Imprimă această pagină

TIME TO SHARE - Cât şi ce pierde un brand ce nu investeşte în sustenabilitate

Publicat în categoria Stiri
Scris de   Publicat Marți, 11 Iunie 2019 20:30

„Produsele şi serviciile sustenabile nu sunt încă „la modă” în România. Cu toate acestea, văd în jurul meu din ce în ce mai mulţi oameni care încep să îşi pună întrebări depre modul în care o organizaţie îşi desfăşoară activitatea, sancţionând acele companii care activează la limita dintre etică şi legalitate. Transparenţa companiilor, asumarea responsabilităţii şi investiţiile pentru diminuarea impactul negativ pe care îl au vor reprezenta pe termen lung factori importanţi ce vor influenţa într-o mare proporţie deciziile şi comportamentul consumatorilor”, spune Andreea Ghiocel, Operational Manager Reporting Division, The CSR Agency.

 

Cu alte cuvinte există branduri care deja pun un accent deosebit pe sustenabilitate şi câştigă deja prin această abordare o parte dintre consumatorii care aleg un produs şi în funcţie de rolul pe care brandul respectiv şi l-a asumat în raport cu comunitatea de stakeholderi. Dar nu numai atât.

 

Transparenţa şi asumarea responsabilităţilor ce derivă din impactul pe care activitatea companiei îl are în comunitate este o investiţie în brand equity, în ceea ce brandurile resimt ca o lipsă teribilă în faţa avalanşelor de fake news generate şi propagate în special în social media. Un brand solid, cu o reputaţie întărită şi sustenabilă, poate contracare mult mai uşor astfel de atacuri. “Românii au început să înţeleagă că schimbarea în bine vine de la fiecare dintre noi, de la acţiunile pe care le facem cu toţii. Este responsabilitatea noastră, a tuturor celor care creştem branduri, să le găsim misiunea socială, să fim catalizatorii schimbărilor pentru o Românie de mâine mai bună. De fapt, misiunea din spatele unui brand îl diferenţiază astăzi de produs”, susţine Irina Urechean, Senior Category Manager Home Care la Unilever SCE.

 

Atât Andreea Ghiocel, cât şi Irina Urechean, se alătură în calitate de speakeri conferinţei CSR EXCELLENCE – TIME TO SHARE, pe care PIAŢA o organizează pe 19 iunie la Stejarii Country Club în Bucureşti, pentru a prezenta audienţei premisele şi oportunităţile de transformare a produselor şi serviciilor în branduri sustenabile.

 

Prima conferinţă ce are ca temă sustenabilitatea şi responsabilitatea socială corporativă în industria bunurilor de larg consum – TIME TO SHARE - reuneşte zeci de personalităţi în domeniu şi reprezentanţi ai celor mai importante companii din FMCG şi retail alimentar pentru a dezbate teme de actualitate. Parteneri ai Conferinţei SUSTAINABILITY & CSR EXCELLENCE – TIME TO SHARE sunt companiile Kaufland România, Coca-Cola HBC România, Lidl România, Ursus Breweries, Mondelez România, Unilever SCE, CHEP Pooling Services Romania, Profi Rom Food, Edenred România cu programul FOOD şi Artmatch cu brandul James Harvest. Speakeri cu notorietare vor reprezenta aceste companii în dezbateri şi vor expune viziunea lor asupra sustenabilităţii şi a responsabilităţii companiilor faţă de comunităţile în care îşi derulează activitatea, teme privind sustenabilitatea lanţului de aprovizionare, rolul băncilor de alimente în combaterea sărăciei sau rolul transparenţei în sustenabilitate. Tematica integrală propusă pentru dezbateri AICI.

 

Între speakerii confirmaţi se numără Valer Hancaș - Director Comunicare & Corporate Affairs la Kaufland România, Irina Ionescu - Public Affairs & Communication Manager la Coca-Cola HBC România, Katharina Scheidereiter - CSR Manager la Kaufland România, Dana Dobrescu - Corporate & Government Affairs Manager la Mondelez România, Cristina Hanganu - Director de comunicare & CSR la Lidl România şi Vicepreşedinte al Global Women in PR România, Irina Urechean - Senior Category Manager Home Care la Unilever SCE, Robert Uzună - Vicepreședinte Corporate Affairs la Ursus Breweries, Gabriel Ivan - Country General Manager la CHEP.

 

Despre cele mai fierbinţi modificări ale Directivei 2014/95/UE privind sustenabilitatea şi dezvoltarea durabilă va vorbi consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României. Dragos Tuţă Mihaylov, de la Ambasada Sustenabilităţii, va explica de ce este important să se instituie un set minim de indicatori ce trebuie măsuraţi de fiecare companie şi de ce este necesar un mecanism clar de verificare şi validare a acestor raportări nonfinanciare.

 

PROGRAMUL COMPLET AL CONFERINŢEI

 

Susţin conferinţa cu date, informaţii şi studii de ultimă oră parteneri strategici precum Ambasada Sustenabilităţii în România, Reveal Marketing Research, The CSR Agency şi The Azores. Reprezentanţii acestora – Andreea Ghiocel - Operational Manager Reporting Division, The CSR Agency, Alina Liciu - Corporate Sustainability Consultant, Founder The Azores Sustainability & CSR Services, Marius Luican - General Manager, Reveal Marketing Research şi Dragoş Tuţă Mihaylov - iniţiator Ambasada Sustenabilităţii - vor aborda teme mai tehnice, cum ar fi criteriile de măsurare a sustenabilităţii, cum se aleg proiectele de sustenabilitate potrivite pentru o companie, sau teme mai apropiate de profilul businessului, precum impactul pe care îl are un brand sustenabil asupra consumatorilor sau la ce tip de implicare socială a brandului reacţionează cel mai bine consumatorii. Nu în ultimul rând, participanţii la conferinţă vor afla cum sunt punctate rezultatele iniţiativelor privind sustenabilitatea şi cum este construit CSR Index în industria FMCG.

 

Pe de altă parte, Mihaela Nabăr, Director Naţional World Vision România şi Andrei Coşuleanu, preşedinte Act for Tomorrow vor prezenta persectiva ONG-urilor, a celor care implementează proiecte de sustenabilitate.

 

Alături de cei prezentaţi mai sus, la conferinţa SUSTAINABILITY & CSR EXCELLENCE – TIME TO SHARE sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai celor mai mari 72 de companii din industria FMCG din România, după numărul de angajaţi, companii care au obligaţia raportării nonfinanciare începând cu acest an. Alături de ei vor fi prezenţi la eveniment şi o serie de reprezentanţi ai celor mai importante ONG-uri ce derulează proiecte de sustenabilitate şi implicare socială pe piaţa locală.

 

Rezervarea locurilor şi achiziţionarea biletelor de participare la SUSTAINABILITY & CSR EXCELLENCE – TIME TO SHARE, pe 19 iunie la Stejarii Country Club, Bucureşti, se poate face AICI.

 

 

Citit 1085 ori

Articole recente -Carol Popa

Articole înrudite