărfuri în magazine. Întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună fiecare este de ce ar mai distribui sau vinde cineva produse pentru a pierde bani ? Sau de ce nu ar limita drastic cantităţile ca să micşoreze cât mai mult pierderile?

Exact din acest motiv inclusiv producătorii vor suferi pierderi. Cine să le mai comande marfă ? Poate doar marile lanţuri de magazine, internaţionalii care au resurse şi pot supravieţui? E îndoielnic că ar izbuti asta chiar şi cei mari, dar dacă ar face-o nu ar reuşi decât mărind şi mai mult taxele de raft percepute producătorilor pentru a acoperi pierderile din adaos.

Deci, concluzie, că ne lungim foarte mult: pierd toţi, consumatori, producători, distribuitori, comercianţi. Dar, nu e logic, cineva trebuie să iasă în câştig din treaba asta, că altfel ce sens ar avea ? Da, toată treaba asta are un sens, unul electoral. Gândiţi-vă: cine propune iniţiativa asta ? În ce poziţie se află ei acum, cu câteva luni înainte de alegerile locale şi parlamentare ? Ce alte iniţiative au avut ei în ultimii ani?

3. E parşivă şi insidioasă

Aparent motivată şi cu aplicabilitate limitată în timp şi în economie, iniţiativa lasă impresia că produce efecte negative neglijabile în raport scopurile nobile urmărite. Să vedem mai exact de la ce a plecat şi unde ajunge.

L182 instituie limitarea temporară a adaosului comercial pe întregul lanţ şi pentru o gamă foarte largă de produse alimentare.

Reglementarea a fost votată la scurt timp după apogeul cumpărărilor de alimente care a dus şi la cunoscute derapaje de preţ în unele magazine şi pentru unele produse, am văzut spirtul, măştile, lămâile, roşiile.
Reglementarea are însă caracter general. Astfel, iniţiatorii insinuează că majorarea excesivă a preţurilor a fost o practică generalizată atât la nivelul operatorilor, cât şi la nivelul produselor. De la câteva produse s-a ajuns la toate; de la câţiva producători, distribuitori sau comercianţi s-a ajuns la toţi.

Textul se referă la alimentele care fac parte din coşul minim de consum. Recent, componenţa acestuia a fost modificată substanţial în Camera Deputaţilor. Dacă în anul 2000, când a fost instituit, coşul cuprindea 34 de categorii de alimente, începând din luna martie a acestui an el cuprinde 67 de categorii. Vedeţi aici ce produse noi au intrat în componenţa coşului minim şi, deci, constituie obiectul limitării adaosului comercial.
Pe scurt, se pleacă de la câteva produse la care s-a sărit calul şi se ajunge la limitarea adaosului pentru toate alimentele.

Sigur, restricţia e temporară, dar suficient de lungă (şi, aşa cum am văzut, suficient de dură) încât să provoace pagube probabil iremediabile. Starea de urgenţă poate fi de numai 30 de zile sau mai mult. Plus că după încetarea ei se mai pot adăuga maxim 90 de zile la durata limitării adaosului comercial. Nu scrie nici cine hotărăşte dacă prelungirea e de o zi sau de 90 de zile şi nici care sunt criteriile în funcţie de care se stabileşte această durată.

Poate unele companii vor fi suficient de mari şi puternice pentru a supravieţui pierderilor masive din perioada restricţionării, dar cum vor fi acestea recuperate? De la bugetul statului prin fondul de ajutorare a companiilor care au înregistrat pierderi în timpul stării de urgenţă ? Prin majorarea ulterioară a preţurilor? Puţin probabil să fie posibilă vreuna din variantele astea şi, oricum, ce sens ar avea ?

4. E de un populism agresiv

Am arătat la punctul 1. de ce L182 are un caracter populist. Numai că este vorba de unul agresiv, îndreptat împotriva unui segment de operatori economici care, de-a lungul anilor, a mai fost ţinta unor reglementări. Formularea iniţiatorilor L182 sugerează existenţa unei specule generalizate cu alimente sau, la modul general, tendinţa furnizorilor de alimente de a profita oneros de situaţiile de urgenţă. Reglementarea vine, chipurile, să rezolve problema, apărând populaţia vulnerabilă. Ceva de genul „producătorii şi comercianţii de alimente sunt răi, noi suntem buni; ei vor să vă jupoaie, noi vă apărăm”.

Problema e că uneori intenţiile rele sunt disimulate atât de meşteşugit, încât oamenii confundă lichelele cu eroii. Uneori oamenii nu disting între eroii care ne apără de terorişti şi ticăloşii care inventează terorişti ca să se caţere la putere.

5. E foarte posibil să devină lege

L182 a fost iniţiată de 164 de parlamentari, din care 154 de la PSD, 9 independenţi şi 1 de la ALDE. Susţinerea este largă: se bazează pe partidul care deţine cele mai multe mandate în ambele camere, dar şi pe independenţi şi, probabil şi pe ALDE. Aproape trei sferturi dintre iniţiatori (119) sunt deputaţi, membri ai camerei care va decide dacă iniţiativa devine lege. Cine vrea să cunoască cine sunt părinţii proiectului de lege să facă click aici)