CU SAU FARA TARA DE ORIGINE A FURNIZORULUI DE INGREDIENTE PE ETICHETA?

Din considerente de sanatate publica, noile reglementari consolideaza protectia impotriva alergenilor, dar si a altor elemente ce pot induce in eroare consumatorul final. Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 si (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European si ale Consiliului, impune noi reglementari in ceea ce priveste etichetarea si mentiunile zonelor de provenienta. Acest regulament comaseaza Directiva 2000/13/CE privind etichetarea produselor alimentare si Directiva 90/496/CEE privind etichetarea nutritionala in scopul de a imbunatati nivelurile de informare si de protectie a consumatorilor europeni.

Prevederile Regulamentului 1169/2011 se aplica incepand de la 13 decembrie 2014, cu exceptia dispozitiilor privind obligatia de a efectua o declaratie nutritionala, care se vor aplica incepand de la 13 decembrie 2016. Data aplicarii Anexei VI privind denumirea produsului alimentar si mentiunile specifice care il insotesc a fost stabilita pentru 1 ianuarie 2014. Dar tocmai aceste mentiuni specifice de provenienta a ingredientelor si materiilor prime folosite au provocat reactii in randul producatorilor europeni. Mai multe asociatii patronale europene au transmis Comisiei Europene problemele pe care le ridica aplicarea lui.

Paragraful 1 al articolului 26 din Regulamentul 1169/2011 stipuleaza in mod clar faptul ca acest articol „se va aplica fara exceptie cerintelor de etichetare prevazute in dispozitiile specifice Uniunii, in principal Regulamentului (EC) nr. 509/2006 din 20 Martie 2006 privind produsele agricole si alimentare ca specialitati traditionale garantate si Regulamentul (CE) nr 510/2006 din 20 Martie 2006 privind protectia indicatiilor geografice si denumirilor de origine pentru produsele agricole si alimentare”.

Centrul de Studii pentru Industria Preparatelor din Carne finantat de UE - CLITRAVI - este de parere ca extinderea prevederilor privind etichetarea cu tara de origine a produselor protejate prin Indicatie Geografica nu ar fi in conformitate cu mai-sus mentionatul paragraf 1.

Mai mult decat atat, ar fi profund in detrimentul imaginii produselor cu Indicatie Geografica si ar genera confuzie suplimentara in randul consumatorilor.

Sistemele Denumirilor de Origine Protejate (PDO) si Indicatiilor Geografice Protejate (PGI) au fost proiectate in urma cu cativa ani (si au fost recent revizuite) in contextul politicii de calitate a Uniunii Europene si fiecare produs inclus in aceste sisteme este in conformitate cu reguli bine stabilite, mentionate in specificatia produsului (care este publica si disponibila in Jurnalul Oficial pe toata perioada solicitarii autorizarii).

Mai precis, scopul acestor sisteme este acela ca protectia unei indicatii geografice este garantata atunci cand se demonstreaza ca specificul unei anumite zone geografice (cum ar fi % de umiditate sau vecinatatea marii etc.) are un impact semnificativ asupra calitatii unui produs alimentar.

Cu alte cuvinte, pentru a primi statutul de PDO, intregul produs trebuie sa fie traditional si fabricat in intregime (preparat, procesat si produs) in acea zona si de a dobandi, astfel, proprietati unice. Pentru produsele PDO o eventuala etichetare suplimentara a originii ingredientelor ar fi asadar inutila si lipsita de sens.

Pentru produsele PGI, materia bruta utilizata poate proveni din alta zona geografica (sau tara) deoarece calitatea unica si organoleptica a produsului nu este legata de originea materiei brute in sine, ci mai degraba de zona geografica unde are loc procesarea.

Aplicand articolul 26 din Regulamentul 1169/2011 (in special art 26.3 ce prevede indicarea voluntara) produselor PGI, ar insemna ca originea ingredientelor ar trebui specificata si acest lucru ar crea confuzie in randul consumatorilor (deoarece, pe aceeasi eticheta va exista logo-ul oficial al UE, indicatia de origi-ne protejata – adica numele orasului, regiunii etc – si o alta tara, cea de origine a ingredientelor), neaducand alte informatii suplimentare despre siguranta (nici despre calitate) si, in cele din urma, va submina insasi existenta sistemului.