#BBRo2024: „Primul Paco l-am făcut cu banii câştigaţi pe mare, ca inginer electromecanic”
Branduri cu buletin de Romania | Revista Piața | 05/07/2024 15:55

• Comerţul l-am învăţat din mers; orice poţi învăţa citind! La început, era simplu, era comerţ la tejghea. Îmi pare rău pentru cei 5 ani pierduţi până să trec la autoservire: după ce am văzut beneficiile, am trecut toate magazinele pe autoservire.
• Toate lucrurile pe care trebuie să le ştii sunt scrise undeva, trebuie doar să le citeşti. Dar, am învăţat şi din greşeli şi m-am străduit să-mi creez un avantaj competitiv din orice. De exemplu, când a apărut brandul Tedi, mi-au făcut cadou un morcometru, ca să-i măsor înălţimea copilului meu. Nu-mi trebuia mie, aşa că l-am instalat în magazin şi am făcut o campanie de marketing: «dacă ai 1,23 m, primeşti o ciocolată gratis». Toată şcoala era la noi în magazin ca să se măsoare. A doua zi fixam o altă înălţime şi din nou veneau copiii să se măsoare, veneau cu părinţii. Am dat vreo 50 de ciocolate, dar ne-am făcut o excelentă promovare – toată lumea era la noi în magazin. Am ştiut să-mi creez un avantaj competitiv din orice. Acum caut un avantaj competitiv în SGR – au apărut multe probleme odată cu SGR: să acceptăm totdeauna ambalajele aduse de clienţi, pentru că aşa îi câştigăm pe cei nemulţumiţi că în alte magazine aparatele erau blocate sau se stătea la coadă etc.
• Sigur, magazinul trebuie să fie plăcut: să aibă un fond muzical deosebit (asta costă mult!), să aibă o lumină cu o anumită temperatură de culoare (la început am fost pe lumină caldă, apoi trendul s-a schimbat şi suntem pe lumină neutră). Lucrurile astea le afli citind, le înveţi încercând, te mai inspiri, apoi faci ceva mai bun. Ca şi Honda: tată lui avea o moară, dar lui nu-i plăcea morăritul. S-a întors acasă din război cu o motocicletă germană, pe care a demontat-o ca s-o priceapă, apoi s-a apucat să facă motociclete.
• Paco este astăzi între Top 25 retaileri, dar începuturile au fost grele. Am avut imense probleme cu Garda Financiară, pe vremuri, şi cred că toţi micii comercianţi au avut. La noi veneau în control la fiecare două săptămâni, era la începutul anilor 2000, când aveam două magazine în Odobeşti şi unul în Focşani. Mi-au spus: «mâine te prezinţi cu toate actele la Gardă». Trebuia să mă duc la Focşani cu toate actele din anul acela – eram prin vară – la etajul 6. Aveam o Dacia Break pe care am încărcat-o cu baxuri de banane pline cu documente şi am plecat la Focşani. Când am intrat în oraş, deja maşina scotea fum, pentru că se blocaseră saboţii de frână pe spate. Am găsit un taxi, am încărcat toate cutiile cu documente şi m-am dus la Gardă. Am făcut 4 curse cu liftul şi am ajuns la Gardă. Am luat amendă, că nu se putea altfel, dar am trecut peste asta, am mers mai departe fără să mă uit înapoi. Asta este condiţia antreprenorului mic.
Nici atunci nu m-am gândit să renunţ. Este o chestiune de voinţă. Dacă intri în zona de confort, eşti terminat, asta e cea mai periculoasă pentru orice business.
• Dacă am fost tentat să mă opresc pentru că am construit un business solid? Am construit un business de 50 de milioane de euro, care e prea mic. Trebuie crescut.
• Mă dezvolt în Vrancea, pe teren propriu: consolidez prezenţa, eficientizez rutele de transport. Următorul magazin îl deschid la Mărăşeşti, pentru că dacă nu mă duc eu, vine altcineva şi deschide pe „teritoriul meu”. Sunt multe categorii de produse alimentare unde brandurile cu cotă de piaţă dominantă la nivel naţional sunt surclasate de mărcile locale. Astfel, lanţurile de magazine care-şi configurează sortimentul pe baza cotelor de piaţă la nivel naţional au vânzări scăzute în respectivele categorii şi dau greş fără să înţeleagă de ce. Acesta este avantajul „terenului propriu”, să cunoşti specificul şi preferinţele locale, să ştii ce produse şi servicii sunt relevante pe plan local.
• Noi livrăm în tot judeţul, în timp ce firmele de delivery doar în oraş. Luăm comenzi de la oameni plecaţi la lucru în străinătate, care plătesc online, şi livrăm rudelor lor aflate la noi în judeţ. Aşa am făcut şi în pandemie, când oamenii nu puteau veni la oraş după cumpărături.
• Să vând businessul Paco? Nu aş face ca alţii, să vând şi cu banii câştigaţi să construiesc o altă reţea de magazine. Mi-ar fi greu să o iua de la zero. Businessul nostru trebuie dezvoltat, ceea ce e favorabil micilor producători care nu au capacitatea de a aproviziona un retailer mare, dar pot fi relevanţi pentru reţele locale, precum Paco.
{gallery}gallery/bbro-2024{/gallery}
Citește și
Cristi Badescu | 11/06/2026 13:06
Branduri cu Buletin de România 2026 - Noua paradigmă a brandurilor autohtone: calitate, inovație și valoare dovedită prin fapte
Cea de-a patra ediție a conferinței „Branduri cu Buletin de România” (BBRo) s-a desfășurat sub semnul transformării modului în care consumatorii și co...
Branduri cu buletin de RomaniaRevista Piața | 12/06/2025 18:46
Excepţionalele istorii ale brandurilor româneşti
Ediţia a treia a conferinţei Branduri cu Buletin de România a fost o reîntâlnire excepţională şi savuroasă cu câteva din cele mai îndrăgite branduri c...
Branduri cu buletin de RomaniaRevista Piața | 08/07/2024 11:38
#BBRo2024: Carrefour România: Între inovație, prospețime și rețete autentice
Pentru Carrefour, amprenta locală este un pilon strategic, bazat pe angajamentul global asumat prin programul Act for Food. În piața locală, acesta se...
Branduri cu buletin de RomaniaRevista Piața | 08/07/2024 11:28
#BBRo2024: Lidl România și producătorii locali, un parteneriat pe termen lung
Mai multe magazine Lidl, mai multe oportunități pentru producători locali Georgiana Radu, Director Național de Achiziții și Marketing Lidl România L...
Branduri cu buletin de Romania



