Penny România a anunțat, într-un comunicat, că va continua inițiativa TripluRO prin lansarea studiului „Evaluarea impactului economic și social al sectorului retail în România”, realizat de Academia de Studii Economice (ASE).
Retailerul și-a asumat în 2022 un obiectiv umbrela TripluRO (3RO): 60% din sortimentul aflat la vânzare în magazinele proprii să aibă ingredientul principal provenit din România, respectiv să fie cultivat, crescut, extras sau fabricat în țară și să fie procesat și ambalat în România. Compania a înregistrat progrese în această direcție, iar astăzi:
- 87% dintre furnizorii Penny sunt companii românești, înregistrate în România
- 68% din cifra de afaceri a companiei provine din produse fabricate în România
- Sortimentul 3RO reprezintă în acest moment 53% din cifra de afaceri
Inițiativa de a crește numărul de produse 3RO la raft continuă cu un apel către întreaga industrie de retail, concretizat în rezultatele studiului privind Evaluarea impactului economic și social al sectorului retail în România, realizat de PENNY împreună cu Academia de Studii Economice.
Concluziile studiului și direcții strategice pentru dezvoltarea retailului:
- Contribuție semnificativă la PIB: sectorul retail joacă un rol activ în economia României, atât prin activitatea directă, cât și prin stimularea lanțurilor de aprovizionare și a industriei alimentare locale.
- TripluRO (3RO) este un motor de dezvoltare economică locală: în 2025, produsele de tip 3RO reprezintă deja 53% din cifra de afaceri a Penny
- Diferențele dintre importuri și exporturi de produse agroalimentare, care determină o balanță de comerț exterior deficitară: principalele importuri vizează alimentele procesate și produsele vegetale (ex: legume, fructe și alte produse alimentare procesate); în timp ce exporturile sunt mai reduse, constituite preponderent din materii prime, indicând nevoia de politici comerciale echilibrate;
- Impactul lanțurilor scurte și producției locale: studiile anterioare realizate de PENNY România și ASE au evidențiat oportunități concrete pentru dezvoltarea afacerilor românești, în industrii precum agricultura, ambalarea și procesarea alimentelor.
- Realizarea obiectivului 3RO presupune o colaborare pe termen lung între mediul de afaceri și autorități, cu scopul comun de a dezvolta producția locală în vederea echilibrării balanței comerciale și a susținerii economiei locale. Sectorul retail joacă un rol important, fiind unul dintre cele mai active sectoare, esențial pentru economia României. Întregul sector contribuie direct la PIB și la crearea de locuri de muncă, dar și indirect, prin stimularea altor industrii și a cererii generale.

„De 20 de ani, ne concentrăm pe nevoile românilor, cărora le răspundem printr-o strategie eficientă de dezvoltare. Prioritatea noastră este ca românii să găsească în magazinele Penny produsele dorite, fabricate în România și disponibile la prețuri accesibile. De aici a pornit inițiativa 3RO, pe care am dezvoltat-o de la an la an prin noi cercetări și colaborare strânsă cu producători români, astfel încât astăzi sortimentul 3RO reprezintă 53% din cifra de afaceri. Inițiativa 3RO este răspunsul nostru pentru susținerea producției locale și a economiei naționale. Iar acest nou studiu, realizat împreună cu ASE, demonstrează impactul major al sectorului retail în România și oferă o bază solidă pentru politici economice sustenabile.”
Daniel Gross, CEO Penny România
După lansarea în 2022 a inițiativei „100 de idei de business pentru România”, un ghid informativ pentru care, împreună cu Academia de Studii Economice, au fost analizate 100 de oportunități de dezvoltare a unor afaceri locale din industrii precum agricultura, ambalajele sau produsele cosmetice, Penny și ASE au continuat conversația în jurul dezvoltării producției locale prin lansarea studiului "Strategii pentru echilibrarea balanței comerciale a României prin stimularea și susținerea producției naționale", cu scopul de a indentifica soluții eficiente pentru dezvoltarea producției de bunuri 3RO – cu ingredientul din România, procesate și ambalate în țara noastră, cu scopul final de a susține economia românească.
Studiul relevă faptul că topul celor mai importate produse a rămas neschimbat în ultimii 10 ani, însă diferă de cel al exporturilor. Principalele importuri sunt din grupa Produselor alimentare, băuturi și tutun (41,7% din totalul produselor agroalimentare importate în anul 2022), urmată de Produse vegetale (33%) și Animale vii și produse animale (21,75%).

„Suntem bucuroși să contribuim, din perspectivă academică, la o analiză riguroasă a unui sector esențial pentru economia României: retailul. Acest domeniu are un rol central în stimularea creșterii economice, susținerea ocupării forței de muncă și încurajarea producției locale. Studiul realizat în parteneriat cu Penny oferă date relevante pentru mediul economico-social și reprezintă un exemplu concret de colaborare eficientă între mediul academic și cel de afaceri.”
Prof. Univ. Dr. Nicolae Istodor, Rectorul ASE București, Coordonator Studiu Retail
Concluziile legate de importul produselor alimentare, inclusiv animale vii și produse animale, au stat, astfel, la baza realizării Studiului privind evaluarea impactului economic, social și de mediu al sectorului creșterii suinelor în România, lansat în 2024 de PENNY, în colaborare cu ASE și compania Cris-Tim. Obiectul studiului a constat în analiza sectorului creșterii suinelor, cu provocările și oportunitățile existente la nivelul României.
Penny este conceptul grupului german REWE, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 417 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din aproape 7.300 de angajați.