Un studiu realizat la comanda La Lorraine Bakery Group NV referitor la felul în care a fost afectată vânzarea pâinii proaspete în timpul pandemiei evidențiază cauzele care au determinat scăderea vânzărilor, dar și modul în care consumatorii pot reveni la obiceiurile de consum anterioare.
Potrivit acestui studiu, la care au participat 1200 de persoane din 6 țări - Belgia, Turcia, Rusia, Polonia, Cehia și România -, 66% din consumatori au ieșit mai rar din casă să-și cumpere alimente, traficul în magazine reducându-se astfel la mai puțin de 50% față de perioada anterioară crizei. Pe de altă parte, 50% dintre respondenți declară că nu și-au schimbat obiceiurile de cumpărare în timpul restricțiilor impuse de starea de urgență, cumpărând aceleași alimente, dar cu o frecvența redusă.
Astfel, din cauza frecvenței reduse a sesiunilor de cumpărături, este firesc ca unul din alimentele cel mai afectate să fie pâinea proaspătă. Studiul arată că limitarea vizitelor în supermarket este principala cauză a scăderii vânzărilor de pâine proaspătă, așa cum declară 66% dintre respondenți. Un aspect interesant de luat în calcul este obiceiul de a congela pâinea pentru conservarea ei pe o perioadă îndelungată, obicei care a fost și unul din factorii care au influențat cumpărarea unei cantități mai mari de pâine proaspătă în 4 dintre țările incluse în studiu, precum Cehia, Polonia, Turcia și Belgia.
Restricția circulației rămâne principalul motiv al scăderii vânzărilor de alimente proaspete, în general și a pâinii, în particular, la care se alătură, așa cum reiese din studiu, teama de contaminare a produselor alimentare, care ar fi putut deveni un canal de transmitere a virusului.
Așa cum bine știm, de-a lungul lunilor de pandemie, au fost luate măsuri stricte pentru a se ține sub control răspândirea virusului și pentru a permite accesul consumatorilor, la produse alimentare proaspete, în condiții de siguranță. Măsurile impuse au fost atent supravegheate de către autorități pentru a fi respectate de fiecare verigă implicată: de la furnizare de materii prime, la producție, depozitare și apoi la desfacerea în magazine.
În Belgia, 42% din respondenți au confirmat o teamă generală de a face cumpărăturile la supermarket comparativ cu 32% care au avut o temere specifică legată de cumpărarea pâinii proaspete. În Turcia procentele sunt identice 53%, în Rusia 20% respectiv 17%, în Polonia 55% față de 42%, în România 40% față de 34%.
Aflăm astfel că, în România, printre consumatori s-a manifestat o teamă generală de cumpărături în supermarket, în special cei din categoria familii, fără a manifesta temeri speciale legate de pâinea proaspătă. Surprinzător, comportamentul consumatorilor români este mai apropiat de cel al belgienilor decât de cel al turcilor sau polonezilor, de obicei mai apropiați de noi ca specific de consum.
Ridicarea restricțiilor de circulație a adus o creștere firească a vânzărilor de alimente proaspete din toate categoriile, inclusiv pâine proaspătă. Comunicarea clară și constantă și, de asemenea, garantarea măsurilor de igienă luate în magazine rămâne principala acțiune care îi încurajează pe consumatori să își reia vechile obiceiuri la cumpărături, cu grijă sporită pentru siguranța proprie și a celorlalți.