Profi a deschis astazi, 21 iulie, al 96-lea magazin al retelei, in localitatea Harlau, judetul Iasi. Aceasta este cea de-a 63-a localitate in care este prezent Profi.
“Suntem bucurosi sa introducem retailul modern in Harlau, oferind astfel localnicilor o gama larga de produse, calitate verificata, preturi bune si promotii atragatoare. Speram ca noul magazin se va bucura de acelasi succes ca si celelalte doua unitati ale noastre din judet, de la Iasi si Pascani”, a declarat Pawel Musial, directorul general Profi Rom Food.
Magazinul din Harlau este amplasat pe strada Petru Rares nr. 14 si reprezinta o investitie construita de la zero. Are o suprafata totala de 710 mp si o suprafata de vanzare de 450 mp in care, pe langa obisnuitele standuri cu produse si zona de legume si fructe, functioneaza un stand cu produse calde de patiserie, coapte chiar in magazin.
Cu ocazia inaugurarii, retailerul deruleaza si o promotie valabila pana sambata, 23 iulie, in cadrul careia, in fiecare zi, primii 150 de clienti vor primi de cate o punga cu produse din magazin.