Din nou e haos în ambalaje: Legea 31 schimbă tot și nu rezolvă nimic
Special | Revista Piața | 09/04/2019 16:05

Ambalajele reutilizabile din sticlă au dispărut rând pe rând de pe rafturi după apariția OUG 74, în iulie 2018. Mai puțin de 40 de repere din sticlă beneficiază acum de sistemul garanție-returnare.
Legea 31/2019 pentru aprobarea OUG 74/2018 - prin care se modifică, între altele, regimul şi gestionarea deşeurilor din ambalaje şi se instituie sistemul de garanţie/returnare - a trecut prin Parlamentul României ca gâsca prin apă. Mai exact, parlamentarii au fost depăşiţi de complexitatea implicaţiilor pe care prevederile ordonanţei le are asupra economiei reale. Tocmai de aceea, politicienii s-au grăbit să voteze legea prin care se aprobă ordonanţa doar cu câteva amendamente depuse în comisiile de specialitate din Senat şi Cameră și de Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară, fără să ia în considerare nici măcar un amendament venit de la asociaţiile furnizorilor, retailerilor, OTR-urilor, firmelor de reciclare sau a celor din salubritate.
Pe 31 martie 2019, data la care a intrat în vigoare sistemul garanţie-returnare prevăzut de OUG 74, situaţia nu era deloc într-o notă optimistă. Conform afirmaţiilor furnizate de marii retaileri de pe piaţă, numărul SKU-urilor ambalate în sticlă, existente pe rafturi cu marcajul „ambalaj returnabil”, era de ordinul zecilor. Numărul reperelor ce trebuiesc colectate de retaileri oscilează între 24 şi 31, deoarece multe SKU-uri ale aceleiaşi mărci reprezintă branduri care folosesc acelaşi tip de ambalaj, diferenţierea fiind făcută de produs şi de etichetă.
Legea 31/2019, prin care au fost practic bătute în cuie prevederile OUG 74/2018, a reuşit performanţa să provoace nemulţumiri pe tot lanţul economic. Furnizorii de produse, cei cărora le sunt aplicate prevederile legii prin noua sintagmă – responsabilitatea extinsă a producătorului – ce a fost introdusă în conformitate cu pachetul legislativ european privind economia circulară, contestă atât introducerea sistemului garanţie/returnare, ale cărui costuri trebuie să le suporte, cât şi pragurile de creştere cu câte 5% a ambalajelor reutilizabile, de la un an la altul, până în 2025. Comercianţii protestează, la rândul lor, pentru că sunt obligaţi prin lege să devină gestionarii ambalajelor furnizorilor, asigurând spaţiu de depozitare şi logistica necesară pentru fiecare magazin de dimensiuni mari sau medii în care se pot returna ambalaje din sticlă. OTR-urile nu mai pot plăti bani de la furnizorii a căror responsabilitate au preluat-o către colectorii independenţi de deşeuri din ambalaje. Bonificaţiile pot fi plătite doar către societăţile de salubritate, pentru deşeurile sortate din cadrul deşeurilor municipale. Dar reciclatorii resping acele deșeuri, pe motiv că sunt majoritatea infestate și nu pot fi reciclate. Drept urmare, și reciclatorii sunt nemulțumiți de faptul că au fost eliminați din circuitul economic toţi colectorii independenţi de ambalaje.
Miza oficială şi miza ascunsă a Legii 31
România este la coada clasamentului țărilor europene în privința reciclării deșeurilor municipale. După aderarea la Uniunea Europeană, prin Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară, România a încasat un miliard de euro pentru construirea a 32 de Sisteme de Management Integrat al Deșeurilor(SMID). Acum, după 11 ani de la iniţierea proiectului SMID-urilor, nimeni din cadrul Ministerului Mediului nu poate spune cu certitudine că un SMID este total funcţional. Prin acest proiect, finanţat cu banii contribuabililor europeni, România a devenit primul şi singurul stat membru al Uniunii în care deşeurile sunt gestionate (nu administrate!) de două entităţi distincte – autorităţi locale şi SMID-uri, cu raportări diferite şi cu obiective diferite. Legislația din România în domeniul deșeurilor nu stabilește, după atâția ani, până unde este responsabilitatea SMID-urilor și de unde începe responsabilitatea autorităților locale, a primăriilor. De aceea, mulți primari se prevalează de faptul că nu știu cui și în ce fel trebuie realizată raportarea în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care în ceea ce priveveşte deşeurile domneşte haosul! Iar acest haos trebuie limpezit înainte ca România să ajungă din nou în fața Curții Europene de Justiție pentru probleme în gestionarea şi administrarea deşeurilor. Aceasta ar fi miza oficială a Legii 31/2019. Dar...
Colectarea selectivă a deșeurilor municipale se face în prezent în mai puţin de 30 de localităţi, dintr-un total de 4.800! Capitala, marile aşezări urbane din fiecare judeţ şi mii de comune şi sate nu dispun de infrastructură care să permită cetățenilor să depună separat deșeurile.
Toate societățile comerciale care s-au ocupat până anul trecut de colectarea deșeurilor reciclabile și îndeplineau în numele producătorilor obiectivele de colectare ce le reveneau au fost eliminate din lista celor care mai pot beneficia de contribuțiile plătite de producători pentru acoperirea costurilor de colectare, tratare și transport aferente deșeurilor de ambalaje, conform responsabilității extinse a producătorului.
Or, tocmai aceste contribuții au fost cele care au susținut colectarea, nu prețul pe care deșeurile reciclabile le au pe piață. Problema prețului deșeurilor de ambalaje, dar și a prețurilor ambalajelor rezultate din reciclare este recunoscută la nivel european ca o problemă pentru care încă se caută soluții, fără a se ajunge încă la un rezultat, fără o intervenție de bonificație din partea statelor membre. Prețurile materialelor reciclate depășesc uneori cu peste 40% prețurile ambalajelor primare.
Operatorii de pe piaţa deşeurilor din ambalaje suspectează autorităţile că vor să îi sprijine pe primarii care nu au făcut nimic până acum pentru gestionarea deşeurilor, oferindu-le accesul la o nouă sursă de venit: contribuțiile pe care producătorii le plătesc pentru colectarea deșeurilor de ambalaje, estimate la aproximativ 180 de milioane de euro pe an, în creştere de la an la an ca urmare a creşterii consumului.
„Avem de-a face cu o intervenție a statului într-o piață funcțională, cea a deșeurilor de ambalaje. De ce oare a intervenit statul numai aici, când avem și deșeuri biodegradabile, deșeuri din construcții, textile și altele? Pentru că aici sunt niște bani, cei ai producătorilor. Până acum România a fost una dintre țările europene care și-a atins ținta de reciclare de 55% la deșeurile de ambalaje. Până acum am avut un sistem funcțional, modele de business și de investiții, lucruri care au deranjat. Green Grup, împreună cu câteva supermarketuri și primării am făcut investiții de peste 14 milioane de euro, am instalat echipamente moderne de colectare a deșeurilor primare de ambalaje, iar acum trebuie să le închidem“, spune Constantin Damov, președintele Asociației „Coaliția pentru Economia Circulară“ și al Green Group, unul dintre marii reciclatori din România.
Afirmaţia preşedintelui de la Green Group este întărită de precizările unui specialist în managementul deşeurilor, Dr. Ing. Mihai Şolea, care într-un articol pe această temă publicat într-o revistă de specialitate remarcă dublul standard pe care îl impune Legea 31 pentru producători, pe de o parte şi Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT), pe de altă parte. „Pentru operatorii economici responsabili (producătorii) – s-a instituit o diferență considerabilă între contribuția de 2.000 de lei/t plătită pentru neîndeplinirea obiectivelor anuale pe care OIREP sau producătorii trebuie să o plătească la AFM în cazul deșeurilor de ambalaje și contribuția de 50 de lei/t plătită pentru neîndeplinirea obiectivelor anuale pe care UAT trebuie să o plătească la AFM în cazul deșeurilor municipale eliminate prin depozitare. Deșeurile de ambalaje din deșeurile municipale reprezintă, conform datelor oficiale, 26,26% (EUROSTAT 2016). În măsura în care se îndeplinește obiectivul de reciclare pentru deșeurile de ambalaje, implicit se atinge un procent de până la 16% reciclare pentru deșeurile municipale (42% de îndeplinit pentru 2019). Se defavorizează astfel sistemul privat vs. sistemul de stat (UAT), deoarece se măsoară îndeplinirea obiectivelor cu două metrici de contribuție diferite”, a observat Mihai Şolea.
Ce deficiențe majore are OUG 74
Furnizorii și retailerii din industria bunurilor de larg consum, vizați de această prevedere legislativă ca fiind principali generatori de deșeuri de ambalaje pe piață, consideră că fără norme metodologice de aplicare, Legea 31 pentru aprobarea OUG 74 devine foarte dificil de pus în practlcă. În plus, prevederile din această lege ar trebui însoțite și de măsuri concrete de conștientizare și stimulare în rândul consumatorilor, pentru că și în cazul unui sistem de colectare selectivă care ar funcționa eficient și a unui sistem de garanție-returnare optim și facil pentru consumator, tot ar fi necesară o perioadă de timp pentru adaptarea cetățenilor la noile condiții.
Normele metodologice solicitate de operatorii economici ar trebui să acopere o bună parte a deficiențelor acestui act normativ. Între cele mai stringente deficiențe enumerate de companii sunt menționate neclaritatea legii, discriminarea concurențială, faptul că nu este stimulativă pentru atingerea pragurilor de colectare prin sistemul garanție–returnare și faptul că nu oferă soluții pentru colectarea selectivă la consumator.
Legea 31 este neclară pentru că nu specifică exact care magazine trebuie să aplice sistemul garanție-returnare pentru ambalajele reutilizabile. În textul legii este utilizată sintagma magazinele mari și medii, fără a fi specificată clar o dimensiune netă a spațiului de vânzare de la care un magazin este considerat mare sau mediu. Proprietarul unui magazin de 300 de metri suprafața de vânzare se poate autoconsidera mic, în comparație cu un hipermarket.
Legea 31 este neclară atunci când spune că producătorul este obligat să înscrie pe eticheta produsului mențiunea „ambalaj reutilizabil”, pentru a fi introdus în sistemul de garanție-returnare. Dacă în cazul unui producător de băuturi cu două canale de distribuție, pentru horeca și pentru retail, înscrie pe eticheta produsului pentru horeca mențiunea „ambalaj reutilizabil” și omite această mențiune pentru etichetele produselor livrate în retail, din considerente de costuri, atunci ambalajul în retail este reutilizabil sau nu? Este producătorul respectiv pasibil de vreo penalizare într-un astfel de caz, în condițiile în care el își atinge cotele de reciclare prin OTR-ul partener și cotele de reutiliare prin ambalajele preluate din horeca?
Legea 31 este discriminatorie concurențial pentru că vizează punctual doar ambalajele din sticlă cu cantități între 0,1 litri și 3 litri provenite din trei industrii – producătorii de bere, cidru, producătorii de vinuri și alte băuturi realizate prin fermentație și producătorii de băuturi nealcoolice, inclusiv ape minerale sau apă de orice fel. Legea omite cu bună știință ambalajele din industria conservelor, dintre care doar o parte sunt borcane, o altă parte fiind ambalaje hibrid cu formă de sticlă cu gura largă, similare ambalajelor de lapte din anii ´70-´90. De asemenea, sunt omise ambalajele din sticlă din industria cosmetică și a parfumurilor, ambalajele din industria băuturilor spirtoase.
Justificarea utilizată la aprobarea OUG 74 de către reprezentantul Ministerului Mediului, director general Cosmin Teodoru, Direcția Deșeuri și Situri Contaminate, nu stă în picioare în fața producătorilor. Cosmin Teodoru susține că existența la vânzare a ambalajelor din borcan ca produse în sine ar fi condus la specularea pe prețul de garanție. În realitate, tocmai pentru că ambalajele din borcan sunt un produs în sine oferit la vânzare, producătorul acestora ar fi trebuit să stabilească dacă le transformă sau nu în ambalaje reutilizabile și astfel ar fi fost/sau nu purtătoare de garanție, care se adăuga la valoarea borcanului ca produs. În realitate, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dezvăluit la o întâlnire cu patronatele din industria alimentară, că a negociat cu reprezentanții Ministerului Mediului această „omisiune” pentru a nu pune o povară suplimentară a costurilor pe industria conservelor de legume din România. Industria conservelor emite anual pe piață o cantitate de aproximativ 36.000–38.000 de tone de deșeuri din ambalaje, din care în proporție de 80% sunt borcane din sticlă și recipiente hibrid.
Legea 31 este nestimulativă pentru colectarea prin sistemul garanție-returnare ca urmare a nivelului stabilit pentru garanția ambalajului returnabil, în valoare de 0,5 lei/ambalaj. Reprezentanții Ministerului Mediului spun că prețul inițial propus a fost de 2 lei/ambalaj, dar a fost contestat atât de retaileri, care au solicitat o adaptare a prețului garanției la condițiile pieței, cât și de către reciclatori, care au argumentat cu prețurile de pe piața ambalajelor reciclabile. Rezultatul a fost acceptarea unui preț de 0,5 lei/ambalaj, valoare care nu este în măsură nici să stimuleze consumatorul să întoarcă ambalajul la retailer, nici să satisfacă reciclatorii, care plătesc doar o treime din acest preț pentru un ambalaj de sticlă.
Legea 31 nu oferă soluții de colectare selectivă la consumator, lăsând la latitudinea fiecărei UAT modalitatea în care se face colectarea și sortarea deșeurilor de ambalaje. În acest fel, actul normativ este unul care trasează obiective fără a stabili modalitățile concrete prin care aceste obiective trebuie atinse.
Cosmin Teodoru, Ministerul Mediului: 6 declarații publice despre OUG 74
Un document cu probleme, dar fără soluţii
Pe post de concluzii, OUG 74/2018 şi Legea 31/2019, deşi au pornit de la scopul nobil de a reduce volumul deşeurilor din ambalaje, sunt doar nişte prevederi legale care au provocat haos în economie şi au puţine şanse, ca să nu spun zero, să îşi atingă scopul propus. Despre ţintele de colectare, nici nu poate fi vorba. În ceea cde priveşte sistemul garanţie–returnare, introdus prin aceste prevederi legislative, el este în prezent unul fuuncţional, dar total ineficient. Un fel de exerciţiu de conştientizare şi educare a populaţieie în scopul reutilizării ambalajelor, dar realizat cu costuri mult prea mari pentru operatorii din economia reală. Pentru a finanţa un astfel de proiect de conştientizare, AFM nu ar fi oferit mai mult de 5-10 % din costurile reale pe care furnizorii şi retailerii le-au suportat pentru implementarea sistemului. Ceea ce înseamnă că intenţiile bune de la Ministerul Mediului mai trebuie prelucrate pentru a emite reglementări prin care obiectivele să fie atinse.
Vezi şi opinia exprimată de Julia Leferman, Director General Asociaţia Berarii României, cea mai afectată industrie prin prevederile Legii 31/2019:
Citește și
Revista Piața | 10/08/2022 16:54
Top 100 companii în FMCG – ediția 2022
Anul 2021 a reprezentat pentru majoritatea companiilor provocarea revenirii la un mod de viață activ, atât pentru echipele și angajații acestora cât m...
SpecialRevista Piața | 07/02/2022 10:01
Atenție, cresc prețurile!
În urmă cu trei luni, revista PIAȚA avertiza asupra valurilor succesive de creștere a costurilor pe tot lanțul alimentar, dar și în zona de distribuți...
SpecialRevista Piața | 10/12/2021 13:09
De unde va „fura“ retailul online un miliard de euro
Comerțul online a fost în ultimii doi ani „vedeta“ retailului, pe fondul reducerii numărului de vizite în magazinele fizice și al restricțiilor orare...
SpecialRevista Piața | 10/12/2021 13:00
Andrei Popescu, General Manager Freshful: „Modelul nostru presupune să vindem un coș complet care să înlocuiască cumpărăturile recurente din hipermarket“
De ce aţi ales să lansaţi o nouă platformă și nu să dezvoltaţi platforma de băcănie din cadrul eMag sau platforma marketplace, prin dezvoltarea unui s...
Special



