Tichetele cadou au devenit cel mai fierbinte subiect de dispută dintre ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală(DGAF) și mediul de business la începutul acestui an, în cadrul unui control tematic demarat de inspectorii instituției.
Inspectorii DGAF spun că tichetele cadou au devenit pentru anumite companii stimulent utilizat pentru creșterea vânzărilor. Și o pârghie în atingerea unor ținte financiare anuale, atunci când declarațiile rectificative pentru impozitele datorate statului sunt depuse la ANAF după depunerea bilanțului anual.
Surse din cadrul DGAF susțin că numărul companiilor care au utilizat tichete cadou fără să plătească impozitele aferente pentru utilizarea acestora în afara prevederilor Legii 193/2006 este de peste 440. Dintre acestea, aproximativ jumătate ar fi companii producătoare de bunuri de larg consum și au utilizat tichete cadou preponderent pentru campanii de marketing ce au avut ca obiectiv creșterea vânzărilor în anul fiscal 2020.
Companiile emitente ale acestor tichete confirmă prin raportările de pe parcursul anului 2020 o creștere a comenzilor pentru tichete cadou livrate furnizorilor cu peste 10%. Mai exact, o serie de companii au folosit pe parcursul anului 2020 tichetele cadou achiziționate pentru a stimula forța de vânzări a distribuitorilor în condiții deosebite de piață. Aceștia, la rândul lor, ar fi utilizat tichetele cadou ca bonus oferit comercianților din retailul de proximitate, atât pentru retailul tradițional cât și pentru retailul modern de proximitate, pentru a susține vânzarea propriilor produse și a-și atinge targetul de vânzări. Mai mult, au fost cazuri în care pentru stimularea vânzărilor au fost utilizate inclusiv tichetele cadou ce ar fi revenit, într-un an normal, angajaților.
De aici până la un val de nemulțumiri în interiorul companiilor nu a fost decât un pas. Inspectorii DGAF spun că declanșarea controlului tematic a pornit din două surse: pe de o parte, diferențele dintre numărul mare de tichete cadou comandate și gradul de fiscalizare a acestora, în condițiile în care numărul de angajați ce ar fi putut beneficia de scutiri fiscale nu a crescut, iar pe de altă parte, sesizările primite cu privire la nealocarea tichetelor cadou pe care angajații unor companii le așteptau și în 2020, la fel ca în anii anteriori. Au fost chiar sesizări directe, în care angajații din sectorul de producție al băuturilor au reclamat departamentul de vânzări din companie că ar fi folosit tichetele cadou ale salariaților pentru a atinge targetul de vânzări și pentru a încasa în nume propriu bonificațiile acordate de managementul companiei, bonificații ce erau condiționate de acele obiective.
Potrivit prevederilor Legii 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a normelor metodologice de aplicare aprobate prin Hotărârea Guvernului 1317/2006, tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuieli sociale.
În cazul în care sunt acordate tichetele cadou salariaților partenerilor de afaceri pentru activitatea desfășurată pentru persoana care le acordă, în baza relației contractuale dintre aceasta și angajatorul beneficiarului tichetelor cadou, acestea sunt asimilate veniturilor din salarii conform articolului 76 din Codul Fiscal și a normelor de aplicare. Aceste tichete intră în baza de calcul a impozitului pe veniturile din salarii și a contribuțiilor sociale.
Pe de altă parte, sub protecția anonimatului sursei, inspectorii fiscali spun că la un număr redus de companii a devenit o practică reglarea raporturilor financiare anuale în funcție de momentul depunerii unor declarații rectificative cu privire la impozitele datorate bugetului pentru activitatea economică desfășurată. Impozitele datorate pentru distribuirea tichetelor cadou în campanii de marketing sau în promovarea unor produse noi pe piață fac parte din portofoliul de mecanisme pe care departamentele financiare din companii le utilizează pentru ”reglarea” rezultatelor raportate în bilanțuri. Concret, compania achiziționează tichete cadou in anul fiscal care s-a încheiat, iar raportarea cu privire la modul in care au fost distribuite - câte sunt scutite de impozite și câte nu beneficiază de aceste scutiri – este voluntar întârziată și se face ulterior depunerii bilanțului contabil. Atunci se depune și declarație rectificativă, iar sumele datorate de companie se rostogolesc în acest fel de la un an fiscal la altul.
În cadrul controlului tematic de la începutul acestui an, câțiva inspectori au emis dispoziții de măsuri anexate proceselor verbale de control, dispoziții prin care au fost stabilite ”depunerea declarațiilor rectificative aferente lunilor în care au fost distribuite tichete cadou peste valorile neimpozabile sau plata contribuțiilor sociale” calculate de inspectorii ANAF. Legalitatea acestor dispoziții de măsuri, încercarea inspectorilor antifraudă fiscală de a transforma aceste documente în ”acte cu titlu executoriu” este însă contestată de companiile ce oferă consultanță juridică unor companii multinaționale.
Condiții legale în care tichetele cadou implică scutiri de taxe
Potrivit articolului 76, aliniatul 3, litera h din Codul Fiscal, din punctul de vedere al salariatului, tichetele cadou acordate potrivit legii intră în categoria veniturilor din salarii și asimilate acestora, ca avantaje în bani sau în natură. De asemenea, la aliniatul 4 se stipulează că veniturile reprezentând cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite salariaților și în beneficiul copiilor minori ai acestora nu sunt supuse impozitului pe venit.
Cadourile, inclusiv tichetele cadou oferite de angajatori salariaților și cele acordate în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie, Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite salariatelor cu prilejul zilei de 8 martie sunt neimpozabile dacă valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele enumerate mai sus, nu depășește 150 lei. Aceste venituri realizate de persoane fizice nu sunt impozabile nici dacă se primesc în baza unor legi speciale și sunt finanțate de la buget. Normele de aplicare a Codului Fiscal specifică faptul că partea care depășește limita de 150 lei reprezintă venit impozabil din salarii.
Din punctul de vedere al angajatorului, dacă acesta este plătitor de impozit pe profit, conform articolului 25 aliniatul 3 din Codul Fiscal, cheltuielile cu tichetele cadou oferite salariaților și copiilor minori ai acestora au deductibilitate limitată, respectiv acestea trebuie să se încadreze în limita unei cote de 5% aplicate asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Dispoziția de măsuri – o practică discutabilă în contextul controalelor antifraudă?
Fragmente din materialul de opinie realizat de Emanuel Bondalici, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal
”Subiectul controalelor tematice având ca obiect tratamentul fiscal aplicat tichetelor cadou, demarate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), este în continuare de actualitate. Apare o problemă juridică ce ține de legalitatea dispozițiilor de măsuri cuprinse în procesele-verbale emise în urma controalelor antifraudă.
În ce măsură aceste dispoziții emise în urma controalelor antifraudă reprezintă acte administrative susceptibile să oblige contribuabilul la plata unor sume suplimentare și în ce condiții pot fi contestate? În prezent, procesul-verbal întocmit de DGAF ca urmare a unui control operativ nu poate fi asimilat unei decizii de impunere și nici nu produce efectele acesteia.
Prin urmare, un astfel de proces-verbal este un simplu înscris probatoriu ce urmează să fie valorificat de organele de inspecție fiscală într-un eventual control de fond ulterior. Pe de altă parte, deși o dispoziție de măsuri întrunește toate condițiile legale pentru a fi considerată un act administrativ care produce efecte juridice, totuși includerea ei într-un proces-verbal antifraudă contravine dispozițiilor legale și jurisprudenței care stabilesc că, în sine, un astfel de proces-verbal nu este act administrativ.
Prin urmare, o dispoziție de măsuri este un act administrativ care poate fi contestat, iar inspectorii sunt obligați să menționeze acest aspect în procesele verbale. Însă, în exemplul prezentat mai sus, DGAF precizează în mod expres că procesul-verbal nu este act administrativ și nu poate fi contestat, în ciuda faptului că în cuprinsul acestuia există și obligații (măsuri) concrete stabilite în sarcina contribuabilului.
Totuși, ce dispoziții poate să emită DGAF?
Pornind de la anumite prevederi ale Codului de procedură fiscală (art. 135) se poate ridica întrebarea legitimă dacă DGAF ar putea să emită anumite dispoziții de măsuri. OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative arată că DGAF poate dispune doar măsuri cu un caracter preventiv și cu un regim distinct de contestare, de unde rezultă că inspectorii antifraudă nu au posibilitatea legală de a emite o dispoziție de măsuri care să stabilească obligații de plată sau obligația depunerii unor declarații rectificative.
De altfel, inserarea în cuprinsul procesului-verbal a unor obligații de plată fără posibilitatea expresă de a contesta nelegalitatea unor asemenea măsuri aduce atingere dreptului contribuabilului la un proces echitabil. Practic, în măsura în care DGAF ar invoca inadmisibilitatea unei acțiuni în contencios, motivând că procesul-verbal este doar un mijloc probatoriu, și nu un act administrativ, s-ar încălca inclusiv dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În concluzie, o dispoziție de măsuri emisă de DGAF și care stabilește în sarcina contribuabilului obligația depunerii unor declarații rectificative, cu plata obligațiilor fiscale implicite, este nelegală din moment ce ea transformă un simplu mijloc material de probă într-un veritabil act administrativ producător de efecte juridice, contrar dispozițiilor legale incidente și contrar jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale a României și respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, în cadrul unui control tematic, inspectorii DGAF pot dispune doar acele măsuri prevăzute în mod limitativ de OUG 74/2013.”
