50 de mii de ambalaje reciclate de Farmec în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”
Alte articole | Revista Piața | 01/11/2021 18:57

Farmec a ajuns la 50 de mii de ambalaje reciclate în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”. Din luna aprilie, când demersul de responsabilitate socială a fost extins la nivel național, cele mai multe ambalaje au fost colectate în Cluj-Napoca – 15.700, București – 6.580 și Brașov – 6.272.
Campania a fost lansată sub formă de program-pilot în 2020, în cinci magazine de brand Farmec și Gerovital din Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Oradea și extinsă la începutul acestui an în peste 30 de unități din toată țara.
Cele mai multe ambalaje aduse de consumatori la punctele de colectare au fost din materiale de plastic – geluri de duș, săpunuri, tuburi de creme – și din hârtie – ambalajele secundare ale produselor din gamele Farmec, Gerovital, Nufăr și Triumf.
„«Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine» a fost invitația noastră la a reduce impactul asupra mediului, iar rezultatele de care ne bucurăm astăzi sunt datorate interesului și implicării active ale consumatorilor noștri. Suntem mândri să fim unul dintre puținii producători din România care oferă clienților posibilitatea de a returna ambalajele produselor pe care le-au folosit și să ducem acest demers mai departe în toate unitățile din țară, pentru a asigura astfel închiderea ciclului de viață al produselor din portofoliul Farmec”, a declarat Andra Șumandea, Specialist Marketing.
După ce ambalajele sunt aduse la punctele de colectare din magazinele de brand, acestea sunt ridicate de firmele de colectare și duse la stațiile de sortare, unde ambalajele care conțin urme de produs sunt spălate și tratate chimic. Mai departe, sticla este spartă în cioburi și separată pe culori, iar plasticul este topit și transformat în granule. Aceste materiale sunt folosite pentru a da viață unor ambalaje sau produse noi, din materie reciclată și reintroduse în economie. Prin colectarea lor, fiecare contibuie la păstrarea unui mediu cât mai curat, lipsit de deșeuri, care se degradează într-un timp îndelungat și pot afecta întregul ecosistem.
„Ne bucurăm să fim alături de partenerul nostru, Farmec, în acest eco-proiect și încurajăm cât mai mulți participanți să fie mai responsabili față de mediul înconjurător. Să colectăm separat și curat cât mai multe deșeuri din ambalaje, numai așa vom reuși să reciclăm o cantitate și mai mare de deșeuri și, încet dar sigur, fiecare dintre noi își va aduce aportul în creșeterea gradului de reciclare în România. Reciclad`OR, împreună cu partenerii colectori și reciclatori, se asigură ca, la nivel național, toate deșeurile colectate în cadrul campaniei, să fie reciclate. Contribuția fiecăruia la reutilizarea, valorificarea și reciclarea ambalajelor și a deșeurilor din ambalaje este extrem de importantă. De noi depinde ce lăsăm generațiilor viitoare. Să acționăm acum pentru un mâine mai sustenabil”, declarat Adriana Calcan, PR &CSR Manager Reciclad`OR, partener Farmec în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”.
La patru ambalaje din portofoliul Farmec aduse spre reciclare în magazine de brand din țară, consumatorii sunt răsplătiți cu un produs cadou. Pentru a putea fi reciclate, recipientele trebuie golite de conținut, clătite și curățate.
Citește și
Revista Piața | 19/03/2026 11:50
PENNY România participă la Colecta Națională de Alimente – ediția de Paște 2026
În perioada 20–22 martie, toate magazinele PENNY România din întreaga țară se alătură Colectei Naționale de Alimente, organizată de Federația Băncilor...
Alte articoleRevista Piața | 13/06/2024 16:21
Studiu ROMPAP: Peste 80% dintre români consideră sustenabilitatea și grija față de mediu o prioritate
Ambalajele din hârtie și carton pot reprezenta o alternativă sustenabilă pentru a reduce poluarea mediului • Conceptul de reciclare este extrem de cun...
Alte articoleRevista Piața | 13/04/2023 01:45
Raiffeisen Bank este prima bancă din România care lansează o soluție de calcul a amprentei de carbon în aplicația de loializare
Aplicația de loializare și recompensare Raiffeisen Smart Market își diversifică serviciile prin adăugarea soluției de calcul a amprentei de carbon, un...
Alte articoleRevista Piața | 13/04/2023 01:42
Conservation Carpathia va planta 130.000 de puieți în această primăvară în zona Dobroneagu din Munții Făgăraș
Fundația Conservation Carpathia a demarat acțiunile de refacere ecologică a Muntelui Dobroneagu, în această primăvară, peste 130.000 de puieți urmând...
Alte articole



