#BranduricuBuletindeRomânia2021: Nufăr - produse de curățenie cu tradiție, aduse în modernitate
Branduri cu buletin de Romania | Revista Piața | 14/05/2021 22:28

„Farmec s-a aflat în permanență alături de români. Considerăm că principala noastră misiune este să răspundem celor mai variate și urgente nevoi ale consumatorilor noștri, prin intermediul produselor cosmetice și de curățenie pe care le avem în portofoliul companiei. Pe fondul cererii crescute de biocide din perioada pandemiei de coronavirus, am reușit într-un timp foarte scurt să ne adaptăm producția și să lansăm dezinfectanți noi sub brandurile Farmec și Dermofarm. În același timp, am acordat o atenție deosebită gamei Nufăr cu produse de curățenie și dezinfectanți pentru suprafețe, care a înregistrat o creștere-record a vânzărilor în 2020. Modul în care am decis să ne adaptăm strategia comercială pentru a răspunde nevoilor momentului este unul dintre numeroasele exemple care arată cum Farmec – o companie românească de tradiție – păstrează un dialog continuu cu consumatorii, contribuind astfel la consolidarea încrederii românilor în brandurile companiei, printre care se numără și Nufăr.”
POVESTEA NUFĂR
Nufăr, unul dintre brandurile-fanion ale companiei Farmec, a trecut printr-un amplu proces de rebranding și repoziționare în urmă cu câțiva ani, prin care gama de produse de curățenie și dezinfectanți a fost adaptată la nevoile curente ale consumatorului modern.
Datorită acestei repoziționări, dar și a interesului crescut al românilor pentru dezinfectanți și produsele de curățenie după declanșarea pandemiei, vânzările gamei Nufăr au avut o creștere de 25% anul trecut, comparativ cu anul 2019.
Nufăr este un brand românesc cu tradiție, care se bucură de o notorietate foarte ridicată în rândul consumatorilor, construită în timp. Istoria mărcii este strâns legată de cea a companiei. Astfel, soluția de curățare Nufăr Detartrant Clasic se comercializează de aproape 50 de ani fără întrerupere în România, fiind un exemplu elocvent pentru modul în care Farmec a reușit să îmbine tradiția companiei cu eficiența produselor din portofoliu și excelentul raport calitate-preț.
ECHIPA DIN SPATELE BRANDULUI
Aura Carabiber, Manager de Produs: „Ca orice gamă de produse de curățenie de excepție, Nufăr a beneficiat de un proces cuprinzător de rebranding. Brandul a căpătat astfel un design mai vesel, colorat, dinamic și strălucitor, ușor recognoscibil în piață, iar forma de prezentare a produselor a fost îmbunătățită, răspunzând noilor tendințe în domeniu. Schimbările au fost foarte bine primite de către consumatorii Nufăr, persoane cu venituri medii și superioare, atât din mediul urban cât și rural, care au încredere în produsele românești, câștigată în timp, datorită eficienței acestora. Fiind o gamă de produse cu tradiție, unii dintre consumatorii care folosesc aceste produse sunt la a doua generație, după ce și părinții lor le-au folosit”.
Citește și
Cristi Badescu | 11/06/2026 13:06
Branduri cu Buletin de România 2026 - Noua paradigmă a brandurilor autohtone: calitate, inovație și valoare dovedită prin fapte
Cea de-a patra ediție a conferinței „Branduri cu Buletin de România” (BBRo) s-a desfășurat sub semnul transformării modului în care consumatorii și co...
Branduri cu buletin de RomaniaRevista Piața | 12/06/2025 18:46
Excepţionalele istorii ale brandurilor româneşti
Ediţia a treia a conferinţei Branduri cu Buletin de România a fost o reîntâlnire excepţională şi savuroasă cu câteva din cele mai îndrăgite branduri c...
Branduri cu buletin de RomaniaRevista Piața | 08/07/2024 11:38
#BBRo2024: Carrefour România: Între inovație, prospețime și rețete autentice
Pentru Carrefour, amprenta locală este un pilon strategic, bazat pe angajamentul global asumat prin programul Act for Food. În piața locală, acesta se...
Branduri cu buletin de RomaniaRevista Piața | 08/07/2024 11:28
#BBRo2024: Lidl România și producătorii locali, un parteneriat pe termen lung
Mai multe magazine Lidl, mai multe oportunități pentru producători locali Georgiana Radu, Director Național de Achiziții și Marketing Lidl România L...
Branduri cu buletin de Romania



