Compania italiană Contarini Vini şi partenerul său din România, Criollo Food Products, au lansat gama de vinuri spumante premium Prosecco Contarini pe piaţa românească de retail şi de HoReCa. Sub brandul Contarini este oferită o gamă largă de produse, în special prosecco - dar şi frizzante şi spumante -, în frunte cu Valdobbiadene D.O.C.G. şi D.O.C. care constituie peste 50% din producţia anuală a companiei.
Vinificate în principal Brut sau Extra Dry, produsele Contarini sunt realizate conform celor mai înalte standarde, din struguri selectați cu grijă din regiunea Veneto, patria Prosecco DOC și DOCG. Compania italiană este certificată de BRC (British Retail Consortium) şi IFS (International Food Standard) – două dintre cele mai înalte standarde de calitate şi siguranţă alimentară.
Contarini are o tradiţie de aproape 70 de ani în producţia de vinuri spumante de calitate înaltă şi produce anual 17,5 milioane de sticle, din care 75% sunt vinuri prosecco.
În România, oferta Contarini se prezintă în pachete a câte şase sticle de 750 ml sau de 1.500 ml (seria Magnum) şi pachete a câte 24 de sticle de 200 ml.
Reprezentanţii Criollo Food Products au declarat că „lansarea oficială în România a vinurilor Prosecco Contarini reflectă interesul tot mai crescut al consumatorilor pentru vinurile premium și dorința industriei de a oferi experiențe autentice și exclusiviste. Prosecco Contarini își propune să devină un punct de referință pentru iubitorii de prosecco din România, consolidându-și astfel prezența pe piața europeană”.
Consumul de prosecco este în continuă creştere în România, în ultimii ani. Potrivit monitorizărilor realizate de RetailZoom, ponderea valorică a vânzărilor de prosecco în categoria de vinuri spumante comercializate în retail a crescut începând din 2021 cu câte un punct procentual în anii 2022 şi 2023 şi cu peste 3 puncte procentuale în 2024. Astfel, ponderea prosecco în categoria de vinuri spumante era de 32% la finalul anului 2024, faţă de 26% în 2021.
