Senatul i-a scăpat pe producători de penalitățile usturătoare pentru ambalaje. O formă voalată de a recunoaște că neatingerea țintelor de reciclare nu este din vina lor. Succesul este însă temporar, deoarece urmează votul din Camera Deputaților. Nivelul penalităților este nesustenabil și autoritățile trebuie să pună la punct un sistem de colectare selectivă. Din acea clipă, penalitățile vor crește către o valoare adevărată.

Senatorii au votat la sfârşitul lunii octombrie modificările la Legea 249 privind deşeurile din ambalaje şi au stabilit o reducere de peste 6 ori a penalităţii de neatigere a ţintei de reciclare, de la 2 lei/kg la 0,3 lei/kg. O decizie prin care autorităţile recunosc că „poluatorul nu plăteşte” dacă sistemul de colectare, transport, sortare, reciclare nu este funcţional. O victorie a industriei bunurilor de larg consum, principal generator al deşeurilor de ambalaje. Dar o victorie pe termen scurt, până în momentul în care alte proiecte legislative aflate în curs de adoptare  vor trasa calea prin care  sistemul de colectare-reciclare să funcţioneze. În acel moment, penalităţile nu vor mai fi la fel de mici. Dar este un răgaz pentru industrie să reseteze politicile de packaging, să caute soluţiile cele mai eficiente pentru menţinerea sub control a costurilor cu ambalajele.

Legea aprobată de senatori, ce poartă indicativul L420/2016, a parcurs un traseu dificil şi mai multe etape de negociere între autorităţi şi operatorii de pe piaţa deşeurilor de ambalaje. Traseul anevoios al proiectului nu a fost lipsit de peripeţii. Au fost propuneri de modificare a taxei de penalitate la 0,3 lei, 0,7 lei, menţinerea la 2 lei sau chiar creşterea penalităţii la 5 lei per kg de ambalaje emise pe piaţă şi nereciclate, din ţinta de 60% din totalul de ambalaje puse pe piaţă de către un producător.

Pe 18 octombrie, interesele divergente au întors  propunerea de modificare a Legii 249 privind deşeurile din ambalaje din plenul Senatului, deşi intrase pe ordinea de zi pentru dezbatere în plen. Exact în ziua dezbaterilor, în plen a fost publicat avizul negativ al Comisiei juridice din Senat, aviz ce poartă data de 11 octombrie, deci era cunoscut cu mult timp înainte de înscrierea proiectului pe ordinea de zi. Cu o săptămână înainte, pe 11 octombrie, trei comisii din Senat – cea economică, de industrii şi servicii, comisia pentru mediu şi cea pentru dezvoltare regională -  au redactat un raport comun în care aviza favorabil cu o serie de amendamente ataşate în anexă proiectul respectiv. 

Dar proiectul era propus spre dezbatere cu modificarea taxei la 0,7lei/kg de ambalaje. Producătorii din industrie, prin intermediul patronatelor şi a ONG-urilor afiliate acestora, reuşiseră iniţial să obţină reducerea penalităţii privind deşeurile nereciclate pentru atingerea ţintelor obligatorii de reciclare de la 2 lei/kg la 0,3 lei/kg. După mai multe runde de dezbateri, în care industria de recilare a demonstrat că acest nivel al penalităţilor este sub costurile de colectare a deşeurilor, nivelul penalităţilor prevăzut în proiectul legislativ a urcat la 0,7 lei/kg. Nici acest nivel al penalităţilor nu a fost în măsură să satisfacă nevoile industriei de colectare, salubrizare şi reciclare, dar a nemulţumit şi producătorii de bunuri.

Pe de altă parte, patronatele din industrie au reacţionat, explicând că „micșorarea taxei penali­zatoare este doar un prim pas spre o soluție reală în problema colectării și reciclării deșeurilor de ambalaje”. „Este sarcina Ministerului Mediului să elaboreze un plan coerent și fezabil, care să reseteze sistemul actual și să stabilească obligațiile tuturor părților implicate în gestionarea deșeurilor municipale, inclusiv a deșeurilor de ambalaje generate în gospodăriile populației. Lipsa infrastructurii corespunzătoare de gestionare a deşeurilor, mai ales pentru asigurarea colectării separate a acestora, va conduce la situația ca România să nu-şi respecte angajamentele în acest domeniu asumate prin aderarea la UE şi să fie declanşată o procedură de infringement, iar această situație este imputabilă Minis­terului Mediului, care are o responsabilitate directă deoarece nu și-a îndeplinit rolul de a elabora, implementa și controla îndeplinirea măsurilor de politici de mediu la nivelul municipalităților. Sistemul de gestionare a deşeurilor de ambalaje, transpus în legislația națio­nală, preconiza generalizarea implementării co­lectării separate a deşeurilor din gospodăriile populației până în anul 2007. În realitate, pentru că Ministerul Mediului nu și-a îndeplinit rolul ce îi revine, colectarea separată a deşeurilor municipale este și în 2016 tot în faza de deziderat. Fără o colectare separată funcțională, în condițiile în care 60% din deşeurile de ambalaje sunt generate în gospodării, producătorii și importatorii de bunuri ambalate nu pot realiza țintele de reciclare, deși au aderat aproape în totalitate la sistemul național de gestionare a deșeurilor de ambalaje creat, reglementat și controlat de statul român, și plătesc pentru reciclarea întregii cantități de deșeuri de ambalaje pe care le introduc pe piața națională”, se mai arată în comunicatul transmis presei şi semnat de 18 confederaţii patronale.

La câteva zile distanţă de la publicarea acestui comunicat, senatorii au votat proiectul de modificare a legii 249, iar taxa penalizatoare a fost scăzută la 0,3 lei/kg, semn că lobby-ul producătorilor a avut câştig de cauză. Dar cum spuneam, nu pentru mult timp.

La camera deputaţilor au plecat două proiecte pe aceeaşi temă

Informaţii de ultimă oră şi deţinute în exclusivitate de revista Piaţa arată că, după votul în Senat, spre ­Camera Deputaţilor au plecat simultan două proiecte de modificare a Legii 249, proiecte relativ similare dar care conţin ambele variante negociate în Senat: o variantă cu taxa de 0,3 lei/kg şi una cu 0,7 lei/kg. Asta arată că salubriştii şi reciclatorii nu au abandonat bătălia după prima înfrângere şi continuă acţiunea de protejare a propriilor interese.

Mai mult, Ministerul Mediului a supus dezbaterii, tot în această perioadă, un proiect al legii salubrităţii prin care se introduce o taxă de mediu la groapa de gunoi de 80 lei/tonă, taxă. Ce legătură există între această propunere şi deşeurile din ambalaje? Păi această taxă ar urma să fie plătită de administraţiile locale la Fondul pentru mediu pentru toată cantitatea de deşeuri municipale. Ceea ce înseamnă că Fondul pentru mediu ar mai încasa doar aproximativ 50 de milioane de euro din penalităţile pentru nereciclarea ambalajelor, dar va încasa aproximativ 420 de milioane de euro din „taxa la groapă”. Şi astfel, în loc să piardă, Administraţia Fondului pentru Mediu va încasa mai mult decât în pre­zent. Problema nu ar fi că încasează mai mult, problema apare la lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte cheltuirea acestor sume.

De unde vor fi încasaţi aceşti bani? Autorităţile locale vor fi obli­gate, prin instituirea noii taxe, să colecteze banii de salubritate de la cetăţeni. Cu alte cuvinte, consumatorul, cel pe care industria bunurilor de larg consum încerca să-l protejeze de o eventuală creştere a preţurilor ca urmare a taxei pe ambalaje, va plăti o sumă de bani pentru deşeuri municipale, deşeuri care includ şi ambalajele necolectate selectiv. 

Taxa de 0,3 lei nu poate rezista mult timp

Pe masa de lucru a celor care influenţează deciziile politice prin lobby (deşi este ilegal) sau „consultanţă” se află mai multe scenarii pentru anul 2017. În niciunul dintre acestea, taxa penalizatoare de 0,3 lei/kg nu rezistă până la sfârşitul anului. Ori este modificată, pentru a oferi o gură de oxigen companiilor din zona de colec­tare-reciclare, ori este „completată cu taxe suplimentare, aflate deja pe ordinea de zi a parlamentarilor pentru discuţii în comisii. Una dintre aceste propuneri spune că taxa creşte de 10 ori pentru ambalajele care conţin mai mult de două tipuri de materiale distincte, unele dintre ele reciclabile, altele nu. O altă variantă propune o taxa de 3 lei/kg pentru ambalajele a căror dezasamblare în categorii de materiale reciclabile (exemplu: pet-ul şi ­dopul de la pet) nu poate fi făcută manual. 

„Suntem la curent cu interesul colectorilor și reciclatorilor de a menține nivelul contribuției pentru a încasa tarife de zece ori mai mari pentru aceeași marfă, și tocmai de aceea considerăm incalificabilă atitudinea Ministerului Mediului care se alătură acestora și mimează acțiunea, dar nu a făcut efectiv nimic în acest an pentru deblocarea sistemului, așteptând ca doar producatorii să fie cei care suportă nota de plată pentru deficiențe sistemice aflate în directa sa responsabilitate de gestionare”, se mai arată în comunicatul transmis de patronate.

Situația actuală are drept cauză lipsa de implicare a autorităților cu atribuții în domeniu în vederea creării mecanismelor necesare pentru colectarea separată de la populație a deșeurilor reciclabile - inclusiv a celor de ambalaje -, precum și lipsa acțiunilor de control pentru impunerea respectării legii la nivelul autorităților. Lipsa de deşeuri de ambalaje colectate a creat o piață dezechilibrată, cu prețuri nerealiste și nejustificate, aflate în continuă creștere până la limita corespunzătoare penalității la Fondul pentru Mediu.

Interviu cu Emanuel Pârvulescu, Head of Environment, Cora - România Hypermarche

„Nu există o ofertă educațională care să genereze specialiști în probleme de mediu”

Cum se vede tot haosul creat în jurul penalităților pentru nereciclarea deșeurilor din ambalaje din punctul de vedere al unui retailer?

A fost pregătită industria FMCG să facă față unei astfel de presiuni pe problemele de mediu?

Nu, nu a fost pregătită, chiar constatam că există personal foarte slab pregătit în această industrie pentru a face față unor probleme serioase de mediu, de legislație. Cei de la Institutul pentru Politici Publice au făcut un studiu la comanda Ecotic, un OTR ce colectează baterii și componente electrice, adresat reprezentanților responsabili de mediu din cadrul companiilor. Una dintre întrebări suna cam așa: „Care este ținta anuală de colectare pentru echipamente electrice?” Întrebările aveau răspunsuri preformulate, de tip grilă, trebuia ales răspunsul corect dintre ele. Surpriză! Doar 16% dintre respondenți au răspuns corect, este inimaginabil! Vorbim doar despre o cifră, nu despre mecanismele din spatele acelei ținte, despre ce documentație trebuie să generezi pentru realizarea acelei ținte! Mă întreb cum poate top managementul companiilor respective să afle ce riscuri reale implică o taxă sau o obligație pe care o are compania, în condițiile în care persoana „teoretic res­ponsabilă” nici nu știe care este obligația de reciclare.

Am înțeles că în presiunea exercitată de companiile din reciclare și salubritate asupra factorilor de decizie din administrația centrală s-a bazat în anumite cazuri chiar pe astfel de „dovezi”.

Da, este real, au speculat lipsa de pregătire profesională a reprezentanților de mediu din companii. Dacă nu aș trăi în România, mi s-ar părea amuzant dar și ciudat ce se întâmplă aici. Dar pentru că trăiesc în România, nu mi se mai pare deloc amuzant! Foarte multe companii investesc în zona de optimizare fiscală, de reglementare fiscală, recrutează, angajează sau contractează cei mai buni specialiști, dar pe partea de mediu nu se acordă atenție. Am încercat să găsesc o explicație, un motiv. Nu am găsit, nu-mi dau seama care este motivul din spatele acestui comportament. 

Am încercat eu în ultimele săptămâni să aflu care este calea de pregătire profesională pentru persoane specializate în probleme de mediu, care să cunoască și să gestio­neze problematica de mediu a unei societăți comerciale. Am găsit doar căteva cursuri organizate de SRL-uri sau ONG-uri pe bani europeni. Nu există în România studii superioare de specialitate care să genereze astfel de specia­liști, nu există masterate, nu există cursuri de specializare organizate de instituții de profil, eventual cu finanțare de la fondul pentru mediu...

Tot ce există în România în materie de învățământ, tot ceea ce este creat la baza acestei structuri legate de mediu este axat pe o zonă reglementată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Vorbim de poluare efectivă a mediului prin diverse acțiuni. Pentru această zonă există nivel educațional, sunt specializări superioare de inginerie ecologică. Ceea ce nu există absolut deloc este formarea profesională pe partea fiscală și administrativă de mediu. Pe zona asta există o lipsă totală de informație și o lipsă acută organizațională. Aici Administrația Fondului pentru Mediu are o vină foarte mare pentru că nu a întreprins suficiente acțiuni prin care să pre­zinte exact cum ar trebui abordată taxa și de ce este ea importantă. Până anul trecut, companiile făceau o raportare către un OTR, OTR-ul făcea o altă hârtie cu raportarea de colectare și  o trimitea înapoi la companie și toată lumea credea că așa merge, că în asta constă activitatea de colectare și reciclare. Autoritățile de mediu verificau tot timpul companiile care își atingeau obiectivele individual, fără ­OTR-uri, în timp ce la OTR-uri nu mergeau în control. Gândind în perspectivă, cred că își imaginau ce vor găsi acolo și le-a fost teamă să zdruncine tot sistemul cu un control la OTR-uri. 

Cum poate recruta o companie o persoană specializată?

Dacă o companie vrea să-și pregătească o echipă sau o persoană să devină specialist în probleme de mediu, are acum posibilitatea să-l formeze într-un circuit de studiu?

În momentul de față nu o poate face, nu există o astfel de abordare din zona educațională, nici de la Ministerul Edu­cației, nici de la Ministerul Mediului, nici de la Ministerul Muncii. Ceea ce pot face companiile este să utilizeze mediul privat de consultanță prin care să-și devolte oamenii, să-i pregătească, să-și dezvolte abilități. Dar aceste informații le pot găsi doar în zona privată, apelând la o firmă de consultanță din ”big four”, companii care pot oferi consultanță și pe partea de taxare, și pe cea de legislație. 

Ce se înâmplă în cazul unui producător mic, un antreprenor pe care dacă îl îndreptăm spre ”big four” va ști din start că nu își permite?

Există și câteva firme de consultanță mai mici, cu capital autohton, dar care dețin informațiile, know how și experiență în problematica de mediu. Se poate apela și la acestea. Dar cel mai important în cazul companiilor mici este ca la nivel de management sau antreprenor să fie acceptată ideea că problematica de mediu trebuie tratată cu aceeași responsabilitate și cu același interes ca și problematica fiscală, deoarece poate fi generatoare de costuri în cazul în care este tratată superficial.