Vineri, 11 decembrie 2020, prefectul de Dâmboviţa, dr. ing. Aurelian Popa, a transmis unor operatori de magazine alimentare o notificare prin care le solicită să dispună, printre altele, eliminarea coşurilor de mână şi folosirea exclusivă a cărucioarelor de cumpărături.
Această iniţiativă are un precedent: acum două săptămâni, prefectul de Argeş anunţa, în direct la un post naţional de televiziune şi pe pagina de fB a instituţiei, eliminarea coşurilor de mână, în urma unui acord cu operatorii de supermarketuri. Confruntat cu evidenţa inexistenţei vreunui acord (nu existase nici măcar întâlnirea cu reprezentanţii comercianţilor, evocată de prefect), reprezentantul din Argeş al guvernului a retras pe şest iniţiativa, fără vreo explicaţie.
Iniţiativa din Dâmboviţa este mai precaută dar şi mai impetuoasă decât cea - inspiraţională ? - din Argeş. Nu este o decizie impusă comercianţilor, ci o solicitare adresată acestora pentru a lua ei măsura respectivă. Nu invocă o discuţie / înţelegere premergătoare, ci este o comunicare unilaterală. Nu se rezumă la o postare social-media, ci este o adresă oficială comunicată direct companiilor Kaufland, Carrefour, Mega Image, Lidl, Penny Market (cu siguranţă, e vorba de Rewe România), Profi şi Supeco. Nu instituie sancţiuni pentru eventuale neconformări ale comercianţilor vizaţi, dar înştiinţează despre intensificarea controalelor şi posibile „măsuri restrictive ce pot merge până la limitarea programului de funcţionare între anumite intervale orare sau zile ale săptămânii” (am preferat citarea exactă a acestei delicioase exprimări). În fine, nu invocă riscul epidemiologic reprezentat de coşurile de mână, ci se întemeiază pe o presupunere: „această măsură (eliminarea coşurilor şi folosirea doar a cărucioarelor – n.red.) fiind una care poate scădea numărul contactelor fizice şi poate duce la respectarea păstrării distanţei fizice”.
Desigur, baza ştiinţifică a solicitării Instituţiei Prefectului Dâmboviţa poate fi considerată ridicolă. Teoretic însă, putem şi să o luăm în considerare: este posibil ca în jurul cărucioarelor pe roţi să se creeze un spaţiu de protecţie a cumpărătorului mai mare decât în jurul coşului de mână şi, da, e posibil ca, având coşuri de mână, cumpărătorii să se apropie riscant de mult unii de alţii, fără să-şi dea seama. Dar posibil este şi ca în supermarketuri – adică acolo unde se folosesc preponderent coşurile de mână şi unde spaţiile dintre rafturi sunt mai înguste şi unde spaţiile de expunere a produselor sunt mai reduse – cărucioarele să îngreuneze accesul la raft şi să-l oblige pe un cumpărător să-şi facă loc mutând căruciorul altui cumpărător. Ceea ce poate reprezenta risc de contaminare.
Acum serios: continuarea dezbaterii în termenii aceştia devine chiar mai caraghioasă decât tema care a generat-o.
Poate că o metodă de reglementare mai bună ar fi ca autorităţile să se consulte cu operatorii înainte de a iniţia măsuri sau de a prezenta solicitări (cu fermitatea unei prefecturi şi a unui comitet pentru situaţii de urgenţă). Pentru că e posibil ca lucrurile să fie, în realitate, un pic altfel decât se văd din birouri. Pentru că e posibil ca anumite decizii să provoace, în practică, efecte exact contrare celor dorite – cum a fost cazul închiderii pieţelor sau al reducerii programului de funcţionare a magazinelor. Şi pentru că astfel s-ar putea evita ridicolul unor iniţiative lipsite de noimă.
Nu e clar: coşurile de mână care au şi roţi intră în categoria cărucioarelor sau sunt considerate coşuri de mână ? Probabil că da.