OECD confirmă că în prezent, modelele economice liniare rămân mai profitabile, iar activitățile circulare continuă să fie dezavantajate competitiv. Conform Clean Industrial Deal din februarie 2025, măsurile de economie circulară ar putea contribui semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în industriile energointensive, iar îmbunătățirea managementului materialelor ar putea ajuta industria UE să reducă între 189 și 231 milioane tone de CO₂ echivalent pe an.

Despre provocările cu care se confruntă operatorii economici de pe lanțul de circularitate al materialelor reutilizabile ne-am propus să discutăm în cadrul conferinței CircularECON – PROVOCĂRILE ECONOMIEI CIRCULARE, eveniment ce se va desfășura pe 31 martie la București.

Despre barierele ce stau în calea tranziției către o economie circulară și atingerea obiectivului de 24% rată de reciclabilitate în Uniunea Europeană în anul 2030 am discutat cu Gabriel Ivan, specialist în economie circulară și speaker la CircularECON – PROVOCĂRILE ECONOMIEI CIRCULARE.

Care sunt barierele fundamentale în economia circulară în Uniunea Europeană?

Gabriel Ivan: Lipsa competitivității economice a circularității, așa cum remarca și OECD, este o realitate. În prezent, modelele circulare sunt mai puțin competitive, dar guvernele pot stimula economic companiile prin subvenții pentru produse și materiale care permit reutilizarea, reciclarea și durabilitatea, permițând acestor produse să devină competitive pe piață. Este necesară voința politică, la nivel de Comisie Europeană.

Pe de altă parte, investițiile în economia circulară cresc foarte lent și sunt în mare parte direcționate către gestionarea deșeurilor, iar UE nu este încă pe drumul cel bun pentru a oferi finanțare adecvată pentru tranziția necesară, cu un deficit estimat de cel puțin 29 miliarde euro. Finanțarea pentru economia circulară în perioada de programare 2014-2020 a fost utilizată în principal pentru gestionarea deșeurilor, cu mult mai puțin cheltuit pe designul circular al produselor și proceselor de producție, conform datelor oferite de  European Circular Economy Stakeholder Platform.

Nu în ultimul rând, persistă disparități regionale majore în cadrul Uniunii. Țări precum Germania și Țările de Jos au investit semnificativ în infrastructura de reciclare și politici publice care promovează reutilizarea materialelor, în timp ce economii emergente precum România și Bulgaria se confruntă cu obstacole semnificative, inclusiv infrastructuri subdezvoltate pentru gestionarea deșeurilor și acces limitat la tehnologii avansate de reciclare.

Pentru că ați amintit de România, care considerați că sunt cele mai importante provocări pe plan local?

Gabriel Ivan: Provocarea majoră a autorităților locale este lipsa infrastructurii adecvate și a finanțării sustenabile pentru sistemele circulare, coroborată cu necesitatea coordonării eficiente între nivelurile local, regional și național de guvernare. România are infrastructură limitată pentru colectarea și reciclarea deșeurilor, iar în 2023 rata de reciclare a deșeurilor municipale a fost de aproximativ 14%, mult sub media europeană de 48%. Lipsa instalațiilor moderne și capacitatea insuficientă de tratare a deșeurilor împiedică dezvoltarea unei economii circulare funcționale.

Fiind o economie în dezvoltare, România are încă un cadru regulatoriu instabil și aplicare deficitară. Legislația privind reciclarea și gestionarea deșeurilor s-a schimbat frecvent în România, creând incertitudine pentru companii, iar aplicarea legilor și reglementărilor este adesea ineficientă, cu penalități rare pentru neconformare.

Ar mai fi și lipsa coordonării inter-instituționale, deoarece autoritățile locale trebuie să alinieze eforturile de finanțare și furnizare a serviciilor cu politicile stabilite la nivel regional și național. Decalajele regionale se reflectă în diferențe ale ratei de reciclare a deșeurilor municipale, care în România este considerabil sub media europeană, afectând tranziția acestor economii către un model circular.

Tranziția către un model de economie circulară necesită ca populația să înțeleagă beneficiile acestui sistem și să fie dispusă să participe activ, însă în România educația de mediu este subdezvoltată, iar consumatorii nu sunt complet informați despre impactul alegerilor lor asupra mediului. Construirea conștientizării și educarea atât a consumatorilor, cât și a businessurilor privind beneficiile economiei circulare este esențială, iar campaniile, programele școlare și inițiativele publice sunt cruciale pentru schimbarea mentalităților.

Ce soluții avem pentru o tranziție mai rapidă și mai ușoară către business circular?

Gabriel Ivan: Peisajul regulatoriu pozitiv care stimulează businessurile să investească în circularitate și ajută la crearea cererii pentru materiale reciclate și recuperate este esențial pentru această schimbare, iar factorii de decizie politică au un rol important de jucat.

Businessurile pot atinge circularitatea prin:

Adoptarea modelelor de afaceri circulare – Aceasta presupune trecerea de la vânzarea produselor la oferirea lor ca serviciu (product-as-a-service), implementarea sistemelor de sharing și leasing, precum și crearea de platforme de re-comerț. Companiile care adoptă aceste modele generează venituri recurente, reduc dependența de materii prime virgine și construiesc relații mai profunde cu clienții pe întregul ciclu de viață al produsului.

Tranziția către lanțuri de aprovizionare circulare – Înseamnă reproiectarea întregului lanț de aprovizionare astfel încât materialele să circule în bucle închise, de la furnizori la consumatori și înapoi. Acest lucru implică colaborarea strânsă cu furnizorii pentru utilizarea de materiale reciclate, optimizarea logisticii inverse și crearea de parteneriate strategice care să permită recuperarea și reintegrarea resurselor în ciclul productiv.

Prioritizarea reparării, recondiționării și remanufacturării – Extinderea duratei de viață a produselor prin design modular care facilitează reparația, programe de recondiționare certificată și remanufacturare la standarde de calitate echivalente cu produsele noi. Aceste practici pot reduce costurile de producție cu până la 50%, diminuează semnificativ amprenta de carbon și creează noi fluxuri de venituri din produse second-life.

Utilizarea materialelor sustenabile și implementarea pașapoartelor digitale de produs (DPP) – Pașaportul digital de produs este o inițiativă-cheie a Regulamentului UE privind Ecodesign-ul pentru Produse Sustenabile (ESPR), intrat în vigoare în iulie 2024, care oferă informații detaliate despre originea, materialele, impactul de mediu și recomandările de eliminare ale fiecărui produs. Primul sector afectat va fi cel al bateriilor industriale și pentru vehicule electrice, care trebuie să includă un Battery Passport până la 18 februarie 2027, urmat de textile, electronice și anvelope pe parcursul anului 2027. Practic, DPP funcționează ca o „carte de identitate digitală" care însoțește fiecare produs comercializat în UE, accesibilă prin cod QR, cod de bare sau etichetă electronică, permițând tuturor actorilor din lanțul valoric – de la producători la consumatori și reciclatori – să ia decizii informate care accelerează tranziția către circularitate.

 Sectoarele logistice și de supply chain oferă modele inspiraționale prin intermediul modelelor "share and reuse" (împarte și reutilizează). Companiile care operează platforme logistice, paleti și containere reutilizabile demonstrează că economia circulară poate fi profitabilă la scară globală, reducând semnificativ amprenta de carbon și economisind resurse prin cicluri extinse de utilizare.