Nespresso România a efectuat anul acesta două lansări, atât în gama pentru consum acasă, cât și în gama Profesională. Pentru sistemele Vertuo și Original, Nespresso a lansat pe piața locală sortimente din gama Reviving Origins.
Iubitorii de cafea pot degusta cafelele din Cuba, Columbia și Uganda începând cu luna septembrie. “Prin programul Reviving Origins, Nespresso rescrie povestea unor cafele deosebite din zone afectate de schimbări climatice sau sociale”, se arată într-un comunicat al companiei.
Pentru gama Profesională, brandul a lansat în acest an gama Exclusive Selection. Sortimentele Exclusive Selection provin din terroir-uri necunoscute sau neexplorate din Nepal sau Galapagos.
Printre acțiunile grupului din acest an, pe piața locală, se numără extinderea lanțului de magazine Nespresso prin expansiunea punctului de vânzare din Timișoara într-un Boutique, deschiderea primului punct de vânzare din Iași, respectiv apropiata deschidere a primului punct de vânzare din Constanța.
“În primul rând, am creat abonamente de cafea sau de espressoare pentru a răspunde cât mai bine nevoilor membrilor noștri: comenzi lunare automate, credit pentru produsele preferate – capsule, accesorii si espressoare, livrare gratuită și beneficii pentru senioritate. Consumatorii au nevoie de rapiditate, își doresc beneficii extra și recunoașterea loialității”, a declarat Ana-Maria Doxan, Business Executive Officer Nespresso Romania. “O altă modalitate prin care completăm experiența memorabilă Nespresso este prin lansarea sesiunilor de Masterclass ținute de Coffee Ambassador Nespresso pentru membri, clienți și parteneri. Am început această inițiativă în acest an și am ținut deja peste 10 sesiuni despre arta cafelei și unicitatea sortimentelor noastre. Iar o altă modalitate prin care creăm momente cu adevărat unice și speciale este prin experiențe fine dining. Cafeaua Nespresso este integrată în aceste experiențe culinare de lux, prin pairing cu preparate extraordinare sau integrată în rețete unice create de Chefi de top, dezvăluind note și profiluri aromatice memorabile”, a menționat Ana-Maria Doxan.
Aceste proiecte sunt dublate de inițiative menite să reducă impactul asupra mediului. Nespresso a lansat de curând raportul de sustenabilitate – The Positive Cup. În 2022 Nespresso și-a îndeplinit angajamentul comunicat în septembrie 2020 ca fiecare ceașcă de cafea Nespresso să aibă o amprentă de carbon neutră, iar în prezent, compania lucrează la îndeplinirea obiectivului Net Zero. Pașii urmați de Nespresso pentru atingerea obiectivului Net Zero sunt agricultura regenerativă, plantarea de 32 de milioane de arbori în perioada 2021-2030, inovații în produse și sisteme, precum și optimizarea energiei și logisticii.
Conform comunicatului citat, circularitatea are un rol esențial în strategia de sustenabilitate a companiei, iar pe lângă implementarea unei infrastructuri locale proprii de colectare și reciclare a capsulelor utilizate, compania a lansat în 2022 și progamul Relove, prin care recondiționează espressoare utilizate. Astfel, brandul vine în completarea eforturilor de circularitate a capsulelor, cu soluții pentru reutilizarea espressoarelor. De la lansarea programului Relove, în februarie 2022, aproximativ 300 de espressoare au fost recondiționate, găsindu-și noi utilizatori prin această inițiativă.

“Recondiționând espressoarele și prelungindu-le astfel durata de viață, reducem producția de plastic și alte materii prime, precum și emisiile de CO2, deoarece acestea sunt recondiționate la un service local. Toate espressoarele sunt aduse la stadiul de conformitate funcțional și estetic, pentru a oferi aceeași experiență de consum și calitate inegalabilă a cafelei Nespresso.”
Ana-Maria Doxan, Business Executive Officer Nespresso Romania
Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se Nescafé, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, Joe, After Eight, Maggi, Purina sau NAN. În România, Nestle s-a implicat și în inițiative ecologice și de responsabilitate socială. În ultimii 3 ani companii a plantat 75.000 de copaci, care vor contribui la atingerea obiectivului de net zero emisii de carbon până în 2050.
Nestlé Nespresso SA lucrează cu peste 140.000 de fermieri din 18 țări prin Programul său AAA Sustainable Quality™ pentru a integra practici de durabilitate în fermele și peisajele din jur. Lansat în 2003 în colaborare cu ONG-ul Rainforest Alliance, programul ajută la îmbunătățirea randamentului și a calității recoltelor, asigurând o aprovizionare durabilă cu cafea de înaltă calitate și îmbunătățind mijloacele de trai ale fermierilor și ale comunităților acestora.
În 2022, Nespresso a obținut certificarea B Corp™, alăturându-se unui grup internațional format din 4.900 de companii care îndeplinesc standardele înalte ale B Corp de responsabilitate socială și de mediu și transparență. În România Nespresso a introdus în premieră, în 2018, propria infrastructură de colectare şi reciclare a capsulelor de cafea utilizate, având capacitatea de a colecta şi recicla în totalitate capsulele de cafea pe care le comercializează. Iubitorii cafelei Nespresso pot aduce capsulele utilizate în magazinele Nespresso sau le pot trimite prin curier, de oriunde din ţară, atunci când primesc o nouă comandă de cafea.