Liderul pieței berii, Ursus Breweries, s-a alăturat la începutul lunii noiembrie ediţiei 2021 a Premiilor PIAŢA în calitate de Partener Gold. Ursus este deţinătorul la zi al Marelui Premiu pentru Cel Mai Bun Furnizor din România şi al premiului pentru Cel Mai Puternic Brand din grupa băuturi alcoolice, ambele câştigate la ediţia anterioară, cu procentaje ridicate din voturile date de retaileri.
Aşa cum menţionam într-un articol anterior, la mijlocul săptămânii trecute Campofrio a devenit Partener Gold al Premiilor PIAŢA, reprezentând grupul Caroli Foods.
Votarea candidaturilor depuse la ediţia din acest an a Premiilor PIAŢA s-a încheiat în ziua de 22 octombrie, iar partenerul coordonator al procesului de votare – ISRA Center – a finalizat, la sfârşitul săptămânii trecute, procesarea voturilor. În aceste zile urmează să fie inscripţionate cu numele câştigătorilor cele 52 de trofee care vor fi decernate în seara zilei de 18 noiembrie, la Gala Premiilor PIAŢA 2021.
Festivitatea, virtuală potrivit vremurilor, va fi transmisă livestreaming pe pagina de facebook Piaţa începând cu ora 19 şi va putea fi urmărită de întreaga comunitate de business din FMCG şi Food Retail. De asemenea, Gala este accesibilă oricărui consumator sau cumpărător de bunuri de larg consum.
Echipa Piaţa organizează a 16-a ediţie a Galei Premiilor PIAŢA în colaborare şi cu sprijinul partenerilor săi: