fbpx Imprimă această pagină

Comertul traditional, de la afise lipite pe vitrine, la semnalizarea cu pictograme

Publicat în categoria Comert Traditional
Publicat Joi, 25 Octombrie 2012 18:08

Schimbarile prin care au trecut magazinele de proximitate in ultimii ani au condus la o mai buna gestionare a spatiului, o imbunatatire a sortimentatiei si la cresterea vanzarilor

„Acum cinci ani nici nu stiam ca incercarile firmei noastre de a promova produsele oferite spre vanzare si atragerea clientilor constituie „strategii de marketing”. In cadrul primei „campanii”, promovarea era facuta de vanzator si cu ajutorul unor afise, in care se specifica produsul si pretul, afise lipite pe vitrina sau in incinta magazinului. Felurile produselor promotionale erau putine. Acum campania este mult mai elaborata, produsele promotionale fiind mult mai diversifícate.

De asemenea, si promotiile se schimba mai des, la circa doua saptamani”, spune Cristina Badea, administratorul firmei Briel Impex SRL din Mangalia, amintindu-si cum se desfasurau, in urma cu cativa ani, campaniile de promovare a produselor. Si Ionut Parvu, administratorul magazinului Matra din Scornicesti, rememoreaza modul in care erau promovate produsele: „Daca in urma cu cinci ani strategia de marketing viza aducerea de clienti in magazin, acum aceasta se focalizeaza asupra metodelor de a-i mentine. Pentru asta am amenajat o urna speciala de „Sugestii sau reclamatii”, pentru a putea afla cat mai multe pareri ale clientilor despre magazin si de a incerca sa raspundem solicitarilor acestora”. Astfel, s-a inceput cu tiparirea pe coli A4 a unor oferte cu pretul cel mai mic din zona, iar apoi s-a trecut la tiparirea flayerelor si a etichetelor de pret de culoare rosie, care marcau promotiile.

Strategiile de marketing ale societatii Marion Trade din Blaj s-au imbunatatit odata cu intrarea magazinului in franciza „La doi pasi”, prin distribuirea de flyere cu promotii bilunare, prin organizarea de sampling-uri in magazin si printr-o mai buna semnalizare a produselor aflate in oferta, cu ajutorul etichetelor, la raft.

Insa, in opinia lui Marcel Tirca, administratorul Pertit din Pitesti, toate aceste metode nu vor da rezultate in comertul traditional, daca spatiul de vanzare nu a fost sistematizat si raioanele nu sunt bine amplasate. „Cu un magazin ordonat de o remodelare, procesul de vanzare este mai usor atat pentru angajati, cat si pentru clienti, dar si pentru patroni”, sustine acesta.

Layout modern, vanzari in crestere

Si layout-ul magazinelor s-a modificat. De la magazine cu suprafata mica, vitrine cu usi care micsorau spatiul de trecere a clientilor, s-au facut remodelari care au condus la o gestionare eficienta a spatiului si nu numai. „La inceput magazinul, conceput cu autoservire, avea 75 mp, iar vitrinele aduse de producatori si distribuitori aveau usi care blocau accesul celorlalti clienti, atunci cand erau deschise. In 2010, cu sprijinul Metro, am remodelat magazinul, marind spatiul la 150 mp.
De asemenea, l-am utilat cu vitrine legate la o centrala instalata in afara magazinului pentru a nu produce zgomot si caldura, centrala care are si un consum redus de energie. Semnalizarea raioanelor s-a facut cu ajutorul pictogramelor ”, spune Ionut Parvu. Rezultatul – vanzarile au crescut cu 30-40%. Alte magazine, cum ar fi cel al Briel Impex, nu au avut initial un layout organizat. Marfa era asezata in functie de furnizori. „Odata cu intrarea in franciza Metro am inteles ce inseamna o asezare optima si logica, care sa ofere clientului posibilitatea de a vedea si alege produsul pe care il cauta. Schimbarea s-a reflectat in vanzari, care au crescut cu 15-20%”, sustine Cristina Badea.

Imbogatirea sortimentatiei, strans legata de remodelare

Remodelarea magazinului a condus si la o imbogatire a sortimentatiei. „Acest lucru a permis o marire a numarului de produse. Asezarea raioanelor, dupa remodelare, le-a usurat clientilor efortul de orientare si cautare a produselor. Magazinul a devenit mai aerisit si pare mai spatios decat inainte de remodelare”, sustine Marcel Tirca. Si pentru firma Matra remodelarea magazinului a adus o schimbare in ceea ce priveste sortimentatia. Numarul de fete la raft pentru alimentele de baza a crescut cu 200%, iar la celelalte raioane portofoliul de produse a crescut cu 10-15%. S-au creat capete de raft pe ambele gondole unde au fost pozitionate produsele de impuls, produsele de sezon si produsele noi. „Dupa remodelarea magazinului clientii au fost impresionati de cum arata magazinul, drept pentru care numarul clientilor a crescut pana la 35%”, detaliaza administratorul firmei.
Si in cazul Briel sortimentatia a crescut, multe fiind produse care nu existau anterior remodelarii magazinului. Clientii au perceput favorabil aceasta crestere, datorita faptului ca acum exista si produse cu preturi foarte convenabile si produse mai scumpe, de calitate ridicata. „Cred ca este salutara contributia revistei Piata si cea a Metro, pentru ca prin evenimentele pe care le organizati ii ajutati pe comerciantii traditionali sa inteleaga ca, numai prin modernizare, pot tine pasul cu marile magazine si cu «vremurile»”, considera Cristina Badea.

 

Marc Carena, director management clienti Metro Cash&Carry Romania

Conform unor studii Nielsen, hipermarketurile continua sa fie cautate de catre consumatori, pe care-i transforma in clienti fideli, in vreme ce supermarketurile pierd teren. Acestea din urma, desi inregistreaza o crestere a frecventei cu care cumparatorii le viziteaza (de cinci ori pe luna), reusesc sa atraga mai putin clienti fideli. Comertul traditional si-a pastrat pozitia castigata in 2010, insa se observa o diminuare a cotei in ceea ce priveste bugetul clientilor.

Magazinele de proximitate au avantajul, comparativ cu cele din comertul modern, de a fi apropiate clientilor lor, atat prin pozitionarea fata de casa, cat si prin faptul ca le cunosc preferintele acestora, avantaj ce nu trebuie subestimat.

De asemenea, in 2011, s-a inregistrat o usoara crestere a frecventei in ceea ce priveste cumparaturile principale, in vreme ce frecventa clientilor care viziteaza magazinele pentru cumparaturile pe ultima suta de metri (cumparaturile pe care uiti sa le faci cand intri in magazin sau acele produse pe care trebuie sa le achizitionezi periodic, cum ar fi laptele, painea etc.) a ramas aceeasi. Acest lucru poate fi rezultatul dorintei cumparatorilor de a nu cheltui sume importante la o singura vizita la magazin, dar si a dorintei lor de promotii, ceea ce se reflecta prin cresterea numarului de vizite lunare la magazin.

O mare parte a cumparatorilor isi planifica, de obicei, ceea ce doresc sa achizitioneze (84%) inainte de a se deplasa la magazin, dar o mica parte a acestora se rezuma la lista intocmita acasa (45%), influentata de promotii atractive, bine semnalizate la raft.

Citit 4603 ori

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.