A doua jumătate a anului 2020 şi prima jumătate a anului curent au fost deosebit de bogate în lansări de produse şi promoţii, intrări de noi branduri pe piaţă, activări in-store, deschideri de magazine, înnoiri ale conceptelor comerciale şi, mai ales, acţiuni ale operatorilor din industria bunurilor de larg consum în direcţiile sustenabilităţii şi responsabilităţii corporative. Cele mai valoroase dintre aceste iniţiative sunt eligibile pentru a candida la cele 52 de trofee de la ediţia a 16-a a Premiilor PIAŢA, perioada menţionată fiind cea de referinţă pentru înscrierea în competiţie.
Etapa depunerii candidaturilor la Premiile PIAŢA 2021 a început la 15 iulie şi se va încheia la 10 septembrie. Toţi cei care sunt conştienţi de valoarea muncii şi a realizărilor lor din perioada 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021 şi care sunt dornici să primească aprecierile partenerilor de afaceri sunt aşteptaţi să completeze formularele de înscriere a candidaturilor disponibile pe websiteul competiţiei, în pagina Depunere candidaturi, pentru toate cele 13 secţiuni de premii. Aşa cum se ştie, câştigătorii Premiilor PIAŢA sunt desemnaţi în cel mai puţin subiectiv mod: prin votul încrucişat al partenerilor de afaceri ai candidaţilor: furnizorii votează candidaturile retailerilor şi viceversa, retailerii votează candidaturile furnizorilor.
Procesul de vot este coordonat şi anul acesta de ISRA, partenerul de specialitate al Premiilor PIAŢA, alături de multe alte companii şi branduri care cultivă excelenţa în domeniul bunurilor de larg consum:
Intrarea în competiţia pentru cele 52 de trofee PIAŢA este liberă şi nu depinde de îndeplinirea nici unei alte condiţii decât respectarea perioadei de referinţă precizate mai sus. Candiaturile pot fi depuse de orice reprezentant al unui operator – producător, importator, distribuitor, operator de logistică şi retailer -, precum şi de membrii Comisiei de Nominalizări. La ediţia din acest an, comisarii sunt profesionişti din domeniile marketingului, cercetării de piaţă şi al comunicării: Bogdana Gheorghe – RetailZoom, Dana Nae Popa – Pastel, Sorana Cristea – MPC Trade Marketing Services, Dan Laszlo – DI Agency şi Cristian Bădescu – Piaţa.
Competiţia rămâne structurată pe cele 13 secţiuni de concurs cunoscute de la ediţiile precedente. Aşa cum am mai anunţat, noutatea ediţiei 2021 constă în reconfigurarea secţiunii XI, rezervată în ultimii ani campaniilor de responsabilitate socială corporativă. Începând din acest an, dorim să punem în evidenţă orientarea, tot mai puternică, spre sustenabilitate şi economie circulară a companiilor care operează pe piaţa din România şi, evident, să recompensăm cu premii eforturile şi reuşitele în aceste direcţii. De aceea, am redenumit secţiunea XI: Cel Mai Bun Program de Sustenabilitate din industria FMCG. În interiorul acesteia sunt rezervate două premii, corespunzătoare a două domenii cheie ale sustenabilităţii: mediul şi comunitatea. Astfel, am definit Premiul pentru Cel Mai Bun Program de Mediu sau Economie Circulară şi Premiul pentru Cel Mai Bun Program de Responsabilitate Socială Corporativă. Partenerul de specialitate al Premiilor PIAŢA în acest domeniu este, în acest an, Reciclad’OR, unul din promotorii conceptului de economie circulară în România.
Criteriile de apreciere a candidaturilor depuse la Secţiunea Cel Mai Bun Program de Sustenabilitate din industria FMCG, pe baza cărora vor fi exprimate voturile electorilor, sunt menţionate în pagina Depunere candidaturi, precum şi în formularul pentru secţiunea XI.
Câştigătorii trofeelor PIAŢA vor fi cunoscuţi şi aplaudaţi în seara zilei de 18 noiembrie, la Gala Premiilor PIAŢA.