Kaufland România lansează o nouă campanie de sărbători menită să sprijine bugetele familiilor în această perioadă festivă. Clienții vor avea parte de oferte speciale, surprize zilnice și promoții personalizate, toate reunite sub sloganul „Iubești Crăciunul? Trăiește-l fără grija prețurilor!”.
Campania aduce beneficii suplimentare pentru posesorii Kaufland Card, care vor avea ocazia în până pe 18 decembrie, să își activeze prin intermediul stelelor din aplicație, participarea la o tombolă cu marele premiu – un BMW i4 electric. În plus, clienții pot primi vouchere personalizate de până la 125 de lei, în funcție de valoarea cumpărăturilor, pe care le pot folosi pentru achiziții viitoare.
Oferta Kaufland din perioada sărbătorilor cuprinde o selecție variată de produse esențiale, de la alimente de bază și dulciuri, până la electrocasnice și cosmetice, toate actualizate săptămânal pentru a aduce diversitate și valoare fiecărei sesiuni de cumpărături.
„Prin această campanie, ne dorim să aducem bucuria sărbătorilor mai aproape de fiecare familie și să le oferim clienților siguranța că pot beneficia de produse de calitate la prețuri accesibile. Kaufland România se angajează să fie un sprijin real în această perioadă, transformând cumpărăturile într-o experiență fără stres, dar plină de surprize și beneficii concrete. Am creat o experiență completă atât în magazine, cât și în mediul digital, astfel încât fiecare client să se bucure de o atmosferă festivă autentică, concepută special pentru a transforma cumpărăturile de Crăciun într-un moment plin de emoție și surprize”.
Alina Golopența, Director de Marketing Kaufland România și Republica Moldova
Pentru a sprijini bugetele de sărbători, Kaufland extinde Coșul Albastru la peste 1.000 de articole, căora li se aplică o reducere suplimentară de 10%, la scanarea Kaufland Card.
În perioada 1-24 decembrie, clienții au acces și la calendarul de advent digital, care aduce zilnic promoții exclusive, produse gratuite și vouchere de până la 2.400 de lei. În plus, pentru clienții care deschid zilnic Kaufland Card, în aceeași perioadă, vor avea parte de suprize zilnice.
Campania este sprijinită printr-o comunicare vizibilă pe toate mediile importante – de la TV, la mediul offline, prin activări speciale și în magazine, în toate magazinele Kaufland din țară.
Kaufland pregătește și o serie de experiențe online interactive, precum „Povești de Crăciun” cu invitați speciali, rețete tradiționale gătite de chefi și concursuri „Recipe Hunt” pentru descoperirea ingredientelor unei rețete. În plus, clienții pot explora un filtru de TikTok dedicat sărbătorilor și provocări creative de decorare a bradului, toate însoțite de premii atractive.
Toate aceste activități pot fi vizualizate pe pagina dedicată campaniei.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.550 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 183 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață.