Una din acțiunile de responsabilitate socială ale companiei Nestlé vizează educația nutrițională a copiilor, prin programul Nestlé for Healtier Kids. În cazul cerealelor pentru mic dejun, compania contribuie la sănătatea și bunăstarea consumatorilor, inclusiv a celor cu anumite nevoi nutriționale sau aflați „la baza piramidei de venituri”.
„Inițiativa Nestlé for Healthier Kids are două direcții de acțiune. Pe de o parte, dezvoltarea de campanii și programe educaționale și de susținere a unora existente, iar pe de altă parte, inovarea și renovarea produselor destinate cu precădere copiilor și familiilor”, relatează Alina Cosma, Associated Marketing Manager, Nestlé România, categoria CPW. „Portofoliul Nestlé de cereale pentru mic dejun a fost îmbunătățit constant în ultimii ani. În 2019, am lansat gama Cheerios Ovăz, produse care au până la 91% ovăz integral, 3,1g fibre per porția de 30g și până la 4g zaharuri per porția de 30g (Cheerios Ovăz simplu au doar 2,7g zaharuri).”
Segmentul BIO este în continuă creștere (+38% în 2020 vs 2019), însă ofertele nu sunt prea atrăgătoare pentru copii. Astfel, Nestlé lansează două produse de top pe acest segment, sub branduri îndrăgite de cei mici: Nesquik și Cheerios. Acestea conțin cel puțin 95% ingrediente organice și întrunesc condițiile stricte pentru restul de 5%: metoda de producție, procesare, transport și stocare. Au un certificat de producție BIO emis de un organ autorizat sau o autoritate de control.

„Portofoliul nostru adresează toate nevoile consumatorilor; astfel, gramajele mici încurajează varietatea și încercarea produselor, fiind observat într-un studiu că shopperii sunt atrași de aceste gramaje pentru că pot mixa aromele/gusturile (cumpără de regulă 2-3 pungi diferite din supermarket), optând pentru un mic dejun sănătos, dar și delicios. Pentru consumatorii fideli, care au preferințe clare de arome, gramajele mari reprezintă alegerea perfectă. De asemenea, în contextul pandemiei, s-a evidențiat orientarea clară către formatele mari de produs, consumatorii fiind preocupați să își facă stocuri și să efectueze mai puține vizite la magazin”, adaugă Alina Cosma.
În ceea ce privește stabilirea gramajului optim, Nestlé a demarat, încă din 2015, inițiative care să încurajeze consumul unei porții adecvate. Recomandările se fac simplu, prin intermediul unei ilustrații. Astfel, conform indicațiilor de pe ambalaj, o porție de 30 de grame reprezintă aproximativ 9 linguri de cereale.
Detalii AICI
Potrivit GfK România, piaţa cerealelor pentru mic dejun a înregistrat o creştere de 18% în volum şi 15% în valoare în perioada martie 2020 – februarie 2021, față de anterioarele 12 luni. Nestlé rămâne liderul categoriei, atât în volum, dar mai ales în valoare, fiind însă urmat de trei retaileri: Lidl, Kaufland şi Profi. Singurul producător care mai reuşeşte să pătrundă în top 5 este Sanovita.
În ediția din luna mai vom publica o analiză a pieței cerealelor integrale pentru mic dejun, cu participarea celor mai importanți jucători din categorie.