Sucurile proaspete refrigerate dau semne de extindere, în contextul preocupărilor sporite, la nivelul întregii societăți, pentru un consum sănătos.
O nișă deocamdată restrânsă, adresată în special persoanelor cu venituri peste medie. Afectată de creșterea costurilor de achiziție, la fel ca întreaga economie, această piață își pregătește însă ascensiunea bazându-se pe sortimente noi, mai puțin cunoscute publicului larg la acest moment. Astfel, alături de gusturile clasice (mere, citrice, morcovi etc), încep să își facă loc produse, ingrediente și arome pe care încă le putem numi neconvenționale. Printre acestea, smoothie-uri cu diverse semințe (chia, in, cânepă, dovleac), apa de cocos, noua „vedetă a genului pe plan mondial”, sau shot-uri și tonice cu ghimbir, cătină, iarbă de grâu, extract de muguri de brad, turmeric.
Un atu al unora dintre aceste produse este acela că ele pot înlocui băuturi intrate de multă vreme în obiceiurile consumatorilor, așadar au posibilitatea să „muște” din feliile altor piețe. De exemplu, sucul de guarana poate înlocui cu succes cafeaua, deoarece conține guaranina, un compus chimic identic cu cafeina.
Cum evoluează vânzările de sucuri proaspete refrigerate, ce așteptări și estimări au jucătorii din această piață, ce strategii sunt puse la cale pentru impulsionarea business-ului, aflați dintr-o analiză realizată în ediția din septembrie a revistei Piața.