Comunitatea de afaceri din industria bunurilor de larg consum îşi va onora performerii în seara de 24 noiembrie, la Gala Premiilor PIAŢA. Pe scena de premiere vor fi prezenţi, desigur, merituoşii câştigători ai celor 52 de trofee, dar şi candidaturile fruntaşe, cele care au primit cele mai multe voturi din partea propriilor parteneri de afaceri. În total, pe ecranul sălii de premiere vor „defila” 162 de candidaturi votate în Top 4 sau Top 6 – în funcţie de secţiunea de concurs -, în semn de preţuire pentru această performanţă.
Cine sunt câştigătorii trofeelor, decişi prin metoda votului încrucişat dintre reprezentanţii retailerilor şi ai furnizorilor, vom afla la finalul zilei de joi, 24 noiembrie 2022. După doi ani de format virtual, Gala Premiilor PIAŢA revine la formatul real, astfel că participanţii la festivitate vor afla primii identitatea câştigătorilor. Dar urmărind pagina de facebook Revista Piaţa şi websiteul nostru toţi cei interesaţi vor putea afla noile veşti în timp (aproape) real.
Ediţia a 17-a a Premiilor PIAŢA e pornit la drum în ziua de 15 iulie 2022, odată cu activarea formularelor de depunere a candidaturilor pe websiteul competiţiei. Până la sfârşitul perioadei de înscriere în competiţie – finalul zilei de 11 septembrie – fuseseră depuse peste 400 de candidaturi la cele 13 secţiuni de concurs, toate afişate în pagina Candidaturi 2022 a websiteului competiţiei.
În data de 30 septembrie, 937 de reprezentanţi ai comercianţilor şi ai furnizorilor (incluzând în această categorie şi companiile de distribuţie) au primit buletinele de vot cu candidaturile depuse, în cadrul procesului de votare coordonat de ISRA Center, partener de specialitate al Premiilor PIAŢA. Pe durata alocată votării, de 21 de zile, şi-au exprimat opţiunile de vot 590 de electori, ale căror drepturi de vot cumulate au fost între 40% şi 63% din total, întrucât, aşa cum se ştie, fiecare elector deţine un număr de voturi proporţional cu cota de piaţă a companiei pe care o reprezintă. Astfel, voturile exprimate au decis destinaţia celor 52 de trofee PIAŢA. Care sunt pregătite pentru a fi înmânate în seara de 24 noiembrie celor care au realizat cele mai bune performanţe în sezonul 2021 – 2022.