Pentru reconfigurarea planurilor de afaceri, principalul parametru de care trebuie ţinut cont este, pe lângă evoluţia pandemiei de Covid-19, comportamentul consumatorilor. Aceste două elemente sunt strâns legate între ele şi, din nefericire, sunt previzibile doar pe termen foarte scurt, de aceea operatorii din FMCG şi Food Retail alocă resurse importante pentru urmărirea atentă a celor mai fine schimbări în mentalul colectiv, în noile nevoi şi preferinţe ale shopperilor şi consumatorilor.
Acestei teme îi este dedicată sesiunea „Shopper, versiunea actualizată” a conferinţei „UN NOU ÎNCEPUT” pe care Piaţa şi partenerii săi o organizează în cadrul ediţiei a opta a Clubului de Retail.

În luna martie, industria bunurilor de larg consum a trecut printr-o perioadă dramatică din cauza achiziţiilor masive de alimente şi dezinfectanţi, lanţul de aprovizionare şi personalul din magazine fiind tensionate dincolo de limitele imaginate de cineva vreodată. Mentalul colectiv dominat de instituirea stării de urgenţă, cu totul neobişnuită pentru consumatori, a provocat acumularea de stocuri de siguranţă, urmată de o lungă pauză în cumpărări, ceea ce a complicat enorm activităţile producătorilor, distribuitorilor şi retailerilor.
Este posibil să mai trecem prin aşa ceva în viitorul apropiat ? E o întrebare pe care, probabil, nu o poate ignora nimeni. „Dacă se va reajunge la instalarea stării de urgenţă, cu siguranţă ne putem aştepta la o resuscitare a comportamentului de stocare, datorată temerii că resursele se vor împuţina şi e mai sigur să fii prevăzător – «ce-i în mână nu-i minciună»”, spune Oana Mirilă, senior partner la Mind the Gap, unul din cei mai buni analişti ai comportamentului consumatorilor, speaker la conferinţa de la Club Retail.
“Stocarea este un comportament generat şi susţinut în mare măsură de panică”, explică Oana, care concluzionează: “Cred că putem să ne aşteptăm la tendinţa de a stoca dacă vom asista în continuare la o escaladare a numărului de cazuri, mai ales a celor grave, şi dacă se vor lua din nou măsuri de lockdown – închiderea activităţilor, restricţionarea deplasărilor, lucrul de acasă sau chiar şomajul tehnic sau definitiv, precum şi dacă vor fi vehiculate zvonuri legate de creşteri de preţuri sau de probleme legate de anumite categorii de materii prime, în special alimentare (cereale, lapte, carne etc).”
În eventualitatea revenirii “modei” stocurilor, categoriile cel mai vizate sunt, desigur, alimentele şi dezinfectanţii, “dar şi cele care se pot preta la combinaţii, versatile, pe care le poţi folosi în mai multe feluri (ca atare, ca ingredient la gătit, baking etc)”, precizează Oana Mirilă. “Dacă vorbim de un comportament susţinut de zvonistică sau certitudinea unor viitoare creşteri de preţuri putem asista şi la un comportament de stocare a unor categorii din zona de indulgence – cafea, ciocolată, vin etc. pentru a facilita accesul pe termen mai mare la aceste categorii.
Totuşi, în absenţa unei iminente reveniri la impunerea unor măsuri restrictive, cred că probabilitatea de a revedea un comportament de stocare este destul de mică.”
Tema comportamentului shopperilor şi consumatorilor este mult mai vastă, iar topicurile propuse spre dezbatere în sesiunea „Shopperi, versiunea actualizată” merg, de asemenea, şi în alte direcţii.
Programul integral al Clubului de Retail şi al conferinţei pot fi consultate pe websiteul evenimentului.
Ca şi în ceilalţi şapte ani precedenţi, dorim să ne revedem faţă în faţă, într-un cadru relaxant, propice dezbaterilor şi împărtăşirii ideilor şi experienţelor, consolidării parteneriatelor de afaceri. Mergem tot la Poiană, la Hotel Alpin, între 14 şi 16 octombrie şi gândim pozitiv că nimic nu va împiedica să ne revedem acolo.
Pachetele de participare la Club pot fi procurate de aici, o ofertă super early booking fiind încă actuală. În cazul puţin probabil al anulării evenimentului ca urmare a deciziei autorităţilor, Piaţa garantează returnarea la cerere a contravalorii pachetului de participare la Club.