In perioada 12 -17 Februarie 2013, a fost organizata, de catre Ministerul Economiei si Asociatia pentru Promovarea Alimentului Romanesc-APAR, impreuna cu reprezentantii a 7 firme din domeniul industriei alimentare, o misiune economica in Germania.
Producatorii romani au participat la o serie de actiuni, atat in marja expozitiei modiale BioFach 2013, cat si pentru a stabili contacte cu distribuitori de produse agroalimentare, institutii guvernamentale regionale si federale din Germania.
Trei dintre firmele membre ale APAR, ale caror produse sunt certificate pe domeniul Bio - Apiprodex (miere de albine), Ecofruct (fructe de padure) si Kalpo (ceaiuri naturale) - si-au prezentat oferta in standurile pavilionului national al Romaniei si in acelasi timp au participat alaturi de celelalte firme componente ale misiunii la intalnirile organizate in orasele Nurnberg, Stuttgart, Ulm si Munchen. Obiectivul urmarit a fost facilitarea intrarii produselor alimentare romanesti pe piata germana.
In acest sens a avut loc o intalnire cu Asociatia Distribuitorilor si conducerea Grossmarkt din Stuttgart, stabilindu-se ca reprezentanti ai firmelor romanesti din domeniul agroalimentar sa organizeze in acest an o actiune de prezentare, degustare si vanzare a unor produse traditionale romanesti, atat in piata Fine Food din Stuttgart cat si in piata de gros.
O alta intalnire a fost realizata in Ulm cu reprezentantii Wein Bastion (cel mai mare importator si distribuitor de vinuri din regiunea Baden-Wurttemberg si Bayern) in vederea deschiderii unui Centru Regional de Promovare a Vinurilor. Cu aceasta ocazie au fost oferite spre evaluare specialistilor oenologi din cadrul Wein Bastion vinuri din regiunile Dealu Mare-Urlati, Samburesti si Ciumbrud. Tot in Ulm, in parteneriat cu Donau Birou, s-au stabilit detaliile referitoare la organizarea „Saptamanii Romanesti la Ulm” in vara acestui an, in luna iunie.
La Munchen a avut loc intalnirea delegatiei romanesti cu reprezentantii Asociatiei Sasilor Transilvaneni din Bavaria si vizionarea unor spatii pentru realizarea unui Centru de promovare regionala a produselor agroalimentare romanesti in Bavaria. Totodata s-a facut o prezentare de produse alimentare, branzeturi si preparate din carne (Zimbria, Cosm Fan si Unilact), sucuri si gemuri naturale (Afinul din Cehu Silvaniei si Magiunul de Topoloveni), ceaiuri si infuzii de plante (Kalpo), uleiuri presate la rece (La Luna), miere de albine si fructe de padure (Apiprodex, Ecofruct, Valea Barcaului).
„Dorim sa cream un cadru favorabil accesului producatorilor romani de alimente pe o piata stabila asa cum este cea a Germaniei si in special a zonei Bavaria si Baden Wurttemberg. Consider ca pentru industria alimentara romaneasca gasirea unor piete alternative este in acest moment unica sansa de dezvoltare”, a declarat Stefan Padure, presedintele APAR.