Imprimă această pagină

Mega Image a ajuns la 596 de magazine

Publicat în categoria Info Retail
Publicat Marți, 09 Ianuarie 2018 12:59

Mega Image a deschis încă 11 magazine în a doua parte a lunii decembrie, ajungând la o reţea de 596 de magazine.

 

Luna decembrie a devenit astfel cea mai activă în portofoliul reţelei, prin deschiderea a 21 de noi locaţii în Bucureşti (2 Mega Image şi 9 Shop&Go), Cluj (2 Mega Image şi 3 Shop&Go), Braşov (1 Mega Image şi 1 Shop&Go), Giurgiu (1 Shop&Go) şi Târgovişte (2 Mega Image). În penultima zi a anului, pe 30 decembrie, Mega Image a inaugurat cinci noi supermarket-uri.

 

Tot în luna decembrie, Mega Image a lansat pe piață un nou concept Shop&Go – Mega Apetit, bazat pe Ready Meals. Acesta este situat în incinta Plaza Mall, din Blvd. Timişoara, nr 26, etaj 2, sector 6, Bucureşti. Noul format este conceput special pentru zona de food court şi zona de birouri, iar produsele vor fi în principal din gama Mega Apetit
Noul magazin vine în întâmpinarea oamenilor activi, care nu pot aloca mult timp pentru pregătirea meselor sau care au nevoie de gustări rapide şi sănătoase în pauzele din timpul programului de muncă sau în timpul liber. Astfel, noul Shop&Go - Mega Apetit include o gamă extinsă de produse pentru consum în orice moment al zilei, de la sandviş-uri, aperitive, salate, supe, dar şi ciorbe, feluri principale, dulciuri şi meniuri complete.


O noutate în noul magazin sunt mâncărurile gătite, calde sau reci, care includ de la reţete româneşti până la preparate gourmet, pregătite la foc sau pe grătar cu cărbune.

 

„Anul 2017 a fost un an bun, cu multe provocări care ne-au ajutat să ne dezvoltăm şi să ne îndeplinim toate obiectivele propuse. Un prim succes al acestui an a fost intrarea pe piaţa de retail din Cluj Napoca, unde am venit în întâmpinarea consumatorilor dar şi a producătorilor locali. De asemenea, în 2017 ne-am consolidat poziţia în Bucureşti prin creşterea numărului de locaţii Mega Image şi Shop&Go, am lansat propria platformă de ecommerce www.mega-image.ro şi nu în ultimul rând, ne-am asumat un rol tot mai activ de susţinere a comunităţilor şi a unor cauze sociale. Aşadar, încheiem anul în forţă, printr-o accelerare a expansiunii”, a declarat Vassilis Stavrou, Director General Mega Image.

 

Citit 357 ori

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.