Pentru a doua oară în ultimii doi ani, legislaţia privind deşeurile de ambalaje se modifică. OUG 74/2018 readuce în prim plan ambalajul reutili­zabil. Valoarea de schimb pentru ambalajul reutilizabil stabilită prin ordonanţă este derizorie! Pentru doar 50 de bani per ambalaj, puţini consumatori vor returna sticle goale! Borcanele au fost scutite de la reutilizare, în urma lobby-ului puternic făcut de Ministerul Agriculturii.

 Producătorii de băuturi alcoolice şi nealcoolice, dar şi retailerii, sunt companiile cele mai afectate de Ordo­nanţa de Urgenţă 74/iulie 2018, adoptată pe 17 iulie de Executiv şi publicată în Monitorul Oficial în 19 iulie, pentru modificarea și completarea Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

În urmă cu doi ani, în 2016, un alt proiect privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, înregistrat la Senatul României sub indicativul L420/2016, a fost amânat de mai multe ori şi nu a intrat pe ordinea de zi pentru dezbatere, din cauza unor puternice cercuri de lobby. Pe de o parte, producătorii din industrie, prin intermediul patronatelor şi a ONG-urilor afiliate acestora, reuşiseră atunci să obţină reducerea penalităţilor privind deşeurile nereciclate pentru atingerea ţintelor obligatorii de reciclare de la 2 lei/kg la 0,3 lei/kg. După mai multe runde de dezbateri, în care industria de recilare a demonstrat că acest nivel al penalităţilor este sub costurile de colectare a deşeurilor, nivelul penalităţilor prevăzut în proiectul legislativ a urcat la 0,7 lei/kg.

În final, fostul ministru al Mediului în cabinetul Cioloș, Cristiana Pasca Palmer, a obţinut aprobările în ultima şedinţă de guvern, din decembrie 2016, pentru a publica în Monitorul Oficial sub formă de Hotărâre de Guvern legislaţia care în Parlament nu a reuşit să intre în dezbatere.

Dar nici cu această legislaţie, aprobată şi publicată, colectarea şi reciclarea nu au avansat spre cotele stabilite. Beneficiile obţinute în urmă cu doi ani de grupurile de lobby au redus considerabil şansele ca România să poată atinge cotele de colectare şi reciclare angajate prin legislaţia comunitară privind reciclarea deşeurilor. Astfel, România are acum de recuperat paşi importanţi pentru colectarea şi reciclarea deşeurilor din ambalaje. Din acest motiv, noile reglementări prevăzute în OUG 74/2018 sunt mai punctuale şi mai riguroase decât cele anterioare, chiar dacă pe alocuri se întrevăd slăbiciunile în negocierea cu puternicele grupuri de lobby.

 Ce modificări aduce OUG 74/2018

Practic, OUG 74 stabileşte condiţii dure în gestiona­rea deşeurilor din ambalaje pentru generatorii de deşeuri, prin schema de răspundere extinsă a producătorului – noţiune ce este introdusă şi reprezintă un set de măsuri luate de stat pentru a se asigura că producătorii poartă responsabilitatea financiară sau financiară și organizatorică pentru gestionarea stadiului de deșeu din ciclul de viață al unui produs. Cu alte cuvinte, producătorul ce generează deşeuri din ambalaje are mai multe obligaţii decât cele de plată a unor penalităţi pentru ambalajele necolectate pentru reciclare. Acesta este primul semnal că această valoare a penalităţilor ar putea creşte în viitorul apropiat atît de mult încât producătorii care au neglijat acest aspect să fie obligaţi de costuri să trateze cu mai multă seriozitate problematica reciclării ambalajelor pe care le emit pe piaţă. Chiar dacă nu direct, această răspundere extinsă a producătorului este de fapt principalul semnal de alarmă pentru cei care aleg să emită pe piaţă ambalaje greu sau imposibil de reciclat, din cauza compoziţiei acestora.

Ambalajul reutilizabil – bătăi de cap şi costuri suplimentare

La polul opus al schemei de răspundere extinsă a producătorului sunt producătorii sau companiile care au înţeles că trebuie să reducă impactul asupra mediului şi au introdus pe piaţă ambalaje reutilizabile. Aceştia însă devin, prin prevederile OUG 74, primele „victime” ale sistemului de colectare, responsabilitatea extinsă trasferându-le obligaţii şi costuri suplimentare.

Astfel, operatorii economici care introduc pe piaţa națională produse în ambalaje reutilizabile „sunt obligaţi să organizeze preluarea ambalajelor reutilizabile astfel încât să realizeze, începând cu anul 2019, un procentaj de returnare de minimum 90%”, conform ordonanţei ce a intrat în vigoare în urmă cu aproape două luni.

Pentru conformitate şi pentru a deveni operaţională această măsură, în document sunt stabilite atât valoarea garanţiei, cât şi obligativitatea comercianţilor de a accepta ambalaj la schimb şi de a reţine şi returna garanţii în bani. Actul normativ stabileşte că „începând cu 31 martie 2019, valoarea garanției bănești în cazul ambalajelor primare reutilizabile utilizate pentru produse destinate consumului populației este de 0,5 lei/ambalaj”.

De asemenea, aliniatul 1 al articolului 13 din Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, modificată și completată prin OUG 38/2016 din 28 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și stabileşte obligativitatea comerciantului „de a primi la schimb ambalajele reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate, precum şi returnarea - la solicitarea consumatorului, în baza bonului fiscal – valorii garanției bănești în cazul ambalajelor reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate”.

Intenţii bune, efecte catastrofale

Cum toate aceste măsuri prezentate mai sus erau menţionate într-o formă mai mult sau mai puţin clară şi în legislaţia anterioară, operatorii economici luau în calcul eliminarea treptată a ambalajelor reutilizabile, pentru a evita bătăile de cap generate de gestionarea unui sistem de recuperare a ambalajelor, precum şi pentru a elimina costurile, deloc neglijabile, pentru administra­rea unui astfel de sistem.

Discuţiile purtate cu producătorii din industria FMCG care trimit pe piaţă ambalaje reutilizabile au condus către câteva concluzii şi multe semnale de alarmă. Una dintre principalele concluzii este că producătorii vizaţi de această prevedere a ordonanţei sunt preocupaţi de mediu şi de reutilizarea ambalajelor, drept urmare o bună parte dintre ei livrează ambalaje reutili­zabile către HoReCa, acolo unde consumul produsului se petrece la locul de vânzare, iar ambalajul rămâne în custodia comerciantului până la următoarea livrare de marfă. Majoritatea furnizorilor de bere, sucuri acidulate şi ape minerale naturale sau plate livrează către operatorii din HoReCa mai mult de 80% din ambalajele reutilizabile pe care le emit pe piaţă. Restul de 20% sunt livrări făcute către comerţul tradiţional, în locaţiile de proximitate în care istoricul relaţiei comerciale arată că volumele au fost mai mari atunci când băuturile au fost vândute cu un preţ competitiv, dar cu sticla la schimb. Şi de la aceştia, furnizorii ridică ambalajele rămase în custodie la următoarea livrare de produse.

Când vine vorba despre retailul modern, lucrurile se schimbă, deoarece consumatorul duce produsul acasă, implicit ambalajul, iar ca să-l returneze trebuie să existe un stimul suficient de puternic. Or, cei 50 de bani per ambalaj nu vor reuşi să provoace acest stimul în rândul consumatorilor, cu atât mai mult cu cât ei ar trebui, conform ordonanţei, să păstreze bonul fiscal pentru obţinerea garanţiei. Pe de altă parte, costul mediu al ambalajelor din sticlă returnabilă, în industria băuturilor, se învârte în jurul sumei de 20 de bani/ambalaj. Pena­lizările pentru ambalajele necolectate şi nereciclate sunt de 70 de bani /kg, ceea ce înseamnă aproxi­mativ 27 de bani/ambalaj de 500 ml. În schimb, costurile pentru implementarea unui sistem de colectare/returnare ambalaje la comercianţii din retailul modern, acolo unde livrările nu se fac la uşa magazinului, ci pe platforme logistice, se ridică estimativ la 46-48 de bani/ambalaj pentru furnizor, la care se vor adăuga costuri de aproximativ 15-18 bani la comerciant. Producătorii de băuturi se tem că şi comercianţii vor solicita furnizorilor să acopere aceste costuri, prin renegocierea preţurilor de furnizare, ceea ce ar duce la o erodare totală a marjelor de profit cu care aceştia lucrează.

 Ce spun retailerii

Reprezentanţii marilor lanţuri de retail au experienţa internaţională de pe alte pieţe europene în ceea ce priveşte costurile suportate pentru ambalajele returnabile. Din acest motiv, negocierile sunt deosebit de aprige, pentru că aceste costuri se vor ridica, aşa cum spuneam, la peste 15 bani pentru fiecare ambalaj returnat. De unde vin aceste costuri? Pe de o parte, este vorba mai întâi de softurile de gestiune, care vor trebui să înregistreze distict ambalajele returnabile de cele nereturnabile. Apoi de softurile caselor de marcat, care vor trebui modificate astfel incat sa inregistreze încasarea pe un alt cont, nepurtător de TVA, pentru garanţii, dar să poată înregistra și plata garanţiei, atunci când ea este solicitată iar cumpărarea produsului respectiv nu se repetă. Dincolo de softuri sunt oamenii, fiind necesar personal auxiliar atât la contabilitate, cât şi în zona de colectare şi depozitare. Această zonă de colectare şi depozitare nu poate fi identică cu cea a caselor de marcat, pentru că ar fi blocat tranzitul persoanelor de stivele de lăzi pentru colectare. Or, şi această depozitare separată costă, fiecare metru patrat al unui spaţiu comercial fiind purtător de costuri şi generator de profit. Depozitul de ambalaje va fi, cu siguranţă, doar purtător de costuri.

Pe de altă parte, nici retailerii din comerţul de proxi­mitate, cei care lucrau şi până în prezent cu ambalaje returnabile, nu sunt mulţumiţi de prevederile OUG 74. Până acum, nefiind prevăzută o valoare a garanţiei stabilită prin lege, fiecare comerciant stabilea ad-hoc valoarea garanţiei pentru ambalajele cu care consumatorul pleca din magazin. De obicei, această valoare nu era înregistrată pe casa de marcat, şi pentru garanţie se primea un colţ de hârtie ştampilat, pe care vânzătorul trecea valoarea garanţiei. Această valoare era, în majoritatea cazurilor, cuprinsă între 1-2 lei/ambalaj, astfel încât, în caz de nereturnare, comerciantul să-şi poată acoperi pagubele produse de lipsa sticlelor din lăzile de retur. Şi rămânea şi cu un surplus. Acum, dacă garanţia trebuie înscrisă pe bonul fiscal, atunci comerciantul nu mai poate solicita o sumă mai mare clientului pentru ambalajul returnabil.

 Negocieri cu tâlc pe valoarea garanţiei

OUG 74 prevede că valoarea garanţiei poate fi modi­ficată periodic prin Hotărâre de Guvern, după discuţii şi negocieri cu patronatele din domeniu. Dar oare vor patronatele o valoare mai mare a acestei garanţii? Din informaţiile pe care le deţine revista Piaţa, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prevedea iniţial o garanţie de 2 lei/ambalaj returnabil. Atât patronatele furnizorilor, cât şi cele ale retailerilor, au protestat, justificând cu preţurile de achiziţie şi susţinând că garanţia este prea mare. Într-adevăr, preţul la care sunt comercializate ambalajele noi din sticlă returnabilă este mult mai mic decât 2 lei/ambalaj, ar fi fost nevoie să li se ceară producătorilor de ambalaje să majoreze acele preţuri pentru a evita eventuale fraude sau bonuri fiscale false.

Propunerea patronatelor a fost ca garanţia să fie de 20 de bani/ambalaj, o valoare ce are un tâlc aparte şi care ar fi scutit multe costuri în dreptul comercianţilor şi o parte dintre aceste costuri în dreptul furnizorilor. La 20 de bani/ambalaj, comerciantul putea trimite consumatorul să plaseze ambalajele în containerele ­SIGUREC aflate la intrarea marilor magazine. Ar fi pri­mit aceiaşi bani, nu ar mai fi fost nevoie să păstreze bonul fiscal, iar retailerul nu avea nevoie de cine ştie ce mari spaţii de depozitare a ambalajelor returnabile.

Negocieri dure s-au purtat şi pe seama categoriilor de ambalaje vizate de ordonanţă. Iniţial erau prevăzute şi borcanele returnabile şi cutiile de conserve metalice cu capac. Dar la intervenţia reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, care au dorit să protejeze industria locală de conserve, borcanele returnabile şi conservele cu capac au fost scoase din prezenta prevedere. Rămâne ca cei de la Consiliul Concurenţei să exprime un punct de vedere în acest sens, să stabilească dacă această separaţie a ambalajelor returnabile este sau nu anticoncurenţială.

Măsuri şi mai drastice pentru ambalaje nereutilizabile

Pentru a nu lăsa colectarea şi responsabilitatea extinsă a producătorilor doar în seama îmbuteliatorilor de băuturi, OUG 74 vine cu completări care îi vizează de această dată pe cei care emit pe piaţă ambalaje nereturnabile. Se introduce aliniatul 5 la articolul 10 din Legea 249/2015 cu următorul conţinut: „Până la data de 1 ianuarie 2021, în baza evaluării eficienței economice, sociale și de mediu, precum și a impactului asupra întreprinderilor mici și mijlocii, prin hotărâre a guvernului, se stabilește un sistem de garanție – returnare care să se aplice pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între între 0,1 l și 3 l inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piața națională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel”.

Practic, această prevedere a OUG spune că orice ambalaj nereutilizabil provenit din industria berii, a sucurilor şi a apelor minerale va fi purtătorul unui preţ de returnare, denumit garanţie, preţ pe care consumatorul îl poate recupera de la comerciant prin returnarea ambalajului, ambalaj pe care producătorul este obligat să îl gestioneze în continuare. Justificarea acestei modificări vine din necesitatea alinierii la normele europene privind volumul de deşeuri din ambalaje reciclate şi din studiile realizate la nivel european care indică respectivele industriii ca principali furnizori de deşeuri de ambalaje nereturnabile. Nu sunt încluşi în această prevedere producătorii de conserve cu ambalaj de sticlă sau metal, dar şi producătorii de detergenţi lichizi, săpun lichid sau geluri de baie. Dar, luând în considerare abordarea la nivelul Comisiei Europene care se reflectă în Pachetul Economiei Circulare, şi aceste industrii vor intra în vizorul legislaţiei privind deşeurile din ambalaje în viitorul apropiat.

Mai mult, pentru a elimina dubiile cu privire la modalitatea în care vor fi stabilite garanţiile pentru ambalajele nereturnabile, ordonanţa stabileşte că definirea modului de funcționare a sistemului de garanție – returnare, mecanismul de rambursare a garanției, valoarea garanției precum şi monitorizarea și controlul sistemului de garanție – returnare vor fi stabilite prin Hotărâre de Guvern.

Cu alte cuvinte, încet dar sigur, legislaţia de mediu împinge producătorii spre folosirea unor ambalaje reutilizabile, folosind ca pîrghie stabilirea valorii garanţiei atât pentru ambalajele reutilizabile, cît şi pentru ambalajele nereturnabile. În susţinerea afirmaţiei de mai sus vine modificarea articolului 11 din Legea 249/2015, articol care va avea următorul cuprins: „Operatorii economici care introduc pe piaţa națională produse ambalate sunt obligaţi să aibă, începând cu data de 01 ianuarie 2020, un procentaj mediu anual al ambalajelor reutilizabile din ambalajele utilizate la introducerea pe piață a produselor lor, incluzând și ambalajele luate spre închiriere de la operatori prevăzuți la art. 16 alin. (1) lit. d), de cel puțin 5%, dar nu mai puțin decât procentajul mediu realizat în perioada 2018 - 2019 și să crească acest procentaj cu 5%, anual, până în anul 2025 inclusiv”.

Altfel spus, în următorii 6 ani, 30% din ambalajele emise pe piaţă trebuie să fie reutilizabile. Şi atenţie, aici nu mai este vorba doar despre industriile prevăzute la aliniatul 5 din articolul 10 al legii, aici sunt incluse şi industriile menţionate mai sus ca fiind „temporar” ocolite.