Ambalaje 360 - Packaging New Generation > Raul Pop, Ecoteca: ”Nu ne uităm în urmă să vedem și celelalte sisteme de colectare deșeuri care nu funcționează, pentru că nu ne pasă”
Sustenabilitate | Revista Piața | 14/05/2025 23:50

”România nu are riscuri de penalități, are certitudini. Putem să pornim discuția de la un fapt. România a plătit până acum, așa cum a afirmat domnul ministru Fechet, un miliard de euro către bugetul Uniunii Europene pentru plasticul nereciclat. Asta înseamnă vreo 220 milioane de euro pe an, reprezentând 320.000 de tone de ambalaje din plastic ce nu ajung la reciclare. Între timp, ne plângem că avem deficit bugetar, când aceste plăți ar putea fi diminuate, dacă nu eliminate, prin acțiuni concrete.
Proiectul fanion – SGR – este o perdea de fum suficient de bună încât să putem doar să ne uităm la el, fără să ne uităm în urmă și să vedem și celelalte sisteme de colectare deșeuri care au funcționat și până acum, dar care merg foarte prost. Termenul de care ne lovim de fiecare dată și nu reușim să îl reglăm este guvernanța. Nu sună nici economic, nici din domeniul reciclării, sună ca un termen de management și este foarte clar că se referă la coerență, în cazul României la lipsa de coerență pe care o resimțim întotdeauna când vorbim despre deșeuri.
Sigur că ambalajul este un lucru frumos, care ne place atunci când cumpărăm produse, un lucru cu care ne putem manifesta creativitatea, pe de altă parte și să construiești un sistem de colectare înseamnă creativitate, inovare, de capacitate de interacțiune și empatie cu ceilalți, iar treaba asta ne iese într-o manieră cel mult mediocră.
Spun asta uitându-mă la cifre, Ecoteca are o obsesie legată de cifre. Noi credem că există câțiva parteneri de dialog care nu-și fac treaba. Asta ne arată cifrele. Practic, pe circuitul deșeurilor pentru a obține circularitate participăm la o masă de lucru cu cinci scaune goale, dar ne așteptăm ca cei prezenți să lucreze și pentru cei care lipsesc. Părerea mea este că nu ne pasă. Cu excepția reciclatorului, care își dorește materie primă pentru că acela este businessul lui, noi ceilalți reacționăm pozitiv la ideea de green, ne place să vorbim despre sustenabilitate, dar începe să ne placă mai puțin când este nevoie să raportăm date și nu ne mai place, absolut deloc, când luăm datele și începem să le comparăm”, a declarat Raul Pop, Director de Programe Ecoteca, la Conferința Packaging New Generation.
Citește și
Revista Piața | 09/11/2026 10:30
Nou record mondial, stabilit de voluntarii mobilizați de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România: 2.512 de oameni au plantat arbori simultan la Pădurea Prieteniei
România a stabilit pe 7 noiembrie un nou record mondial GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cel mai mare număr de persoane care plantează arbori simultan....
SustenabilitateRevista Piața | 25/09/2026 12:48
Caravana ECO Student x Cooler mobilizează campusurile pentru SGR
ECO Student, proiect inițiat de Asociația Ecoteca în parteneriat cu ING Bank România și Tomra Collection România, continuă în această toamnă cu o seri...
SustenabilitateRevista Piața | 25/08/2026 18:14
„Verde cu Freshful” la Big Little Festival. Ambalajele SGR, transformate în vouchere și premii
Hypermarketul online Freshful a creat, în premieră pentru Big Little Festival, o nouă activare offline a programului „Verde cu Freshful”. Participanți...
SustenabilitateRevista Piața | 10/08/2026 12:58
Lidl lansează Punga antirisipă, la prețul unic de 5 lei
Lidl România a anunțat, într-un comunicat, că introduce în magazine Punga antirisipă, o nouă inițiativă menită să contribuie la reducerea risipei alim...
Sustenabilitate



