Berarii României, semnal de alarmă: Impredictibilitatea fiscală a redus încasările la buget
Research | Revista Piața | 23/09/2026 12:48

Asociația Berarii României atrage atenția asupra efectelor tot mai vizibile ale presiunii fiscale asupra sectorului berii, unul dintre cei mai importanți contribuitori la economia locală.
Potrivit unui comunicat al Asociației, după un 2025 marcat de atingerea celui mai redus nivel al pieței din ultimele două decenii, datele preliminare pentru 2026 indică o continuare a tendinței de contracție, cu efecte directe asupra producției locale.
În primul semestru al anului 2026, producția de bere din România a scăzut cu 9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 8,1 milioane hectolitri. Dacă acest trend se va păstra și în a doua parte a anului, se estimează că piața berii va înregistra un alt minim istoric, ajungând la doar 13,1 milioane hectolitri în 2026, conform datelor asociației. Principala cauză a acestui declin masiv este creșterea nesustenabilă a accizei la bere cu peste 26%, din 2025 și până în prezent. În pofida acestei majorări semnificative, rezultatele indică faptul că măsura nu a generat o creștere majoră a veniturilor la bugetul de stat.
Conform estimărilor Berarii României, încasările din accize vor avansa cu doar 2,7% față de 2025, în timp ce piața va pierde aproximativ 1,3 milioane hectolitri din volum. Acest dezechilibru evidențiază eficiența redusă a măsurii fiscale, care a generat o contracție puternică a pieței fără a produce beneficii bugetare proporționale.

Constantin Bratu, Director General Berarii României
Efecte resimțite pe întreg lanțul valoric:
• accentuarea efectului de „bumerang fiscal”, prin care majorarea taxării conduce la scăderea bazei de impozitare;
• diminuarea contribuției sectorului la bugetul de stat;
• presiuni crescute asupra investițiilor și a locurilor de muncă generate de industrie.
În prezent, peste 95,5% din berea consumată de români este produsă în țară, utilizând 80% materii prime provenite din culturi locale, ceea ce transformă acest sector într-un important generator de valoare adăugată pentru economia națională.
Impactul economic al sectorului depășește cu mult activitatea de producție, contribuind anual cu aproximativ 3 miliarde de euro la PIB-ul României și cu 1 miliard de euro la bugetul de stat, susținând în același timp un ecosistem economic extins.
Anul 2025 a reprezentat un punct de cotitură pentru industrie. Consumul de bere a scăzut la 14,4 milioane de hectolitri, cel mai redus nivel înregistrat în ultimii 20 de ani. Comparativ cu nivelurile din urmă cu patru ani, piața a pierdut aproximativ 15% din volum, confirmând o tendință de contracție care afectează întreaga industrie.
Principala cauză a acestui declin este reprezentată de creșterea accelerată și imprevizibilă a fiscalității. Din 2022 și până în prezent, acciza la bere a fost majorată cumulativ cu 55%, ceea ce a redus competitivitatea producției locale și a afectat capacitatea sectorului de a planifica investiții pe termen lung.
Deși nivelul taxării a crescut semnificativ, reducerea consumului și a volumelor comercializate a determinat o scădere a contribuțiilor directe ale membrilor Berarii României la bugetul de stat, de la 356 milioane de euro în 2024 la 325 milioane de euro în 2025.
Capacitatea neutilizată: aproape 50%
Consecințele impredictibilității fiscale sunt deja vizibile în economie încă de la nivelul anului 2025. În prezent, fabricile de bere din România operează cu o capacitate neutilizată de aproximativ 40-50%, în condițiile în care investițiile realizate în ultimii ani au fost dimensionate pentru o piață semnificativ mai mare. În același timp, pentru prima dată în ultimele două decenii, importurile de bere au înregistrat o creștere semnificativă, de 35%-45%, ajungând la o cotă de piață de aproximativ 4,5%. Această evoluție pune presiune asupra modelului de producție locală care a făcut din bere unul dintre cele mai românești produse de larg consum.
Berarii României susțin cu tărie că stabilirea unui nivel de acciză care să permită stabilizarea pieței și păstrarea producției la nivel local reprezintă o măsură necesară pentru redresarea situației actuale. Un cadru fiscal predictibil ar permite companiilor să își planifice investițiile pe termen lung, să mențină locurile de muncă și să continue contribuția semnificativă la economia națională, generând în același timp venituri sustenabile pentru bugetul de stat.
Obiectivele Asociației Berarii României, organizație activă de 21 de ani, vizează dezvoltarea unui sector al berii durabil, promovarea unui mediu concurențial transparent, un tratament egal și corect în fața instituțiilor de reglementare și educarea cu privire la beneficiile unui consum responsabil. Începând din 2008, Asociația Berarii României a intrat în marea familie a producătorilor de bere europeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.
Citește și
Revista Piața | 07/10/2026 11:30
Esomar Connect 2026 - Noua Logică a Consumatorului: Parcursuri Hibride într-o Lume Fragmentată
În data de 4 noiembrie 2026, comunitatea de cercetare de piață și marketing se va reuni la Hotel Sheraton București, pentru cea de-a XII-a ediție a co...
ResearchRevista Piața | 05/10/2026 14:04
SORMA organizează Esomar Connect România 2026. Sponsor Gold: iSense
Compania de research iSense Solutions a anunțat, într-un comunicat, organizarea unei noi ediții a manifestării Esomar Connect România, cel mai importa...
ResearchRevista Piața | 29/09/2026 18:11
Studiu Kantar: 75% dintre marketeri intenționează să crească investițiile în vizibilitate prin asistenții AI
Marketerii își cresc rapid investițiile în asistenți AI, chiar dacă consumatorii rămân precauți în privința recomandărilor oferite de aceștia. Concluz...
ResearchRevista Piața | 25/09/2026 12:58
Analiză Frames: Cum am ajuns să plătim 11 lei pe litrul de motorină și 10 lei la benzină
Anul 2026 va rămâne în manualele de economie ca anul în care piața petrolului și-a pierdut linia. Nu avem de-a face cu un trend, ci cu o succesiune de...
Research



