Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea unui nou magazin în Chișineu-Criș, județul Arad, pe data de 15 iulie. Acesta este situat pe Strada Înfrățirii, Nr. 48 și dispune de stație de încărcare pentru automobilele electrice.
Noul magazin Lidl din Chișineu-Criș are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m². Unitatea dispune de peste 90 de locuri de parcare, precum și de o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea 20 noi locuri de muncă.
Orarul de funcționare a magazinului va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică între 8:00 și 20:00.
Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună. Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin Lidl din Chișineu-Criș dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, ori stația de încărcare pentru automobile electrice.
Inaugurarea magazinului Lidl din Chișineu-Criș continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă. În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.