Gabriel Ivan, Country General Manager la CHEP România și Edwin Iorgovan, Manager Sortiment la dm drogerie markt au confirmat azi participarea în calitate de speakeri în cadrul celei de a treia ediții a conferințelor CSR & Sustainability Excellence, cu tema Next Challenge – Circular Economy.
Gabriel Ivan va expune audienței noua viziune de sustenabilitate a grupului Brambles, din care face parte CHEP România, viziune ce implică utilizarea întregului potențial al abordării circulare, trecând de la sisteme degenerative la un model regenerativ. ”Ca pionier al economiei circulare, avem o poziție care ne ajută să aducem o contribuție pozitivă societății, mediului înconjurător și companiilor pe care le deservim. Noi am mers mai departe, vrem să eliminăm impactul negativ și să creștem impactul pozitiv. Acest concept implică adoptarea unei abordări regenerative începând cu business-ul CHEP, pe care o vom extinde către toți clienții, ceea ce înseamnă să generăm mai multă valoare decât obținem”, a spus country managerul CHEP în momentul lansării acestei strategii.
Pe de altă parte, Edwin Iorgovan, Manager Sortiment la dm drogerie markt va puncta importanța gradului de sustenabilitate a unui brand, a unui produs, în selecția pe care retailerii o fac pentru un portofoliu echilibrat pe raft. Deoarece consumatorii acordă de la un an la altul mai multă atenție brandurilor sustenabile, acelor branduri care poluează mai puțin sa acelora a căror implicare în viața comunității este consacrată și recunoscută, balanța retailerilor înclină spre această categorie de produse.
Ediția a treia a Conferinței CSR & Sustainability Excellence, cu tema Next Challenge – Circular Economy, se va desfășura în data de 16 iunie pe peluza hotelului Caro, începând cu ora 16.00. La dezbateri și-au anunțat prezența reprezentanți ai celor mai importante companii din industria bunurilor de larg consum, ai patronatelor din această industrie, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale care pun în aplicare proiectele companiilor sau care vin cu propriile proiecte, susținute financiar și logistic de companii.
Mai multe detalii despre temele abordate în cadrul conferinței găsiți pe www.csrexcellence.ro .
Parteneri ai ediției din acest an sunt: