Anna Katharina Scheidereiter, Kaufland România: Ne implicăm pentru a face diferența
Editia 2019 | Revista Piața | 19/07/2019 13:58

Relațiile sustenabile se construiesc în timp, de aceea investim constant în relația cu stakeholderii noștri și măsurăm impactul pe care îl avem în societatea locală. Construcția afacerii noastre pe baze solide este măsurată anual în raportul de sustenabilitate, iar relația noastră cu comunitățile locale este analizată în raportul de investiții comunitare. Împreună, cele două raportări vorbesc despre investiția noastră în viitor.
Suntem membri ai rețelei Global Compact România și susținem cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă
Dintre acestea, ne implicăm constant în 5 ODD-uri:
• Educație de calitate
• Muncă decentă și creștere economică
• Producție și consum responsabil
• Fără foamete
• Sănătate și bunăstare
Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România: "Ne implicăm pentru a genera schimbările pe care ne dorim să le vedem în jurul nostru și pentru a crea mediul în care cât mai mulți dintre beneficiarii noștri să își atingă potențialul. Aici se află cea mai importantă unitate de măsură a activității noastre: modul cum am reușit să facem, pentru beneficiarii noștri, diferența."
2018 a fost un an în care ne-am propus din nou investițiile noastre în sustenabilitate și comunitate. Ne-am obligat să fim transparenți și să ținem cont de opiniile stakeholderilor noștri, atât pentru a contribui la construcția unui viitor sustenabil, cât și pentru a seta un model pentru partenerii noștri.
Definiția sustenabilității spune că trebuie să fim responsabili și să luăm măsuri astăzi pentru ca și copiii noștri să poată trăi într-o lume în care să se bucure de aceleași resurse de care ne bucurăm astăzi. De aceea măsurăm, în raportările de sustenabilitate, o serie de teme importante, cum ar fi politicile de lucru și de salarizare din companie, protecția muncii, cantitățile de deșeuri, consumurile de apă și de electricitate, avertismentele și amenzile, politicile anticorupție și modul cum acestea au fost implementate în companie. Ulterior măsurătorii acestor teme, prin indicatori specifici definiți în standarde internaționale, setăm o serie de obiective prin care dorim să îmbunătățim cifrele de la an la an.
Pentru a ne menține poziția printre liderii locali în sustenabilitate, ne bazăm pe trei principii: Sustenabilitate, Transparență, Consultare.
Ne dorim să fim lideri în sustenabilitate pentru că: fiecare zi din viața unei afaceri este un șir nesfârșit de impacturi sociale, economice și de mediu. Companiile din retail, alături de comunitatea locală de business, de guvern și de societatea civilă, au unrol important în construcția unei economii sănătoase și pot schimba cursul evoluțiilor economico-sociale. Ne dorim ca practicile noastre de business responsabil să fie transparente deoarece:
Ceea ce am învățat noi, la Kaufland România, în cei peste 13 ani de prezență pe piața locală, este că practicile noastre de achiziții și de investiții locale pot schimba viitorul producătorilor români, că practicile noastre de salarizare și de pregătire continuă pot schimba viața angajaților noștri, că practicile noastre de sortimentație pot schimba în bine sănătatea consumatorilor noștri și că practicile noastre de investiții comunitare pot aduce un plus acolo unde comunitatea are nevoie.
Afacerile sunt ca un bulgăre de zăpadă: practicile de business orientate corect către nevoile comunității și către viitor se transformă în bune practici la nivel de industrie și apoi se aliniază cu alte bune practici din piață care, laolaltă, pot face din România un loc unde generațiile viitoare vor putea trăi și munci cu încredere. Fiecare pas pe care îl facem astăzi este încă o cărămidă la viitorul nostru comun, mai bun, mai sigur și construit pe baze tot mai solide.
Ne dorim ca stakeholderii noștri să fie consultați anual deoarece suntem pe acest drum al sustenabilității alături de toți stakeholderii noștri, cei care ne dau energia, know-how-ul, siguranța și încrederea de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Îi consultăm anual atât pentru a intra în contact cu nevoile sau problemele lor, dar mai ales pentru a măsura impactul afacerii noastre.
Simultan cu urmărirea îndeaproape a modelului nostru sustenabil de business, analizăm separat modul cum investim în comunitățile noastre. De la an la an strategia noastră de investiții comunitare
s-a extins, atât pentru a rezolva cât mai multe nevoi punctuale și pentru a crea premisele unor relații pe termen lung, cât și pentru a atinge un număr cât mai mare de beneficiari. Ne-am dorit să ajungem la
cât mai mulți oameni prin proiectele derulate și am reușit să atingem acest obiectiv, depășind 1 milion de beneficiari – pentru prima dată de când am început să măsurăm impactul investițiilor noastre comunitare. Numărul beneficiarilor este cu atât mai important cu cât proiectele cu care am ajuns la ei reprezintă mai mult decât un ajutor punctual: proiectele noastre vizează educare și creștere a accesului la resurse de învățare, precum și schimbare a atitudinilor față de societate și protecția mediului sau acces la activități sportive menite să ducă la o mai bună calitate a vieții.
Astfel, simțim că implicarea comunitară a Kaufland România are efect pe termen lung și că ceea ce facem noi astăzi va forma oamenii și societatea României de mâine. De asemenea, în 2018 am investit predominant în cauze și proiecte strategice, de mari dimensiuni, care să genereze impact puternic, pe toate nivelurile pe care implicarea socială le presupune: asupra beneficiarilor, asupra ONG-urilor partenere și asupra mediului. Dorința de a ne concentra, alături de parteneri comunitari strategici, în proiecte care au forța să genereze schimbări de atitudini și efecte pe termen lung, a dus și la schimbarea dinamicii în ceea ce privește numărul de ONG-uri partenere și de proiecte în care ne-am implicat.
Citește și
Revista Piața | 19/07/2019 15:59
Sustenabilitate integrată în modelul de business
Gabriel Ivan, CHEP România: „CHEP are un model de business sustenabil în esenţa lui, care ne ajută să conectăm consumatorii cu produsele esenţiale vie...
Editia 2019Revista Piața | 19/07/2019 15:34
Care sunt ingredientele care au făcut din COCA-COLA HBC România un lider în sustenabilitate
Istoria noastră în România a început în 1991, atunci când prima sticla de Coca-Cola a fost îmbuteliată la Ploiești. De atunci, fiecare an ne-a adus ma...
Editia 2019Revista Piața | 19/07/2019 15:15
dm drogerie markt: împreună, responsabili pentru comunitate
Cristian Crișan, administrator, dm drogerie markt România: „Folosim o strategie pe termen lung, care se potrivește cu valorile noastre. Credem că fiec...
Editia 2019Revista Piața | 19/07/2019 13:46
Risipa alimentară - problema globală și soluția locală
Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România: „Printr-o abordare sustenabilă, reușim să ne îndeplinim promisiunea făcută românilor, a...
Editia 2019



