„Sustenabilitatea este un cuvânt foarte versatil”, a evidențiat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România, la a treia ediție a conferințelor Sustainability & CSR Excelllence, cu tema Next Challenge - Circular Economy.
„Există anumite aspecte care par a fi comune: responsabilitatea, etica, ideea de o viață mai bună. Dar ceea ce face diferența este modul în care fiecare companie înțelege să integreze acest concept, modul în care face business și modul în care se raportează la partenerii sociali sau la consumatori”, a adăugat reprezentanta Nestlé, care s-a referit în cadrul dezbaterilor la modul în care brandurile companiei abordează trecerea la ambalaje sustenabile și la impactul pe care-l are această schimbare asupra consumatorilor.
„Important este să lucrăm împreună, să introducem acest caracter sustenabil în strategia și ADN-ul companiei, să lucrăm și cu alți parteneri atât pentru consumatori, cât și pentru furnizorii cu care colaborăm îndeaproape zi de zi și, nu în ultimul rând, să găsim o variantă prin care să ajutăm consumatorii să facă alegeri sustenabile”, a subliniat Irina Siminenco.
În calitate de producător de alimente și băuturi, Nestlé a identificat 3 zone mari în care își aduce contribuția pentru un viitor mai bun.
• Prima direcție este cea legată de ceea ce numim „good products” - produse mai sănătoase, mai gustoase, dulciuri care ne încântă viața, dar și produse care stau la baza piramidei nutriționale și care ar trebui introduse în alimentație într-o proporție, poate, ceva mai mare.
• Dacă ne referim la zona de comunitate, vorbim de tânăra generație care are nevoie de sprijin, de proiecte și programe internship și trainee ship, astfel încât să-și dezvolte abilitățile pentru a se integra cât mai bine la locul de muncă. Vorbim, de asemenea, și de antreprenoriatul în agricultură.
• Cea de a treia direcție se referă la planetă și se suprapune cel mai bine cu sustenabilitatea clasică, fiind, totodată, și zona cea mai complexă.
Irina Siminenco și-a susținut prezentarea cu o serie de slide-uri relevante pentru inovația la nivel de materie primă - prin practici de agricultură regenerabilă - și la nivel de ambalaj – de ambalaj de produs alimentar, mai exact, care să facă față tuturor rigorilor care sunt necesare din perspectiva siguranței alimentare.
„Este doar ceea ce văd consumatorii, media, autoritățile, acestea fiind mesajele pe care le folosim în raport cu ei. Dar ceea ce nu se vede este munca din spate pe care noi o depunem la nivel local și global, pentru a ne asigura că reducem emisiile de CO2 pe întreg lanțul de producție, distribuție, logistică și până la consumator, pentru a avea branduri neutre din punctul de vedere al amprentei de carbon; de asemenea, ne asigurăm că avem ambalaje sustenabile, atât prin tranziția plastic-hârtie, cât și din perspectiva reducerii plasticului pe care îl poate conține un ambalaj Nestlé.”
Nestlé are cultura, puterea și bugetele necesare pentru a face schimbarea. Dar pentru ca o schimbare să fie sustenabilă, aceasta trebuie extinsă către consumatori. Irina Siminenco a inclus în slide-urile de prezentare și câteva „instrumente” destinate educării consumatorului, astfel încât produsele companiei să poată fi integrate într-un stil de viață cât mai echilibrat și cât mai sănătos, alături de nutriție și de mișcarea fizică.
„Cred că sustenabilitatea are și o componentă foarte puternică de responsabilitate față de consumator și de implicare constantă în campanii de conștientizare, alături de autorități, de media, de ONG-uri sau start-up-uri care sunt dedicate acestui domeniu. Și-mi place să cred că nu suntem numai noi, cei de la Nestlé, care implementăm asemenea tactici, tehnici și instrumente de conștientizare și educare, ci că aceasta este o muncă pe care o împărtășim cu toții. Și cu o picătură în ocean de la noi, cu o picătură în ocean de la dumneavoastră, reușim să facem o schimbare pe termen lung”, a relatat Irina Siminenco.
Exemple de tehnici și instrumente implementate recent
• NutriPorția este un instrument foarte simplu, prin care un consumator poate înțelege cum poate integra anumite produse în alimentația lui, într-un mod echilibrat, corect și într-o proporție optimă, neuitând nici de hidratare sau de exercițiul fizic. Este un exemplu vizual puternic, sub forma unui șervet - care se poate descărca de pe site-ul Nestlé, secțiunea Nutriție -, pe care părinții îl pot printa și folosi la masă, pentru educarea copiilor.
• VeggiePorția este adaptarea plant-based a NutriPorției. Nestlé a creat această metodă nutrițională sub forma unei farfurii pentru a-i ajuta pe cei care doresc să includă mai multe vegetale în alimentația lor și, în special, să creasca aportul de proteine vegetale. Astfel, vor avea o alimentație mai sănătoasă și mai sustenabilă.
Această conștientizare la nivel de consumator despre ceea ce pune în farfurie a fost un deziderat de foarte mulți ani pentru compania Nestlé în încercarea de a fi cât mai transparentă referitor la ceea ce produce și comercializează. A început acest demers în 2005, cu Nestlé Nutritional Compass, la vremea în care încă nu se vorbea de transparență sau de o legislație specifică în ceea ce privește comunicarea către consumator din punct de vedere nutrițional. A continuat în 2013 cu Porția, apoi GDA și Beyond the label, alte sisteme interne la care și-au adus contribuția și parteneri din industrie și pe care le-a dezvoltat împreună cu aceștia sub forma Evolved GDA – un sistem care urmărește principalii nutrienți dintr-un produs al Nestlé sau al competitorilor.
Acest parcurs culminează cu Nutri-Score, un tip de comunicare către consumator care a fost discutată la nivel european și pe care Nestlé a implementat-ovoluntar din 2019.
Sunt anumite principii pe care le regăsim și la nivel de ambalaj. În urmă cu câțiva ani, a lansat un institut de cercetare destinat industriei alimentare, Nestlé Institute of Packaging Sciences, ce își propune, prin intermediul unei echipe dedicate de cercetători și cu ajutorul unor bugete remarcabile, să ajute la tranziția către ambalaje mai sustenabile. Iar această tranziție arată diferit în funcție de tipul de produs, pentru că Nestlé are peste 2.000 de branduri la nivel mondial, fiecare dintre ele cu anumite particularități. Unele dintre branduri deja au anunțat că în 2022 vor ajunge la o amprentă de carbon neutră. Nespresso capsule este unul dintre ele, având deja și un sistem sustenabil de colectare și reciclare, aluminiul având calitatea de a fi regenerabil la nesfârșit.
„Viziunea noastră este ca niciun ambalaj să nu ajungă sub formă de deșeu aruncat în mediul înconjurător, dar pentru asta trebuie să lucrăm împreună. Și nu este suficient să ne punem obiective. De exemplu, până în 2025, 100% din ambalajele noastre să fie reciclabile sau reutilizabile. Totuși, e destul de complex: 2.000 de branduri și 2.000 de ambalaje diferite? Vă pot informa că suntem undeva la 87% acum, așadar este posibil să ne atingem target-ul înainte de vreme. Dar mai este încă mult de lucru.”
Dacă vrem să ajungem la un comportament de mod circular, trebuie să facem o schimbare și față de modul în care ne raportăm la produsele pe care le avem în jurul nostru și la cum le selectăm atunci când le introducem în viața noastră.
Campania „Nu risipi cât poți iubi”/„Less Waste More Love” pornește de la eforturile depuse în ultimii ani pentru susținerea comunității locale și sprijinirea implementării unor practici durabile pentru conștientizarea și protejarea apelor, eliminarea deșeurilor aruncate necorespunzător în mediul înconjurător, precum și reducerea amprentei de carbon pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris privind schimbările climatice.
Fiecare din aceste domenii s-a bucurat de o atenție deosebită și nișată de-a lungul ultimilor ani.
„Avem o complexitate extrem de mare la nivel de branduri și asta ne permite să implementăm foarte multe proiecte de susținere și de dezvoltare atât la nivel de ambalaj, cât și de sustenabilitate over all. Pentru că interpretarea pe care o dăm noi este destul de extinsă: vorbim de nutriție, de viitor din punct de vedere profesional, și vorbim și de planetă. Pentru acest lucru, brandurile noastre își aduc contribuția”, a adăugat Irina Siminenco, venind în acest sens cu o serie de exemple recente.
• Trecerea de la plastic la ambalaj reutilizabil tip sticlă, odată cu lansarea bazelor lichide pentru mâncăruri, Maggi Marketplace, o premieră pe piața locală. Produsele beneficiază de o prezentare premium, la borcan, în condițiile în care în piață existau până acum doar două variante: cuburi concentrate și amestecuri deshidratate la plic.
• Cuburile Maggi BIO, o altă premieră la nivel de piață; ambalarea în hârtie este extrem de greu de realizat pentru produse de genul cuburilor, inovația fiind posibilă doar după o perioadă îndelungată de R&D în noul Nestlé Institute of Packaging Sciences, inaugurat anul trecut în Elveția.
• Trecerea la ambalaje din hârtie reciclabilă pentru întreaga gamă de produse Smarties reprezintă una dintre inițiativele cheie de sustenabilitate ale companiei pentru categoria de dulciuri.
„Noi simțim nevoia unei schimbări, brandurile noastre ne susțin, consumatorii o cer. Important este să lucrăm împreună și să ne ajutăm pe cât posibil în dezvoltarea de sisteme și amprente locale care să ne permită să facem acest lucru”, a concluzionat Irina Siminenco.
Vezi aici speach-ul Irinei Siminenco:
Ediția a treia a Conferinței Sustainability & CSR Excellence, cu tema Next Challenge – Circular Economy, a avut loc pe 16 iunie pe peluza Complexului Hotelier Caro. Detalii privind discursurile speakerilor găsiți pe www.revista-piața.ro și pe www.csrexcellence.ro.
Parteneri ai ediției din acest an au fost: