A treia noutate în structura Premiilor PIAŢA începând cu ediţia din acest an este secţiunea Cea Mai Bună INOVAŢIE în retail. Noua secţiune de concurs se adresează operatorilor de retail, inclusiv operatorilor e-comm, şi recompensează iniţiativele (acţiuni sau campanii) către shopperi şi / sau parteneri, care au fost lansate / au început în perioada 1 iulie 2023 – 30 iunie 2024 şi care s-au remarcat prin gradul de noutate, atractivitate, modernitate şi eficienţă, prin răspunsul adecvat la nevoile şi preocupările celor cărora le-au fost adresate.
La fel ca la toate secţiunile Premiilor PIAŢA, câştigătorii vor fi desemnaţi prin metoda votului încrucişat – o caracteristică definitorie pentru competiţia organizată de Piaţa. Astfel, reprezentanţii companiilor furnizoare – şefii departamentelor de vânzări – vor evalua candidaturile comercianţilor şi le vor vota pe cele mai bune dintre cele depuse.
Obiectivele urmărite prin această nouă secţiune de competiţie sunt multiple. Pe de o parte, dorim să creăm cadrul potrivit pentru ca toate inovaţiile în retail să poată fi cunoscute, apreciate, iar cele mai bune să fie şi recompensate cu trofee. Pe de altă parte, intenţionăm ca, prin voturile exprimate de reprezentanţii autorizaţi ai furnizorilor (producători, importatori, distribuitori), să setăm repere ale performanţei în direcţia inovaţiei în retail. Al treilea obiectiv major este stimularea efortului novator al retailerilor şi agenţiilor de marketing partenere în creşterii atractivităţii magazinelor şi al dezvoltării vânzărilor.
Candidaturile la secţiunea rezervată inovaţiilor realizate de comercianţi, ca de altfel la toate cele 13 secţiuni de competiţie pot fi depuse prin completarea formularelor disponibile în pagina CANDIDATURI a websiteului Premiile PIAŢA. În aceeaşi pagină pot fi vizualizate şi candidaturile deja depuse. Alături de reprezentanţii operatorilor din FMCG şi Food Retail, şi membrii Comisiei de Nominalizari a candidaturilor pot înscrie în competiţie candidaturi valoroase şi care se înscriu în perioada de referinţă, anume 1 iulie 2023 – 30 iunie 2024. La această ediţie a competiţiei Comisia de Nominalizări este compusă din: Bogdana Gheorghe – managing director RetailZoom, Dana Nae Popa – managing director Pastel, Sorana Cristea – general manager MPC Trade Marketing Services, Carmen Gavrilescu – preşedinte Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu şi business consultant, Dan Laszlo – managing partner InventivePlus Marketing Agency şi Cristian Bădescu – director Piaţa.
Candidaturile desemnate câştigătoare prin voturile comercianţilor şi ale furnizorilor vor primi cele 54 de trofee puse în competiţie la Gala Premiilor PIAŢA care va avea loc în seara zilei de 20 noiembrie, eveniment organizat de Piaţa în colaborare cu partenerii săi: