Lantul Profi s-a redeschis pe 14 februarie, dupa o pauza de o zi necesara implementarii unui nou concept de magazin, apropiat de profilul de supermarket de proximitate.
Conducerea companiei spune ca noul concept are trasaturi care il deosebesc de cel anterior: diversitatea sortimentala ridicata (5.000 articole fata de 1.500), spatiul mai generos rezervat produselor proaspete, articolelor de panificatie si de rotiserie, importanta mai mare acordata produselor unice (marcile proprii) si produselor locale, designul atractiv al magazinelor si trecerea la functionarea non stop a multora din unitatile sale. Profi vrea sa fie magazinul de proximitate, plasat in zonele rezidentiale, care ofera sortimentatia potrivita cumparaturilor zilnice si promite „zilnic, mii de produse cu preturi reduse” (low price every day). Directorul general al Profi Rom Food, Pawel Musial, a declarat ca vor fi suplimentate investitiile in promotii si oferte speciale de pret: „Datorita schimbarii radicale a sortimentatiei, nu am putea calcula un procentaj de scadere a preturilor per ansamblu fata de parioada anterioara, insa pot spune ca vom aloca un buget mul mai mare pentru sustinerea promotiilor de pret”.
Referitor la noul concept Profi, „Principala schimbare consta in importanta mai mare acordata produselor proaspete”, a declarat directorul general al Profi Rom Food. Concret, aceasta inseamna atat cresterea numerica a sortimentelor de fructe, legume, lactate, produse din carne, panificatie, produse de rotiserie, cat si imbunatatirea vizibila a modului de prezentare a acestor produse.
Profi a abandonat in urma cu doi ani conceptul sau initial, de magazin de discount, dar a pastrat, pana ieri, un layout si o sortimentatie hibride – intre supermarket si discounter. „S-a schimbat mediul de afaceri in retail, iar granitele dintre discounteri, supermarketuri si hipermarketuri au devenit tot mai incerte, fiecare dintre aceste segmente imprumutand din metodele si atractiile celorlalte, cu accent pe confort, calitate si comoditate”, a mentionat Pawel Musial.
Profi Rom Food a investit aproximativ 16 milioane euro pentru implementarea noului concept in cele 107 magazine pe care le opereaza in prezent.