Suntem în schimbare, atât ca indivizi cât și ca societate, începând din momentul în care am conştientizat diversitatea şi intensitatea efectelor pandemiei Covid-19. Ne schimbăm, printre altele, stilul de viaţă şi matricea de valori care ne modelează comportamentul de cumpărare şi de consum.
Din punctul de vedere al profesioniştilor din FMCG şi Food Retail este relevant să spunem că se modifică setul de criterii după care alegem produsele şi modul în care facem cumpărăturile, felul în care avem grijă de noi şi de apropiaţii noştri, felul în care interacţionăm cu prieteni şi colegi, în care ne petrecem timpul liber şi felul în care lucrăm.
Deja suntem diferiţi de cei care eram în urmă cu doar trei luni şi, chiar dacă procesul este încă în desfăşurare, noul nostru profil începe să se întrezărească. Iar din acest moment putem începe să ne gândim şi să vorbim despre shopperul în versiunea 2.0.2.0, altfel spus shopperul anului 2020.
Aceasta este tema pe care Piaţa îl organizează pe platforma zoom în ziua de joi, 28 mai, în intervalul orar 15-16, cu sprijinul partenerilor săi: PROFI, Inovalabel, ISRA Center Marketing Research, KANTAR şi Mind the Gap. Din multitudinea de detalii care sunt de aflat despre versiunea actualizată a shopperilor am ales să abordăm, împreună cu speakerii Alina Dincă, Oana Mirilă şi Andra Constantinescu, câteva topicuri pe care le socotim un pic mai importante decât altele:
• Din ce fel de magazine ne vom face cumpărăturile ?
• Cât de des vom face cumpărături şi cât de mare va fi coşul (fie el fizic sau virtual)?
• Cum ne vom raporta la branduri, preţuri şi promoţii ?
• Prin care anume parametri vom valoriza produsele ?
• Vom prefera branduri româneşti, produse româneşti sau produse fabricate în România ? (diferenţele sunt majore !)
Participarea la acest webinar este, desigur, liberă şi nu presupune decât instalarea aplicaţiei zoom şi . Întrucât numărul de locuri la webinar este limitat, rugăm pe cei interesaţi să se înscrie cât mai curând pentru a avea siguranţa participării în direct.
Post eveniment, vom posta înregistrarea pe canalul nostru de youtube, precum şi pe conturile noastre de social media.