INFINEXA, companie antreprenorială românească specializată în restructurarea și finanțarea firmelor aflate în dificultate, anunță scoaterea la licitație a cinci spații comerciale care aparțin procesatorului de carne Angst, aflat în insolvență din luna aprilie a anului 2024. Creditorii companiei au aprobat vânzarea spațiilor din București și Ilfov, în valoare de 3,6 milioane euro.
“Optimizarea portofoliului de active prin valorificarea celor care nu sunt esențiale pentru activitatea de bază a companiei reprezintă o etapă decisivă în procesul de redresare. În urma unei analize detaliate realizate împreună cu noul acționar, am ajuns la concluzia că această măsură va reduce semnificativ costurile operaționale și expunerea față de creditorul ipotecar. În plus, permite companiei Angst să își canalizeze resursele și atenția asupra activității de producție, care e domeniul său principal. Astfel, această strategie va crea o fundație solidă pentru consolidarea activității și pentru beneficii durabile, atât pentru companie, cât și pentru toți partenerii implicați în procesul de restructurare”, a declarat Radu Tudor, Senior Partner INFINEXA, administrator judiciar al companiei Angst.
Adunarea Generală a creditorilor companiei Angst a aprobat valorificarea a patru spații comerciale din București și unul din Ilfov, cu valoare totală de piață de 3,6 milioane de euro. Cea mai mare valoare de piață a fost atribuită magazinului din strada Ion Brezoianu nr.60 – 1,4 milioane de euro. Cel din Șoseaua Colentina nr.1 a fost evaluat la 1,2 milioane de euro, spațiul comercial din Șoseaua Pantelimon nr.350 la 274.000 euro iar cel din Bd. Regina Elisabeta nr.50 la 549.000 euro. Spațiul de pe Șoseaua București-Târgoviște nr.43 are valoare de piață estimată la 154.600 de euro.
Valorificarea activelor se va realiza în mod individual, prin licitații publice, cu preț în urcare, pornind de la valoarea aprobată de creditori, respectiv valoarea de piață a activelor valorificate. Licitațiile se vor desfășura începând cu data de 10.12.2024. Informații suplimentare cu privire la condițiile de participare la licitații, spațiile scoase la vânzare și derularea procedurii de vânzare pot fi obținute de la administratorul judiciar.
Procesatorul de carne Angst Ro SRL a intrat în insolvență în 29 martie 2024, la cererea creditorilor Abatorul Periș și Primo Mix Food. Compania se află în faza de observație, pe parcursul căreia 80% din capitalul social al societății Angst a fost transferat către societatea Domidene Com SRL, pentru susținerea activității curente.