Workshopul susținut de Daniela Sima, Managing Director S1MA, în cadrul Clubului de Retail 2020 organizat de PIAȚA la Poiana Brașov a abordat tema negocierilor din perspectiva noilor condiții existente pe piață.
Începând cu luna octombrie, pe lângă calitatea de consultant și Managing Director S1MA, Daniela Sima a intrat în parteneriat cu o alianță de șase retaileri -CBA Partners – în calitate de Senior Purchasing Director.
”Negocierile la sfârșit de an sunt o etapă firească în industria bunurilor de larg consum. Ce avem nevoie pentru o negociere de success? Viziune, curaj, pregătirea temeinică a negocierii și eventual o viziune nouă în abordare. În negocieri, important este să ceri, pentru că nu știi niciodată ce poate celălalt să ofere”, a spus Daniela Sima, înainte de a repartiza echipelor formate cele două topicuri ale workshopului: ”Schimbări în climatul de negocieri din comerțul alimentar” și ”Argumente pentru modificarea prețului – majorare/reducere de preț sau de discount”.

Între schimbările ce au avut loc în climatul de negocieri s-a remarcat mutarea negocierilor de la întâlnirile fizice, la negocierile în online. Această schimbare modifică și abordarea negocieri din perspectiva atitudinii, a limbajului nonverbal. Absența contactului direct în negociere este considerat un dezavantaj. Prețul și-a accentuat rolul de punct cheie în negociere, ca urmare a atenției sporite acordată de consumatori prețului în perioadele de criză.
De asemenea, se remarcă o schimbare a climatului de negociere colaborativă, existând presiuni mai mari în ceea ce privește porționarea, etichetarea, ambalarea și nu în ultimul rând, termenele de livrare, ca urmare a inflexiunilor cererii pe piață. Toate acestea au efecte asupra profitabilității, ceea ce conduce și la o abordare diferită a argumentației privind modificările de preț.
În schimb, orientarea consumatorilor către branduri cunoscute și stabile va avantaja brandurile consacrate să-și susțină povestea în negociere. Tot în categoria plusuri în negociere pentru această perioadă sunt negocierile purtate pentru produsele ce urmăresc trendurile în creștere stimulate de actuala conjunctură: produse bio, produse healty. Nu în ultimul rând, contribuția producătorilor români la acel produs va cântări tot mai greu în derularea unei negocieri între furnizor și retailer.

Juriul nominalizat de Daniela Sima pentru desemnarea echipelor cu cele mai bune răspunsuri a fost format din Ion Horhoianu, Sense Team și Bogdan Colea, BFC Highest Consulting. Juriul a analizat cu multă atenție răspunsurile elaborate ale echipelor participante.
Toți membrii echipei câștigătoare au fost premiați cu câte o ladă de produse ale partenerilor ce au susținut în acest an Clubul de Retail.

A mai fost oferit un premiu de originalitate, constând într-o ladă cu produse, pentru echipa cu cele mai neconvenționale abordări.

De asemenea, un premiu a fost primit și de cea mai puțin numeroasă echipă, această subdimensionare a echipei constituind un dezavantaj cert într-o dezbatere de idei.

Partenerii care au susținut desfășurarea Club Retail 2020 și au contribuit cu produse la acordarea premiilor în cadrul workshop-ului din ultima zi a clubului:
