Autor: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și tehnologii emergente
Anul trecut pe locul 62, anul acesta pe locul 68, România pierde din competitivitatea economică la nivel mondial. Așa arată, pentru țara noastră, indicele de competitivitate globală realizat de World Economic Forum. Deoarece obișnuim să ne comparăm foarte des cu țările din regiune, merită spus, în această privință, că Bulgaria este pe locul 49, în creștere de pe locul 50, Cehia se menține pe locul 31, Polonia scade de pe locul 36 pe locul 39, Turcia crește ușor de pe locul 55 pe locul 53, Slovacia crește de pe locul 65 pe locul 59 și Ungaria crește de pe locul 69 pe locul 60.
De ce să ne intereseze un astfel de indice? Pentru că măsoară factorii de creștere și de prosperitate pe termen lung. Ajută decidenții politicilor publice să identifice provocările pe care să le depășească și punctele forte pe care să le consolideze atunci când concep strategiile de creștere economică a țării.
Competitivitatea, criteriul în funcție de care este alcătuit clasamentul, este definită drept setul de instituții, politici și factori care determină nivelul de productivitate al unei economii, care la rândul ei decide nivelul de prosperitate pe care o economie o poate genera pentru cetățenii ei.
La capitolul productivitate per angajat, în 2017, România era la 65,3% din media europeană, potrivit Eurostat. Pe de altă parte, în ce privește numărul de ore lucrate, românii sunt în topul celor mai harnici muncitori. Cu alte cuvinte, în România se lucrează mult statistic și fără rezultat, ca să nu zicem altfel. Cu excepția Bulgariei, toate celelalte țări din UE sunt în fața României în ceea ce privește productivitatea. În pofida acestei clasări, motivele creșterii competitivității Bulgariei țin de stabilitatea și predictibilitatea sistemului fiscal, de politicile adoptate și astfel de mesajele trimise către investitori în ultimul an.
Acest top rezumă acei factori văzuți de directorii de companii ca fiind cele mai problematice aspecte pentru a face afaceri în economia lor. Informațiile sunt extrase din Raportul privind opinia top executivilor realizat de World Economic Forum. Respondenților li s-a cerut să selecteze cele cinci cele mai problematice aspecte dintr-o listă de 16 factori, și să le dea o notă de la 1 (cel mai problematic) la 5 (cel mai puțin problematic). Rezultatele au fost apoi ponderate în funcție de locul din clasament rezultat de la respondenți.
Dar ce ne facem cu competitivitatea? Competitivitatea unei țări este dată și de nivelul de sofisticare a mediului de business (în prezent locul 116), nivelul de inovație (în prezent locul 96), nivelul de sănătate și educație primară (în prezent locul 92), eficiența pieței muncii (în prezent locul 88), instituții (locul 88) sau infrastructură (locul 83).
România a reușit performanța să fie cea mai bună și să nu fie competitivă. Presiunea competitivă ar fi bine să ne orienteze atenția asupra viitorului României.
Citește și
Revista Piața | 07/10/2026 11:30
Esomar Connect 2026 - Noua Logică a Consumatorului: Parcursuri Hibride într-o Lume Fragmentată
În data de 4 noiembrie 2026, comunitatea de cercetare de piață și marketing se va reuni la Hotel Sheraton București, pentru cea de-a XII-a ediție a co...
ResearchRevista Piața | 05/10/2026 14:04
SORMA organizează Esomar Connect România 2026. Sponsor Gold: iSense
Compania de research iSense Solutions a anunțat, într-un comunicat, organizarea unei noi ediții a manifestării Esomar Connect România, cel mai importa...
ResearchRevista Piața | 29/09/2026 18:11
Studiu Kantar: 75% dintre marketeri intenționează să crească investițiile în vizibilitate prin asistenții AI
Marketerii își cresc rapid investițiile în asistenți AI, chiar dacă consumatorii rămân precauți în privința recomandărilor oferite de aceștia. Concluz...
ResearchRevista Piața | 25/09/2026 12:58
Analiză Frames: Cum am ajuns să plătim 11 lei pe litrul de motorină și 10 lei la benzină
Anul 2026 va rămâne în manualele de economie ca anul în care piața petrolului și-a pierdut linia. Nu avem de-a face cu un trend, ci cu o succesiune de...
Research




