În ziua de 31 ianuarie, anul 2019 încă nu a început pentru toată lumea.
„Nici una dintre campaniile in-store prevăzute să înceapă acum, la sfârşit de ianuarie, nu e pe cale să pornească. Există riscul să nu se mai implementeze. Clienţii încă nu s-au decis ce să facă în noua situaţie”, spune directorul uneia din marile agenţii de marketing din România, specializată în implementarea campaniilor in-store. Aşa cum se ştie, una din prevederile OUG 114 adoptată în ultimele zile ale anului trecut interzice, din 2019, folosirea zilierilor pentru activităţile de marketing, adică exact genul de angajaţi folosiţi cu predilecţie în activităţile de trade marketing.
Încheierea contractelor de muncă pentru orice tip de activitate şi pentru orice durată, oricât de mică, nu generează doar usturătoare creşteri de costuri, ci şi mari dificultăţi în managementul resurselor umane. „Când intrăm în magazin pentru implementare obişnuim să avem toate actele în ordine – e standardul nostru şi e respectul pentru clientul pe care îl reprezinţi în faţa consumatorului. Asta ar însemna contracte de muncă încheiate inclusiv pentru personalul de rezervă, căci ştim bine că nu toţi promoterii vin la lucru şi trebuie să ai înlocuitori, pe loc, în weekend. Păi, să gestionezi câteva sute de contracte de muncă pentru o campanie la nivel naţional e o provocare în sine, pe lângă costurile suplimentare imense”, adaugă interlocutorul nostru. „Altfel, încadrarea în bugetele stabilite anterior OUG 114 ar presupune rabat de la calitatea implementării”.
Schimbarea bruscă a regimului zilierilor după ce programele de trade marketing pentru 2019 fuseseră deja stabilite a creat multe neplăceri, dar meseria de trade marketer n-a fost nicicând uşoară, iar profesioniştii în domeniu s-au obişnuit să găsească soluţii indiferent cât de dure au fost provocările. Despre adaptarea la noul mediu de business, despre reconfigurarea acţiunilor de trade marketing în 2019, inclusiv despre transformarea digitală a trade marketingului, este ediţia a VIII-a a Congresului de Trade Marketing - Reset 2019.
Organizat cu sprijinul partenerilor Unilever South Central Europe, Ursus Breweries, ArtMatch – parteneri principali - şi al D+i Activation – technology partner -, Trade Marketing Congress va avea loc în ziua de 6 martie 2019, la Stejarii Country Club. Tematica integrală de dezbatere poate fi găsită pe websiteul evenimentului. Rezervarea locurilor de participare este la numai un click distanţă.
Congresul de Trade Marketing, singurul eveniment cu acest specific, este organizat anual de Piaţa începând din 2012 şi reuneşte profesioniştii în trade marketing, category management, vânzări, achiziţii, merchandising şi market research şi constituie, astfel, o excelentă ocazie de business networking targetat. Dezbaterile şi prezentările susţinute de speakeri oferă informaţii actualizate despre consumatori şi shopperi, despre tendinţele în trade marketingul modern, despre modele de succes în conceperea, implementarea şi optimizarea iniţiativelor de trade marketing.