Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România: ”Pentru noi, la Kaufland, CSR înseamnă să fim acolo unde doare, când doare și când este nevoie”
Alte articole | Revista Piața | 18/09/2020 12:03

”CSR la Kaufland nu înseamnă simpozioane, conferințe, întâlniri. Pentru noi, la Kaufland, CSR înseamnă să fim acolo unde doare, când doare și când este nevoie. Să mergem în teren și să fim convinși că dacă fiecare se implică, țara asta poate fi un loc mai bun. Strategia noastră de CSR acoperă domenii precum mediu, educație, proiecte sociale, sport și sănătate, cultură. În toate aceste domenii ne implicăm, deoarece considerăm că aceasta este baza societății”, a spus Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România, în cadrul dezbaterilor prilejuite de a doua ediție a conferinței Sustainability & CSR Excellence – O nouă identitate în sustenabilitate.
În anul 2019, Kaufland a derulat 136 proiecte CSR derulate cu 82 de asociații și fundații. ”Prin aceste proiecte am ajuns la 2,4 milioane de beneficiari prin investiții de 7,7 milioane de euro. Am primit doi ani la rând certificarea pentru cea mai sustenabilă, cea mai responsabilă companie din România. Dar important pentru noi este să ne implicăm, să fim acolo unde oamenii au nevoie de noi. Această implicare am dovedit-o în special în perioada de lockdown, în lunile martie – iunie, timp în care ne-am abătut puțin de la strategia noastră de CSR, construită pe proiecte sustenabile cu un efect durabil, pe termen lung. În primele trei luni de pandemie, însă, am acoperit nevoile ad-hoc ale comunităților de stakeholderi. Nici nu știam unde, cui și ce să oferim pentru a depăși această situație. În acea perioadă am investit, în peste 30 de proiecte, mai mult de două milioane de euro. Dacă va mai fi nevoie vom mai face astfel de proiecte ”pompier”, dar ele nu exclud angajamentul nostru pe termen lung. Pe scurt, CSR la Kaufland înseamnă asumarea unei misiuni, implicare și eforturi susținute pe termen lung”, a mai spus Katharina Scheidereiter.
În ce constă această strategie? CSR Managerul Kaufland a explicat: ” Un pilon important este strategia noastră de reducere a plasticului, se numește RESET și constă în reducerea cantităților de plastic din magazine. Ca exemplu – am eliminat din toate mărcile proprii plasticul de unică folosință. Ne-am angajat ca în următorii cinci ani să reducem cu 20 5 cantitatea de plastic din toate magazinele Kaufland, din toate țările în care suntem prezenți. Anul trecut am înlocuit pungile subțiri pentru legume/ fructe cu pungi biodegradabile și am pus un preț de 10 bani pe ele, nu ca să ne îmbogățim, dar pentru a fi o componentă educativă, pentru a înțelege că orice plastic este de fapt un bun, un produs ce nu poate fi accesat gratuit. La această măsură am adăugat și eliminarea sacoșelor din plastic de la casele de marcat, iar prin cele două acțiuni am realizat o economie de 1000 de tone de plastic ce ar fi devenit deșeuri. Apoi ne-am ocupat de acele ambalaje din plastic în care sunt comercializate șampon, gel de duș, detergenți pentru vase, orice soluție pentru curățenie. Aceste ambalaje nu pot fi reciclate la un loc cu celelalte recipiente din plastic, și atunci ne-am gândit să găsim o formulă de colectare separată a acestora. Așa au apărut broscuțele de la intrarea în magazinele Kaufland, în care consumatorii pot pune ambalajele din această categorie, iar dacă vin cu minim 3 recipiente pot primi un voucher de reducere pentru un produs. Aceste ambalaje sunt apoi transportate la o stație de sortare și intră într-un proces de termoformare.”
Ultimul proiect despre care Katharina Scheidereiter a vorbit audienței a fost cel denumit “Acționăm pentru Ape! - A.P.A”, derulat prin intermediul organizației Act for Tomorrow. Detalii despre acest proiect a oferit Andrei Coșuleanu, președinte Act for Tomorrow.
Conferința Sustainability & CSR Excellence – O nouă identitate în sustenabilitate s-a desfășurat pe 10 septembrie în cadrul natural oferit de Complexul Hotelier CARO și a avut ca parteneri lideri în sustenabilitate din industria bunurilor de larg consum.
Citește și
Revista Piața | 19/03/2026 11:50
PENNY România participă la Colecta Națională de Alimente – ediția de Paște 2026
În perioada 20–22 martie, toate magazinele PENNY România din întreaga țară se alătură Colectei Naționale de Alimente, organizată de Federația Băncilor...
Alte articoleRevista Piața | 13/06/2024 16:21
Studiu ROMPAP: Peste 80% dintre români consideră sustenabilitatea și grija față de mediu o prioritate
Ambalajele din hârtie și carton pot reprezenta o alternativă sustenabilă pentru a reduce poluarea mediului • Conceptul de reciclare este extrem de cun...
Alte articoleRevista Piața | 13/04/2023 01:45
Raiffeisen Bank este prima bancă din România care lansează o soluție de calcul a amprentei de carbon în aplicația de loializare
Aplicația de loializare și recompensare Raiffeisen Smart Market își diversifică serviciile prin adăugarea soluției de calcul a amprentei de carbon, un...
Alte articoleRevista Piața | 13/04/2023 01:42
Conservation Carpathia va planta 130.000 de puieți în această primăvară în zona Dobroneagu din Munții Făgăraș
Fundația Conservation Carpathia a demarat acțiunile de refacere ecologică a Muntelui Dobroneagu, în această primăvară, peste 130.000 de puieți urmând...
Alte articole



